
Prinţesa Apolinaria
Cu mult timp în urmă, în Roma, trăia o fată frumoasă cum alta nu era, pe nume Apolinaria. Era fiica mai mare a lui Antemie, conducătorul Romei.
De o rară frumusețe, cu trăsături delicate, cu părul lung și negru și cu o privire…

Al patrulea mag
Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi doreau să se închine Mântuitorului, la nașterea Sa. Cel de-al patrulea și-a vândut tot ce avea și, cu banii obținuți, a luat trei pietre scumpe: un safir, un…

Ava Daniil și Evloghie pietrarul
Era odată un pietrar pe nume Evloghie. Acesta muncea toată ziua la cioplit piatră, iar banii câștigați îi împărțea în două: o parte pentru sine, iar o alta pentru săraci. Evloghie era atât de milostiv, încât avea întotdeauna…

Covrigi rumeni
În anul 1942, familia noastră a fost deportată din Leningrad în regiunea Iaroslav. Acolo am cumpărat o căsuţă. În acea perioadă mama se îmbolnăvise, însă noi trebuia să supravieţuim cumva. Flămânzeam şi eram nevoite să paştem…

Misteriosul tovarăş de drum
O tânără mergea într-o seară să-şi viziteze mama bolnavă şi îi ducea o pâine albă, care în acele vremuri era mai scumpă decât aurul. Între timp se întunecase şi îi era frică să meargă singură prin pădure. Tânăra şi-a…

Viața Sfântului Nicolae- Marele Făcător de Minuni- povestită copiilor
Printre marea mulțime a sfintelor valori creștine există un sfânt bine plăcut lui Dumnezeu, pe care l-au cinstit creștinii în mod deosebit în toate timpurile. Acesta este Marele Făcător de Minuni Nicolae. Icoane cu chipul lui putem…