Matei 28
- Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii , Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. †
- Şi iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. †
- Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. †
- Şi de frica lui s’au cutremurat străjerii şi s’au făcut ca nişte morţi.
- Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi: †
- nu este aici, căci S’a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus; †
- şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S’a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v’am spus”. †
- Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui. †
- Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă!” Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele şi I s’au închinat. †
- Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea”. †
- Şi plecând ele, iată că unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate.
- Şi adunându-se aceştia împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, le-au dat ostaşilor arginţi din belşug,
- zicându-le: „Spuneţi că «ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam»; †
- şi de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca şi vă vom face fără grijă”.
- Iar ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost învăţaţi. Şi s’a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de astăzi.
- Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus; †
- şi văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit. †
- Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer şi pe pământ. †
- Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, †
- învăţându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”.
