În 1990 sau 1991, era un farmacist catolic din Volos, care fusese catehizat şi vroia să se boteze ortodox, la mănăstirea Cuviosului David, de către Părintele Iacov Tsalikis, de Rusalii.
Totul era pregătit, iar de sâmbătă, naşul şi catehumenul au ajuns pentru botez. Duminică, în timpul Sfintei Liturghii, naşul a intrat în Sfântul Altar în timp ce Părintele Iacov liturghisea şi i-a spus că cel care se pregătea pentru botez, care de multă vreme implora să fie botezat, a decis să nu se boteze şi a plecat înapoi spre Volos.
„Nu-ţi face griji, fiule,” a spus Părintele, „va fi aici în 20 de minute.”
Domnul acela ajunsese în Agiokampos şi luase bilet ca o barcă să îl treacă de cealaltă parte, dar, pe când se pregătea să se îmbarce, a fost cuprins, deodată, de duhul rugăciunilor Părintelui şi de Harul lui Dumnezeu, aşa încât chiar s-a întors în 20 de minute, cu o dorinţă puternică de a se boteza.
Distanţa dintre Aghikampos şi mănăstire este de cel puţin 50 de minute, iar el, fără viteză, a ajuns la mănăstire în 20 de minute (chiar de ar fi avut 200 de mile la oră, tot nu ar fi ajuns în 20 de minute).
Botezul a avut loc şi toată Biserica Sfântului Haralambie – unde a avut loc Botezul – a fost înmiresmată întreaga săptămână.
Puteți citi și: