Romani 6

23 versete·citire ~2 min

  1. Atunci, ce vom zice? Rămâne-vom oare în păcat ca să se înmulţească harul? †
  2. Ferească Dumnezeu! Noi, cei ce am murit păcatului, cum vom mai trăi în el? †
  3. Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? †
  4. Aşadar, prin botez ne-am îngropat cu El în moarte, pentru ca, aşa cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii; †
  5. că dacă una cu El ne-am făcut prin asemănarea morţii Lui , atunci una vom fi şi prin aceea a învierii Lui, †
  6. cunoscând noi aceasta, anume că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, aşa încât trupul păcatului să fie nimicit, pentru ca noi să nu mai fim înrobiţi păcatului; †
  7. căci cel ce a murit este eliberat de păcat . †
  8. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi via împreună cu El, †
  9. ştiind că Hristos, odată înviat din morţi, nu mai moare; asupră-I moartea nu mai are stăpânire. †
  10. Fiindcă cel ce a murit, păcatului i-a murit o dată pentru totdeauna; iar cel ce trăieşte, lui Dumnezeu Îi trăieşte. †
  11. Aşa şi voi, socotiţi-vă că morţi îi sunteţi păcatului, dar vii lui Dumnezeu întru Hristos Iisus, Domnul nostru. †
  12. Aşadar, să nu domnească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; †
  13. nici mădularele voastre să nu le puneţi în slujba păcatului ca arme ale nedreptăţii, ci înfăţişaţi-vă lui Dumnezeu ca vii dintre morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii în slujba lui Dumnezeu. †
  14. Fiindcă păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, de vreme ce voi nu sunteţi sub lege, ci sub har. †
  15. Cum adică?: de vreme ce nu suntem sub lege, ci sub har, oare să păcătuim?… Ferească Dumnezeu! †
  16. Nu ştiţi oare că dându-vă cuiva ca robi spre supunere, robi îi sunteţi celui căruia vă supuneţi: fie ai păcatului, spre moarte, fie ai ascultării, spre dreptate? †
  17. Mulţumim însă lui Dumnezeu că voi, cei ce aţi fost robi ai păcatului, din inimă aţi ascultat de regula învăţăturii căreia i-aţi fost încredinţaţi,
  18. şi, izbăvindu-vă de păcat, aţi devenit robi ai dreptăţii. †
  19. – Vorbesc omeneşte , având în vedere slăbiciunea trupului vostru –. Că aşa cum mădularele voastre vi le-aţi făcut roabe necurăţiei şi fărădelegii spre fărădelege, tot astfel faceţi-le acum – mădularele voastre – roabe dreptăţii spre sfinţire.
  20. Căci la vremea când eraţi robi ai păcatului, liberi eraţi dinspre partea dreptăţii . †
  21. Ca urmare, ce roadă aveaţi atunci?: roade de care acum vă ruşinaţi; pentru că sfârşitul acelora este moartea. †
  22. Dar acum, eliberaţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţa veşnică. †
  23. Pentru că plata păcatului este moartea, dar harul lui Dumnezeu este viaţa veşnică întru Hristos Iisus, Domnul nostru. †