
Coborâşul lin este uşor
– Părinte, de ce facem atât de greu binele şi alunecăm atât de uşor spre rău? – Deoarece…

– Părinte, de ce facem atât de greu binele şi alunecăm atât de uşor spre rău? – Deoarece…

În dimineața zilei de 30 noiembrie 1974 (c.v.), când este pomenirea Sfântului Apostol Andrei, în vreme ce Cuviosul…

În situaţia în care sunt oamenii astăzi, fac orice le spune gândul. Unii iau hapuri (medicamente), alţii iau…

– Gheronda, invidiez o maică. – Ştiu pe care maică o invidiezi… Am aflat însă că şi ea…

– Gheronda, după ce-am făcut un gest urât, gândul îmi spune că rugăciunea mea nu este plăcută lui…

– Gheronda, ce este iubirea de sine? – A face pe plac omului tău celui vechi, adică a-l…

– Părinte, de ce Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că Mucenicii vremurilor de pe urmă vor fi „mai…

„Casele noastre erau construite din paie și pietre, iar acoperișurile nu aveau țigle. Lângă satul nostru exista un…

Îmi aduc aminte de un avocat care făcuse multe nedreptăţi, cât de mult s‑a chinuit la sfârşitul vieţii…

Suferinţele lumii sunt fără sfârşit. Se vede peste tot o descompunere generală, şi familii, şi mici şi mari.…

– Părinte, mulţi cred că li se fac vrăji. Se prind vrăjile? – Dacă omul are pocăinţă şi…

Locuitorii Koniței erau impresionați și de comuniunea pe care o avea „Călugărul” cu animalele. Într-o Duminică, după Dumnezeiasca…