În timp ce noi Îl rugăm, El Se face că nu ne aude

Dumnezeu îngăduie ispitele pentru a ne trezi spre pomenirea Lui. Și, în timp ce noi Îl rugăm, El Se face că nu ne aude, pentru ca să ne înmulţim rugăciunile și de frica diferitelor patimi să strigăm Sfântul Său Nume, iar din durerile rugăciunii să se sfinţească inima noastră. Și astfel, din cercare ne cunoaștem neputinţa firii noastre celei putrede și că fără ajutorul lui Dumnezeu nimic nu putem să facem.

Experienţa cea bogată se câștigă cu sângele inimii și rămâne neștearsă, făcându‑se temelie pentru viaţa cea de dincolo. Harul lui Dumnezeu pleacă și vine din nou, dar experienţa niciodată nu pleacă, fiindcă s‑a încrustat în inimă și oricât ar încerca satana s‑o șteargă, ea rămâne ca niște litere cauterizate. Căci fără Dumnezeu nimic nu se poate face.

Dacă ar fi lipsit ispitele, mândria ne‑ar fi făcut ca niște alţi luceferi, dar bunul nostru Părinte, Dumnezeu, ne lasă în necazuri, ca să ne păzim în smerenie, care ne va ușura de greutatea păcatelor noastre.

Atâta vreme cât ne aflăm în anii tinereţii trebuie să fim ispitiţi, deoarece tinereţea lesne se abate de la calea cea dreaptă. Cu timpul va înceta războiul și va veni pacea cea dorită. Așadar curaj și răbdare. Să nu deznădăjduiești, oricât te‑ar lupta patimile. Dumnezeu iubește pe cel care este războit și se războiește.

Extras din “Poveţe părinteşti”- Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2015.