Asia Mică, cea născătoare de Sfinți, încă din primii ani ai Creștinismului, atât în perioada bizantină, cât și după căderea Constantinopolului, a dăruit Bisericii coloși duhovnicești, în ceata cărora sunt numărați Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, Cuvioasa Irina Hrisovalantu și Sfântul Grigorie Palama, iar în vremurile mai noi, Sfântul Arsenie Capadocianul, Starețul Paisie Aghioritul, Starețul Ieronim din Eghina, Starețul Iacov Țalichis și atâția alții. Renumitele ei centre monahale (Capadocia, Olimpul Bitiniei, Latros etc.) au hrănit duhovnicește și au sprijinit prin evlavia lor cea vie pe creștini, chiar și în vremurile grele, unele dintre ele chiar până la Catastrofa Asiei Mici. Acest loc binecuvântat a fost locul de naștere și al fericitei Starețe Macrina, ctitora și egumena (1963-1995) Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului Odighitria de la Portaria – Volos, metocul Sfintei Mănăstiri Filotheu din Sfântul Munte Athos. Numele din lume al Stareței a fost Vasilichi Vassopoulos. S-a născut în anul 1921 în Hatzileri, în partea vestică a Asiei Mici, în regiunea vechii Eolide. Continuare
Vârsta copilăriei
Maria a crescut în cartierul de refugiați din Nea Ionia și acolo a mers la școală. A fost o elevă foarte bună, dar din pricina condițiilor neprevăzute și ale grelelor împrejurări ale vieții, a fost nevoită să întrerupă școala în primele clase ale Școlii primare. Deși instruirea sa școlară avea multe lipsuri, în toată viața sa a iubit instruirea cea după Dumnezeu, studiind cu sârguință Sfânta Scriptură și lucrările hagiologice, imnologice, patristice și ascetice. Copil fiind, nu o entuziasmau jucăriile celor de o vârstă cu ea și, în ciuda vârstei ei fragede, se distingea prin maturitatea și seriozitatea ei. Se vedea că Dumnezeu o pregătea deja pentru o cale diferită. Când a ajuns la vârsta de șapte ani, Domnul a chemat-o într-un chip binecuvântat la viața monahală cea asemenea cu cea a Îngerilor. Într-o zi de primăvară, Maria, în timp ce se juca într-un loc de lângă casa părintească împreună cu alți copii, le-a cerut să se roage toți împreună. În acea vreme a cugetat cu mintea ei de copil și i-a întrebat pe copii în ce chip ar putea ajunge la Dumnezeu. Apoi tot ea, cu simplitate și credință, a adăugat că dacă ar pune multe mese și scaune unele peste altele, ar ajunge la El. Și astfel au cântat toți împreună: „Doamne miluiește”. Continuare
Vârsta tinereții
Maria, departe de cele înveselitoare ale lumii și statornică în hotărârea sfântă de a deveni monahie, continua cu acrivie călătoria ei duhovnicească. De aceea Domnul Cel preabun și bogat împărțitor de daruri a rânduit ca încă din tinerețe să trăiască anumite fapte minunate, pentru dobândirea de folos duhovnicesc și sprijin în nevoința ei duhovnicească. Într-o dimineață, în timp ce mergea la lucrul ei, i-a apărut înainte diavolul și i-a spus:
– Ah, ce ți-aș fi făcut, dacă nu țineai ceea ce ai în mână!
De atunci rostea și mai mult Rugăciunea lui Iisus și ținea în mână metanierul. Iar dacă nu avea metanierul cu ea, apuca haina cu degetele ei și o freca, ca și cum ar apuca boabele metanierului, astfel încât partea aceea a hăinuței s-a stricat. Continuare
Ocupația germană
Maria cea iubitoare de Dumnezeu, care avea deja nouăsprezece ani, se nevoia tot mai mult pentru a pune în lucrare adevărata viață în Hristos, având împreună-nevoitoare în această luptă pe celelalte surori duhovnicești ale ei. Odată, împreună cu șase dintre ele, în Postul Maicii Domnului din anul 1940, după Dumnezeiasca Liturghie, au luat anaforă și, flămânde cum erau, au pornit să aprindă candelele de la Paraclisul Sfântului Nicolae Kremastou din cartierul Sfântul Onufrie din Volos. Pe drum au flămânzit de-a binelea, iar Maria, în simplitatea ei, a spus:
– Ce bine ar fi fost dacă am fi avut o felie de pâine și o smochină să mâncăm!
Au ajuns la Paraclis și cu multă evlavie au început să aprindă candelele și să cânte. Când Maria a mers să aprindă candela din Sfântul Altar, a văzut un pachețel pe Sfânta Masă. L-a luat și cu mare bucurie a spus celorlalte surori că este darul Sfântului Nicolae. De îndată ce l-au deschis, au văzut șapte felii de pâine și câte o smochină pentru fiecare. Continuare
Întemeierea Sfintei Mănăstiri – Tunderea monahală
Încă din vremea în care trăia în lume, Maria coresponda regulat cu Starețul Iosif Isihastul. Odată, împreună cu o soră duhovnicească de-a ei, pe nume Fotini, a comandat la Starețul Iosif două cruciulițe de lemn. Atunci când trei cunoscuți de-ai surorilor din Volos l-au vizitat pe Starețul Iosif în Sfântul Munte, acesta, mai înainte ca aceia să i le ceară, le-a spus, dându-le crucile, că Maria se va călugări, iar Fotini se va căsători. Iar proorociile Starețului Iosif s-au împlinit întocmai. Continuare
Virtuțile și experiențele duhovnicești în arena monahală
Stareța Macrina era împodobită cu multe virtuți, care izvorau din trăirea ei hristocentrică și curata ei petrecere ascetică, dar mai ales se distingea prin binevoitoarea ei iubire de străini și milostenie. Ajuta în ascuns și sprijinea în felurite chipuri pe frații noștri îndurerați, care se aflau la nevoie și în sărăcie. Mereu ne sfătuia despre milostenie, spunând: „Maica Domnului nu trece cu vederea. Dai una, iar ea îți dă o sută. Dacă vom avea această credință, orice vom da din casa Maicii Domnului, toate sunt binecuvântarea ei. De aceea, harul Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu ne întărește și ne ajută”. Continuare
Cunoștința cu personalitățile duhovnicești contemporane ale monahismului ortodox
Stareța noastră, în perioada păstoririi Mănăstirii, urmând tradiția Sfinților Părinți, care, așa cum se păstrează în istorisirile Patericelor, „se dăruiau celorlalți” spre zidire duhovnicească, cerceta cu multă râvnă sufletească personalități duhovnicești contemporane ale petrecerii monahale, care se distingeau atât prin învățătura lor insuflată de Dumnezeu și neînșelată, cât și prin sfințenia vieții lor. Continuare
„Maică a Bisericii”
Harul lui Dumnezeu și nevoința sa duhovnicească personală pentru desăvârșirea sufletului ei, a învrednicit-o cu adevărat pe Stareța Macrina să ajungă Maică, nu numai a obștii noastre, ci „Maică a Bisericii”, potrivit cu spusele Starețului Iacov. Acest sfânt locaș a cunoscut, în timpul păstoririi Stareței, o mare înflorire și, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a devenit, odată cu trecerea timpului, o sfântă pepinieră pentru întemeierea sau reînființarea și a altor Sfinte Mănăstiri în Grecia, dar și în Statele Unite ale Americii și în Canada. Continuare
Cuviosul sfârșit
În timpul nopților, când starea ei se înrăutățea, vedea ieșind din Icoana Maicii Domnului Grabnic-Ascultătoarea ce se afla în chilia ei, o copilă cu cosițe în vârstă de doisprezece ani, care se apropia de ea și o acoperea. Când o privea, îi dispărea acea greutate și astfel putea dormi. Stareța nu a spus nimănui despre aceasta și nu lăsa nicio monahie să rămână în chilia ei, ca să nu piardă această binecuvântare cerească de a fi cu Maica Domnului. Într-o noapte, maica Efrema, neliniștindu-se de dispneea Stareței, a intrat fără zgomot în chilie și s-a așezat pe canapea. La un moment dat, când Stareța s-a trezit și a văzut-o, a rămas uimită și, fără să vrea, i-a descoperit că din cauza prezenței ei, s-a lipsit în acea noapte de cercetarea Maicii Domnului. Continuare
CUVINTE
Când cineva merge pe calea împărătească, nu-l poate trage nimeni nici încolo, nici încoace, numai dacă, în mod firesc, se face ceva cu binecuvântarea Starețului sau a Stareței. Dacă Starețul simte înlăuntrul său că ucenicul trebuie să facă ceea ce-i cere, atunci îi dă binecuvântare s-o facă. Dacă însă îți spune: „Nu trebuie să faci aceasta”, nu trebuie s-o faci. Când îl forțăm pe Stareț să ne dea binecuvântare să facem ceva și ne-o dă fără să vrea, atunci o pățim și apoi ne întrebăm: „Cum de-am pățit lucrul acesta?”. Iată de ce, pentru că Starețul nu a dat binecuvântare din tot sufletul. Când ucenicul face ascultare, sufletul lui dobândește smerenie. Deoarece avem un trup bolnăvicios și o oarecare experiență, ca oameni ce suntem, de aceea și eu vă spun câte un cuvințel. Când vă spun: „Fiicelor, luați aminte la acest lucru!”, fie că este vorba despre rugăciunea voastră, fie despre mâncarea voastră, fie despre metaniile voastre sau despre orice altceva, din experiență v-o spun. De aceea, atunci când vom face ascultare sinceră, desăvârșită, nici trupul nostru nu va slăbi, nici sufletul nostru nu se va îmbolnăvi. De vreme ce v-o spune Starețul sau Stareța, atunci „să fie binecuvântat”. O spune strâmb? O spune fără discernământ? Este nedrept ceea ce spune? Oricum ar fi. A spus-o? S-a terminat. De vreme ce a spus-o, „să fie binecuvântat”. Deasupra este Dumnezeu care vede și judecă. Fie fie drept, nedrept, Starețul va da răspuns lui Dumnezeu. Noi suntem datori să facem ascultare. Continuare
***
În chip nevăzut poate cineva să comunice cu proestoșii atunci când are ascultare, credință și dragoste față de ei. Vede unirea. Așa cum eram adunată în sinea mea și mă rugam pentru voi, nu știu cum s-a făcut, l-am văzut pe Starețul nostru viu. Atât de viu, de parcă ar fi voit să-mi vorbească. L-am văzut tânăr, ca în fotografia în care este diacon. S-a așezat pe scăunelul meu, cel verde, și simțeam acea fericire pe care am simțit-o în verandă, atunci când ne sfătuia. Atât de intens l-am văzut, ca și cum ar fi stat alături de mine, însă era tânăr. Și am simțit o unire duhovnicească la fel de intensă ca atunci. Și am spus în sinea mea: „Se vede că multă rugăciune a făcut pentru mine”, și mi-am adus aminte de anii care au trecut. Continuare
***
Când te gândești ce frumusețe avem! Ce frumusețe avem în Mănăstire! Iar noi cum trebuie să fim în Mănăstire? Să zboare inima noastră, să zboare. Să nu cârtim și să nu „concureze” una cu alta; toți să slujim pentru dragostea lui Hristos. Trebuie să ne ostenim pentru a-L vedea pe Hristos. Așa cum făceau Sfinții care se sculau noaptea și luau rufele bolnavilor și le spălau, apoi umblau toată noaptea și-i slujeau pe bolnavi, pe săraci. Și asta pentru că în lăuntrul lor aveau dumnezeiasca dragoste. Dacă nu ne ostenim, nu-L dobândim pe Hristos. Adică este trebuință de silire, fără numai dacă vreuna este bolnavă și nu poate. Cum își așterne cineva, așa va dormi. A lucrat ore suplimentare? Mai mult va lua. Continuare
***
Când nu avem mintea noastră la Dumnezeu, ci la „de ce”, atunci este de vină când unul, când celălalt. Dar de fapt noi suntem de vină și nimeni altul. Nu avem o stare duhovnicească bună. Aceasta este pricina. Cel care urmărește Rugăciunea ca pe aur și exploatează fiecare minut, toate le depășește, toate le primește și le rabdă. Atunci Dumnezeu și Maica Domnului îl acoperă. Atunci va lua aminte la clevetire, la neascultare, la cele nebinecuvântate. Cel care se vede pe sine lăuntric, pe toate cele din jurul său le va vedea bune. Când omul Îl are pe Dumnezeu în sufletul său, nu vorbește de rău, iar când vede pe cineva că suferă, suferă și el și plânge împreună cu acela, implorându-L pe Dumnezeu să-l miluiască. Continuare
***
Gândește-te la viermele cel neadormit! Gândește-te la focul cel veșnic! Când omul are în mintea sa iadul, niciodată nu păcătuiește. Cel mânios se face blând, patimile slăbesc și sufletul se înmoaie, se face gingaș ca acele floricele care răsar și sunt fragede. Așa se face și sufletul, moale ca vata. Suferă, compătimește, se milostivește, nu poate sta într-un loc din pricina nesfârșitei milostiviri a lui Dumnezeu. Dacă un om are atâta milostivire și ni le iartă pe toate, ia gândiți-vă la milostivirea lui Dumnezeu, la această mare milostivire. Continuare
***
Trebuie să ne luptăm corp la corp, pentru că diavolului nu-i place rugăciunea și vrea să-l depărteze pe om de Dumnezeu și răstoarnă lumea pe dos acolo unde vede rugăciune. De aceea aduce nepăsarea, somnul, moleșeala. Somnul pe care ni-l aduce în biserică este cel mai mare păcat, este considerat desfrânare. Și spune diavolul: „Tu rostești Rugăciunea? Îl vrei pe Dumnezeu? O să-ți aduc o mie de gânduri, ca să nu te poți ruga”. Însă Dumnezeu ne păzește și Îngerul nostru se bucură. De aceea, atunci când unii oameni se roagă, simt o bună mireasmă. Aceasta pentru că Îngerul este aproape de ei. Însă atunci când noi nu-i dăm importanță și ne trece vremea în nesimțire, pentru ce să ne mai păzească? Când simțim că Îngerul păzitor ne păzește și ne acoperă toată ziua, vom avea multă rugăciune și respect. Ce mare lucru este să luăm aminte la păzitorul sufletului nostru! Ne va păzi de gânduri viclene și hulitoare. Când rostim mereu Rugăciunea, Îngerul se bucură și ne tămâiază. Continuare
***
Odată o uceniță a unui duhovnic nu știu ce a făcut, iar acela i-a dat canon să nu iasă din chilia sa un an de zile. Știți cât Har a primit? A primit mult Har, chilia a purificat-o. Chilia are mult Har înlăuntrul ei, dacă știe cineva cum s-o folosească. Este o arenă unde sufletul se luptă cu ispititorul și se predă lui Dumnezeu. Când va încerca cineva aceasta, va primi mult Har, va simți o ușurare. Însă să facă aceasta așa cum se cuvine. De pildă, să nu se închidă monahia în chilie în vremea ascultării și să nu se intereseze deloc de Mănăstire. Acest lucru nu este plăcut lui Dumnezeu. Iar atunci când are vreme și nu se închide în chilia sa, ci umblă încoace și încolo, asta arată că monahia nu are nici o esență și este nestatornică. Continuare
***
Începutul petrecerii monahale este frica de Dumnezeu. Iar când nu există frica de Dumnezeu în sufletul nostru, suntem ca niște morți neîngropați. Lipsește frica de Dumnezeu? Lipsesc toate și nu există acea măreție cerească, compătimirea, dragostea, luminarea, sfințenia. Harismele Sfântului Duh sunt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, cinstea, bunătatea, credința, blândețea, înfrânarea…”. Când există duhul Harului în sufletul nostru, vom lua aminte cum vom vorbi, vom lua aminte la îndrăzneală, la furie, la mânie, la osândire. Toate acestea ne despart de Dumnezeu. Ați auzit că se spune în Evanghelie „nu judecați, ca să nu fiți judecați”? Acesta este acela mai mare păcat. Cel mai înfricoșător din cele șapte păcate de moarte este osândirea. „Nu judecați, ca să nu fiți judecați”. Orice s-ar întâmpla, orice s-ar petrece, orice, orice, să nu judecați. Vă aduceți aminte că în Pateric se spune despre un monah care era nepăsător față de îndatoririle sale? Nu făcea nimic, dar nici nu judeca pe nimeni. Se îmbolnăvise grav, însă era netulburat și își aștepta liniștit moartea. Au venit frații să-l mângâie. Continuare
***
Atunci când ne nevoim, Dumnezeu ceva ne va da. Chiar și numai o săptămână de se va sili cineva pe sine să tacă, să spună „pentru dragostea lui Hristos nu voi vorbi, ci numai cuvintele necesare, mă voi ruga cu metanierul, voi face puțină înfrânare, puțină priveghere, ceea ce vrea Dumnezeu” și veți vedea lucrarea dragostei lui Dumnezeu. Va veni în inima voastră și veți simți mierea dumnezeiescului Har. Continuare
***
Când monahul are credință, dragoste și încredere în mai-marii săi, este fără grijă, simte unirea duhovnicească cu ei și este ca un copil mic pe care părinții lui îl țin de mână. Nu poate avea gânduri de împotrivire, de judecată, nimic, pentru că trăiește continuu în această stare duhovnicească. Și astfel va trăi în chip plăcut viața sa în mănăstire. Proestoșii vor fi ca buldozerele care deschid și curăță drumul și monahul va trece liber, iar dacă va întâmpina vreo greutate, îl vor ajuta. Va vedea când îl va ridica unul pe umeri, când îl va ridica celălalt și astfel îl vor ajuta la trecerile grele ale vieții. Când are credință, toate se vor face. Continuare
***
Vă rog să luați aminte ca toate, până și cel mai mic lucru, să se facă cu binecuvântare. Să aveți în vedere că orice ar face omul, nimic nu rămâne ascuns. Nu spuneți că cutare lucru îl voi face în ascuns și nu se va descoperi. Sabie ai dat, sabie vei primi. Bine faci, bine vei afla; rău faci, rău vei afla. Dumnezeu ajută să se descopere toate. Cum au găsit pe unul care și-a omorât copiii? Deși trecuse multă vreme, în cele din urmă s-a descoperit crima. Așadar, atunci când omul lucrează păcatul, nu se poate ca Dumnezeul să nu-l descopere. Va găsi modul, timpul și deodată se va aprinde focul. Apoi încearcă să stingi și să îndrepți toate cele care s-au întâmplat. Se face o sminteală în toată lumea. Continuare
Puteți lectura și alte cuvinte ale Stareței, pe pagina special creată:
https://marturieathonita.ro/category/stareti-duhovnicesti/stareta-macrina-vassopoulos/
