Trebuie să ne înarmăm cu răbdare

Frații mei, când ne întristăm mult din pricina bolilor care vin asupra noastră, trebuie să știm că acesta este un semn foarte limpede că sufletul nostru este înrobit de dorințele sale materiale. Și pentru acest motiv, fiindcă râvnește după bunurile lumii, nu numai că nu poate să se lipsească de ele, ci socotește că este o mare nenorocire să nu aibă putința de a se bucura de ele din pricina bolii.

Însă dacă rabdă în întristări, acesta este semn că are stăpânire de sine și că se cârmuiește bine pe sine însuși. În acest caz nici măcar moartea nu‑l înfricoșează, ci o primește liniștit, ca pe o mutare la viața cea adevărată. La fel se întâmplă, frații mei, cu ceara, care, dacă nu o înmuiem și nu se încălzește, nu se poate întipări pe ea pecetea. Tot astfel și omul, dacă nu este încercat de boli și dacă nu suferă mult, nu se poate înrădăcina virtutea în sufletul său.

Pentru aceasta Domnul a spus dumnezeiescului Pavel: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”1, iar Pavel ne spune: „Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.”2

Când vorbește de slăbiciuni, se referă la prigoanele din partea vrăjmașilor Crucii, asupra sa și asupra ucenicilor de atunci ai lui Hristos. Aceasta se întâmpla ca să nu se mândrească, așa cum spune el însuși, ci să fie smeriți și prin multele suferințe să se apropie de desăvârșire. Noi însă astăzi trebuie să înțelegem prin slăbiciuni gândurile viclene. Pentru că atunci Sfinții erau dați la felurite și înfricoșătoare chinuri, însă le biruiau prin disprețul față de moarte și se ridicau astfel deasupra firii omenești. Astăzi însă, din pricină că, prin Harul Domnului, este pace în Bisericile Sale, trebuie ca trupurile noastre să se chinuiască cu nesfârșite anomalii, iar sufletele nevoitorilor lui Dumnezeu să fie încercate de gândurile viclene, ca astfel să ducă război cu mândria și egoismul, să poată ajunge prin smerenie la sfințenia vieții și să primească preafrumoasa pecete a virtuții.

Trebuie așadar, frații mei, să răbdăm și să primim cu mulțumire ceea ce ne rânduiește Dumnezeu și astfel vom socoti lucru neînsemnat orice necaz, fie boală îndelungată, fie război sau gânduri demonice.

Pentru că ceea ce s‑a întâmplat atunci se întâmplă și acum. Și cel care le spunea atunci Mucenicilor lui Hristos să se lepede de El pentru bunurile lumești și pentru slava lumii acesteia, tot acela și astăzi stă lângă noi și ne insuflă aceleași gânduri diavolești, ne aruncă în diferite boli și necazuri.

Trebuie așadar, frații mei, să ne înarmăm cu răbdare, pentru că aceasta este arma nebiruită, prin care îl vom birui și îl vom călca în picioare pe satana.

Din „Everghetinos”

1 II Corinteni 12, 9.

2 II Corinteni 12, 9.

Previous Post

Învățături despre Ortodoxie (I)

Next Post

Rai în închisoare

Related Posts
Total
0
Share