Ultima zi a vieții Cuviosului Iacov Tsalikis

A venit și noaptea de 20 spre 21 noiembrie. Se apropia ceasul în care Părintele Iacov trebuia să-și sfârșească mucenicia acestei vieți. Destule erau bolile, destulă era și nevoința marelui nevoitor. Iar fericitul Stareț știa bine aceasta. Cădea cortina peste lumea cea mică și se deschidea cea a nemărginitului, a lumii celei fără de sfârșit, a fericirii și a slavei; a lumii pentru care sunt meniți cei ce au suferit mult și au iubit pe Domnul fără să pregete.

Fericitul Stareț Iacov a privegheat de cu seară în rugăciune. Deși era istovit, nu i-a uitat pe cei îndurerați. A citit ultimele scrisori și a răspuns la vreo 15, mângâind și sfătuind după caz. Era 21 noiembrie. Se lumina de ziuă și Starețul începea să prăznuiască sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pentru care se pregătise toată noaptea. S-a îmbrăcat să coboare la Biserică. Nu ar fi trebuit să coboare, dar el dorea mult, atât de mult încât nimic nu-l putea opri de la ultima lui împărtășanie. A coborât cu multă osteneală. Deși afară era încă întuneric, unii monahi au putut observa fața sa care era schimbată. Chipul său avea o luminozitate neobișnuită, revărsa numai dragoste, iar zâmbetul lui îngeresc îi dădea și mai multă frumusețe. În timpul slujbei de dimineață, a cântat stând în genunchi cu atâta ușurință și măreție, de ziceai că nu este bolnav.

Glasul lui dumnezeiesc a umplut Biserica cu o psalmodie minunată, de parcă ar fi cântat mai mulți Îngeri împreună. Acea zi a fost sfântă și pentru părintele Ilarion, pentru că în dimineața aceea a fost hirotonit ierodiacon la Filla de mitropolitul Halchidei. Se vedea că Liturghia aceea nu era una obișnuită. Cu toate acestea nici n-a spus, nici n-a arătat ce a trăit în timpul ultimei lui Liturghii. A văzut iarăși Heruvimi și Serafimi? A văzut Sfinți în jurul său? A văzut Preasfântul Sânge al Domnului sau pe Iisus Domnul ca miel pe Sfânta Masă, ca altădată? Nu știm nimic.

Liturghia s-a terminat cu puțin înainte de ora 9, iar Starețul a ieșit din Biserică având o dispoziție sufletească foarte bună. Apoi a coborât scările până la poarta centrală a mănăstirii, a trecut în partea cealaltă și a urcat puținele scări ale celeilalte aripi a mănăstirii. La câțiva metri era Bisericuța Sfântului Haralambie, unde îl așteptau câțiva pentru spovedanie. De obicei acolo spovedea. La fel a făcut și acum. După ce i-a spovedit pe ceilalți, la ora 10 l-a spovedit pe ierodiaconul aghiorit Ghenadie, căruia i-a spus bine dispus și apăsat:

– Bine că ai venit! Nu pleca, ca să fii aici când mă vor schimba.

Auzind acestea, ierodiaconul a protestat nevrând să creadă cele pe care le auzise de la Stareț despre moartea lui. Dar acela stăruia.

Sfârșind spovedania, dădea semne de oboseală, dar păstra o dispoziție veselă. S-a ridicat, l-a luat pe diacon de mână și au ieșit din Bisericuță. Au coborât scările și au intrat în Biserica mare. Aici s-a rugat, a sărutat toate Icoanele, a mulțumit și a preaslăvit pe Dumnezeu. Dar Starețul trăia deja într-o altă lume. Cele dinlăuntrul și cele dinafară ale sale se luminau de lumina dumnezeiască, de unde îi veneau veselia și strălucirea feței. Această stare minunată s-a învrednicit s-o vadă un singur monah, Efrem. Acesta curăța sfeșnicele și l-a văzut pe fericitul Stareț intrând în Biserică schimbat la față. Strălucea în întregime și răspândea bucurie și veselie. Monahul a rămas nemișcat și îl privea pe Stareț, fiind inundat și el însuși de veselie și uimire.

Apoi, Părintele Iacov a ieșit din Biserică și împreună cu ierodiaconul a înconjurat mănăstirea pe dinăuntru. A mers peste tot, a trecut pe la toți monahii, binecuvântându-i și transmițându-le veselia ce se revărsa din belșug de pe fața lui îngerească. După ce a cercetat toată mănăstirea, a ieșit afară pe poarta de miazăzi, a luat-o încet-încet la dreapta și s-a oprit la atelier, unde a binecuvântat cu nespusă dragoste pe monahii de acolo. Apoi a luat-o iarăși la dreapta și oprindu-se în dreptul fiecărei Bisericuțe, își făcea cruce de multe ori. După aceea a urcat mai sus, spre nord-vest, a cerut ierodiaconului să-l ajute să mai urce puțin. De acolo de sus se vedea toată mănăstirea, ca din avion. Era frumoasă, reînnoită, îngrijită… O aflase în ruină, distrusă, dărâmată și foarte mică. Acum era și reînnoită și plină de monahi buni.

O privea de acolo de sus și nu se sătura. În privirea sa se putea vedea multă dragoste pentru mănăstire. A stat destul timp privind-o. Oare cugeta la înfățișarea mănăstirii pe care o avea atunci când a venit? Cred că nu, pentru că de pe fața lui nu dispărea deloc bucuria. Nu mai era vreme de amintiri neplăcute… Acum slavoslovea numai, căci mai rămăseseră puține clipe și le afierosea pentru lucruri mari…

Picioarele nu-l mai țineau și de aceea a spus ierodiaconului:

– Hai, fiule, să mergem.

S-au întors pe cealaltă parte. Era aproape de amiază. Amiaza zilei de 21 noiembrie.

Fiind rupt de oboseală, Starețul s-a retras puțin în chilia sa. Între timp apăru părintele Alexie, care trebuia pentru prima oară să facă o înmormântare. Noul preot nu știa nici tipicul, nici cum să cânte. Fericitul Stareț i-a spus cu răbdare cum să facă asta, cum cealaltă, și a început să cânte stihirile slujbei de înmormântare. Cânta și părintele Alexie, dar Starețul cânta mult mai frumos și se bucura cu duhul. La un moment dat părintele Alexie a crezut că a învățat să cânte slujba înmormântării și a vrut să plece, mulțumind și luând binecuvântare de la Stareț. Dar acela a insistat s-o cânte toată de la început. Așa s-a și făcut. Părintele Alexie a cântat-o în întregime, iar Starețul era numai bucurie și încântare.

Părintele Alexie a plecat după ora 2, iar Starețul a rămas singur. La 3 și 15 minute i-au bătut la ușă și i-au spus că a venit Gherasima. Și deși primea cu multă greutate străini în chilie, totuși a spus:

– Să vină. Copilul acesta are nevoie. Trebuie s-o văd.

A primit-o pe Gherasima pentru spovedanie. Și-a pus epitrahilul, s-a așezat pe marginea patului, ca să privească la Cel răstignit și a început. A ascultat-o cu atenție, a sfătuit-o, a încurajat-o și deodată, cu o înfățișare schimbată, i-a spus:

– Aici, fiica mea, este Cuviosul David… Și Sfântul Iacov, fratele Domnului… Cântă-le troparele!…

Între timp minutele treceau și agonia Starețului creștea, deoarece voia să apuce să-l vadă diacon pe ucenicul său Ilarion, care în acea dimineață, la Liturghie, fusese hirotonit de mitropolitul Hrisostom al Halchidei.

La 4 și 15 minute, fără să audă vreun zgomot, Părintele Iacov îi spuse Gherasimei:

– Fiică, deschide ușa că au venit părinții.

Și într-adevăr, părinții ajunseseră la ușă. În clipa în care Gherasima a deschis ușa, Starețul a încercat să se scoale, să stea pe picioarele lui, dar în aceeași clipă a spus “amețesc, amețesc…” și s-a prăbușit, pierzându-și echilibrul. Fata a apucat să-l prindă pe Stareț și l-a ținut să nu se lovească. Răsuflarea îi era foarte greoaie. În același timp au intrat părinții în frunte cu părintele Ilarion, dar văzându-l pe Stareț întins jos, imediat s-a creat zăpăceală, frică, panică și plânsete. Părintele Chiril a îngenunchiat și a început să-i frece mâinile, iar alți monahi au alergat la Bisericuța Sfântului Haralambie și au citit paraclisul plângând. Un altul a alergat să telefoneze la medic. Pulsul marelui nevoitor era firav, aproape imperceptibil. Fața s-a înroșit puțin, dar Starețul a rămas liniștit, fără agonie. Și după câteva clipe de pe buzele sale sfinte a plecat ultima răsuflare…

Și astfel sufletul Starețului a zburat la ceruri ca o păsărică, precum proorocise de mai înainte. Toate se terminaseră. La ora 4 și 17 minute după amiază, fericitul Stareț a lăsat lumea cea stricăcioasă a durerii și a intrat în cortul cel fericit al lui Dumnezeu Cel în Treime.

Părinții mănăstirii nu voiau să creadă că Starețul lor plecase, ci încă mai încercau să-l ajute. Se crease o învălmășală de nedescris. Vorbeau plângând și de aceea cu greu se puteau înțelege. Oricum toate se sfârșiseră.

Extras din cartea Fericitul Iacov Tsalikis – Editura Evanghelismos.


Puteți citi și:

Total
200
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – noiembrie, ziua 22

Next Post

Părintele Ioanichie Bălan, un om al Duhului

Related Posts