Browsing Tag
Împărtășanie
49 posts
Rugăciunea Sfântului Simeon Noul Teolog sau despre smerenie, căință și nădejde
Sfinții Părinți ai Bisericii au așezat în Canonul dinaintea săvârșirii Sfintei Liturghii sau al Împărtășirii credincioșilor și slujitorilor…
Chemarea „Sfintele, Sfinților” și cântarea „Unul Sfânt” de la Liturghie
Preotul, luând Pâinea cea făcătoare de viață și arătând-o, cheamă la Împărtășire numai pe cei ce sunt vrednici…
Duhovnicul rânduieşte cât de des se împărtăşeşte credinciosul
– Părinte, Apostolul Pavel scrie: Cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată luişi mănâncă şi bea[1]. Când…
Sângele lui Dumnezeu!
Într-o sâmbătă dimineaţă, pe când Părintele Antonie slujea Sfânta Liturghie, a ajuns la momentul sfinţirii Cinstitelor Daruri. Cum…