Romani 7
- Oare nu ştiţi voi, fraţilor, – fiindcă le vorbesc acelora care cunosc legea – că legea are putere asupra omului atâta timp cât el trăieşte?
- Căci femeia măritată este legată prin lege de bărbatul ei atâta timp cât el trăieşte; dar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului . †
- Prin urmare, ea se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat în timp ce bărbatul ei trăieşte; dar dacă i-a murit bărbatul, este liberă faţă de lege, aşa încât ea să nu fie adulteră dacă ia un alt bărbat. †
- Tot aşa, fraţii mei, şi voi prin trupul lui Hristos i-aţi murit legii spre a fi ai Altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să-I aducem roade lui Dumnezeu. †
- Când eram în trup , patimile – cele prin lege păcătoase – lucrau în mădularele noastre, ca să-i aducem roade morţii; †
- dar acum ne-am desprins de lege, murindu-i aceleia care ne ţinea robi, ca să slujim întru înnoirea duhului, iar nu întru vechimea literei . †
- Ce adică vom zice?: că legea este păcat? Ferească Dumnezeu! Păcatul însă nu l-am cunoscut decât prin lege. Că pofta n’aş fi ştiut-o dacă legea n’ar fi zis: Să nu pofteşti! †
- Dar păcatul, aflându-şi prilej prin poruncă , a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci în lipsa legii păcatul era mort. †
- Odinioară eu trăiam în lipsa legii; dar când a venit porunca, păcatul a prins viaţă,
- iar eu am murit. Şi porunca dată spre viaţă mi s’a aflat a fi spre moarte! †
- Pentru că păcatul, aflându-şi prilej prin poruncă, prin ea m’a înşelat şi m’a ucis. †
- Aşadar, sfântă este legea şi sfântă este porunca şi dreaptă şi bună. †
- Atunci, ceea ce este bun mi s’a făcut mie moarte? Ferească Dumnezeu! Ci păcatul, tocmai ca să se arate păcat, prin ceea ce este bun mi-a adus moartea, pentru ca prin poruncă să devină păcatul peste măsură de păcătos. †
- Ştim că legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat . †
- Fiindcă nu’nţeleg ceea ce fac; că nu săvârşesc ceea ce vreau, ci ceea ce urăsc, aceea fac. †
- Iar dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că legea este bună. †
- Dar acum nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. †
- Fiindcă ştiu că’n mine, adică în trupul meu, nu locuieşte ce e bun. Că a vrea binele se află’n mine, dar pe a face nu-l aflu; †
- căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârşesc . †
- Iar dacă fac ceea ce nu vreau eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. †
- Aşadar, în mine, cel ce vreau să fac binele, aflu legea că răul e legat de mine. †
- Că după omul cel lăuntrici mă bucur de legea lui Dumnezeu; †
- dar în mădularele mele o altă lege văd că se luptă cu legea minţii mele şi rob mă face legii păcatului, care este în mădularele mele. †
- Om nenorocit ce sunt! Cine mă va mântui de trupul morţii acesteia?… †
- Mulţumesc lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Aşadar, cu mintea eu însumi îi slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului. †
