În insula Cipru era un sat care se numea Eritra, aflat la o depărtare de nu mai mult de treizeci de stadii de mitropolia Constandiei. Mergând acolo marele Spiridon pentru oarecare trebuinţă, a intrat în Biserică şi i‑a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, să facă o sfântă rugăciune pe scurt, pentru că Sfântul era ostenit din pricina lungimii drumului, mai ales că era vremea secerişului şi era arşiţă mare. Însă diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise şi cu dinadinsul lungea rugăciunea, citind şi cântând cu mândrie şi slăvindu‑se în deşert cu glasul său.
Atunci fericitul, uitându‑se la el şi, cu toate că era bun din fire, l‑a ocărât cu asprime, zicându‑i:
− Taci!
Şi îndată s‑a legat limba aceluia, încât nu numai că nu mai putea cânta, dar nici nu mai putea vorbi, ci stătea pierdut şi fără de glas. Atunci toţi cei aflaţi acolo s‑au înfricoşat. Răspândindu‑se în tot satul vestea despre acea întâmplare, s‑au adunat toţi să vadă acea minune. Diaconul a căzut la picioarele Sfântului rugându‑l în tăcere ca să‑i dezlege limba. La fel s‑au rugat pentru diacon şi prietenii şi rudeniile lui, încât abia l‑au înduplecat, pentru că Sfântul era aspru cu cei mândri şi măreţi în deşert.
În cele din urmă l‑a iertat şi, dezlegându‑i limba, i‑a dat şi graiul, însă i‑a lăsat un oarecare semn al certării, nelimpezindu‑i graiul cu totul, pentru că l‑a lăsat cu glasul slab, zăbavnic la limbă şi gângav la vorbă. Şi aceasta ca să nu se mai mândrească cu glasul său, nici să se mai mărească în deşert cu graiul său cel limpede.
Extras din Păstorul cel bun- Viaţa și minunile Sfântului Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni – Arhim. Antonios Pakalidis, Editura Evanghelismos.
Puteți citi și:
Viaţa celui între Sfinţi Părintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
Spiridon, Sfântul care își părăsește racla
Sfântul Spiridon păzește orașul Kerkira de o boală molipsitoare
Corfu – Insula Sfântului Spiridon
Caracterizarea Sfântului Ierarh Spiridon
O arătare minunată a Sfântului Spiridon
Minunea cu cărămida a Sfântului Spiridon
L-am văzut pe Sfântul Spiridon…
Sfântul Spiridon și șunca de porc
Nu va ieşi pruncul din pântecele tău până când nu vei mărturisi singură păcatul
Când o „băbuță” credincioasă te învață să crezi
Fiică Irino, unde este odorul cel de aur, care ţi s‑a încredinţat spre păstrare?