„Hristos Se naște, slăviți-L, Hristos din Ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă…” (Catavasia Nașterii Domnului)
Omilia mea de astăzi se va îndrepta către dumnezeiasca Naștere a lui Hristos, către înomenirea lui Dumnezeu, pe care nu o poate pricepe toată mintea omenească.
Părintele Ceresc, a Cărui dragoste este neajunsă, a trimis în lume pe Fiul Său cel iubit. „O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al cunoștinței de Dumnezeu”[1]. Dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu a aflat acest chip al înomenirii, ca să aducă aici, jos, pe pământ, lumina cunoașterii dumnezeiești, să Se aducă pe Sine aproape de om, ca să-l ajute să-L afle ca pe adevăratul său Părinte și, prin această cunoaștere, să-l aducă pe cel surghiunit din nou în locul cel de odinioară, în Rai. În acest chip, a rânduit mântuirea omului.
La fel cum diavolul s-a folosit de șarpe ca să-i doboare pe cei întâi-zidiți și prin ei pe tot neamul omenesc și a reușit, cu îngăduința lui Dumnezeu, tot astfel și Hristos, prin acest chip al înomenirii Sale, a vrut să înșele și să-l doboare pe cel care a înșelat pe om și să i-l răpească asemenea unui fur, ca să-l elibereze și să-l ducă din nou nu într-un rai pământesc, ci într-unul duhovnicesc și ceresc.
Cum a devenit Fiul lui Dumnezeu om? Lumina cea preastrălucitoare a Dumnezeirii Sale a acoperit-o cu firea omenească și astfel pământul a putut primi să-L găzduiască pe Dumnezeu și omul să vorbească cu El. Împăratul împăraților și Domnul domnilor a vrut să Se nască din Fecioara Maria ca Om. Și nu a avut nici cea mai mică locuință, nici puțină căldură, nici măcar o căsuță simplă, pe care o are și cel mai sărac om pe pământ! A vrut să evite slavele și cinstirile și L-a primit smerita peșteră. Dar Tatăl Ceresc, Care știe să slăvească, a trimis steaua, pe acel Înger luminos, care propovăduia ca o gură la toată firea Nașterea Fiului Său. Îngerii cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Păstorii cu ochii lor simpli se minunau și binevesteau bucuria aceasta mare, că S-a născut Împărat pe pământ. Iar magii, luminați de Dumnezeu și ei, alergând, au ajuns având ca povățuitor steaua luminoasă, spre a se închina necunoscutului pe pământ Dumnezeu și s-au minunat, fără să poată lua parte la taină. Până și animalele și caii, care îi urmau pe păstori, s-au adunat în jurul dumnezeiescului Prunc și-L priveau cu mirare și uimire.
Maica Domnului, Fecioara Maria, care s-a învrednicit și ea de o neasemănată cinste, aceea de a deveni Maica lui Dumnezeu, fecioară fiind, fără de sămânță și fără de bărbat, la o vârstă atât de mică, se minuna și, fiindcă nu putea să cuprindă cu mintea ei, se întreba: „Cum se naște om, fără să se petreacă cele firești și cum Dumnezeu Cel neîncăput încape în preasfântul ei pântece?”. Privea cu ochii ei cei feciorești și se minuna; inima ei era plină de o nesfârșită dragoste către dumnezeiescul Prunc.
Hristos a voit ca fără de măreție dumnezeiască să Se arate aici pe pământ și să Se nască într-o peșteră sărăcăcioasă. Potrivit Sfântului Isaac Sirul, Dumnezeu S-a îmbrăcat în acest veșmânt al smereniei și a coborât pe pământ, ca să poată să întâlnească pe om. Și astfel, omul și zidirea au putut veni în comuniune cu El. Altfel, ar fi trebuit ca focul cel dumnezeiesc să ardă și pe om, și zidirea. Însă smerenia lui, ca un veșmânt dumnezeiesc, L-a cuprins și astfel, Dumnezeu S-a apropiat cu dragoste și împreună-pătimire. Evanghelistul Ioan spune: „Cuvântul Trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi”[2]. Dumnezeu a luat trup omenesc, a devenit Om desăvârșit, fără însă de păcat, ca să ne facă pe noi prietenii și fiii Săi prin renaștere.
Milostivirea, smerenia, jertfa și ascultarea au fost cele care L-au adus pe Hristos pe pământ. Dacă nu l-ar iubi pe om, nu S-ar fi smerit pe Sine până la sfârșit, în chip desăvârșit, împlinind dumnezeiasca ascultare „făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce”[3]. Hristos nu a venit ca să facă voia Sa, ci voia Tatălui Său ceresc să o săvârșească. Și a săvârșit-o în chip preaslăvit, de vreme ce cu puterea Sa a nimicit cu totul pe diavolul și iadul, slobozind din robie pe om. Luându-l pe acesta pe umerii Săi ca pe o pradă, l-a adus și l-a înfățișat Tatălui ceresc și S-a înălțat biruitor la Cer, împlinind cu desăvârșită supunere porunca Lui. Și prin ascultarea aceasta I-a dăruit Nume mai presus de orice nume, Numele Iisus, care înseamnă Mântuitor.
Scopul lui Dumnezeu nu a fost doar să-l mântuiască pe om prin Fiul Său, Care a venit în lume, ci prin viața lui Hristos a voit să ne lase o învățătură dumnezeiască, o lumină neînserată, astfel încât cel care voiește să se mântuiască, să poată să pășească prin această lumină către Dumnezeu.
[1] Romani 11, 33.
[2] Ioan 1, 14.
[3] Filipeni 2, 8.
Extras din Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
Puteți citi și:
Domnul să ne binecuvânteze cu Dumnezeieasca Lui Naștere
Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire
Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici la Nașterea Domnului
Nașterea Domnului – Evanghelia pâinii cerești din iesle – Sfântul Nicolae Velimirovici
Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la Nașterea Domnului
Omilie a Mitropolitului Anthony Bloom la Nașterea Domnului
Nașterea Domnului pe înțelesul copiilor
Gheronda, dați-mi o binecuvântare pentru Nașterea Domnului!
Cântare de laudă la Naşterea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Video. Sărbătorile. Nașterea Domnului
Ajunul Crăciunului, în așteptarea Sărbătorii Nașterii Domnului
