Isaia 17

14 versete·citire ~2 min

  1. Cuvânt împotriva Damascului: Iată, Damascul va fi scos din numărul cetăţilor şi va deveni o căzătură:
  2. părăsit pe totdeauna, să fie el ţarc şi loc de odihnă pentru turme, că nu va fi nimeni care să meargă după ele.
  3. Şi nu va mai fi el loc întărit unde să scape Efraim, şi regat nu va mai fi în Damasc sau vreo rămăşiţă de-a Sirienilor; că nu eşti tu mai bun decât fiii lui Israel sau decât însăşi slava lor; acestea zice Domnul Atotţiitorul.
  4. În ziua aceea fi-va căderea măririi lui Iacob, iar îmbelşugarea slavei lui se va clătina.
  5. Şi va fi ca şi cum cineva ar aduna grâne stând şi ar secera grăunţele spicelor; va fi ca şi cum cineva ar aduna spice într’o vale’nţelenită;
  6. ca şi cum într’însa ar rămâne paie, ca şi cum ar fi nişte boabe într’un măslin, două-trei pe vârf sau patru-cinci rămase pe crengi; aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
  7. În ziua aceea omul se va încrede în Cel ce l-a făcut şi ochii lui vor căta către Sfântul lui Israel.
  8. Şi ei nu-şi vor mai pune nădejdea în capişti şi nici în idolii lor, pe care degetele lor i-au făcut, şi nu vor mai căta spre copaci, şi nici la urâciunile lor.
  9. În ziua aceea cetăţile voastre vor fi părăsite, aşa cum Amoreii şi Heteii şi le-au părăsit pe ale lor din faţa fiilor lui Israel, şi vor fi pustii.
  10. Pentru că tu L-ai părăsit pe Dumnezeu, Mântuitorul tău, şi nu ţi-ai adus aminte de Domnul, ajutătorul tău; de aceea vei sădi răsad ce nu răsare şi sămânţă care nu dă rod;
  11. în ziua’n care vei sădi, te vei înşela; dar dacă semeni dimineaţa, sămânţa va răsări a seceriş; e ziua’n care vei dobândi o moştenire şi, ca un părinte, vei dobândi moştenire pentru fiii tăi.
  12. Vai mulţimii neamurilor nenumărate! Ca marea învolburată, aşa veţi clocoti, şi vigoarea multor neamuri va avea vuietul apelor;
  13. neamuri multe ca apa multă, ca atunci când apele umflate se pornesc furioase şi-l duc departe, şi el e alungat ca praful de pleavă ce se vântură’n vânt şi ca pulberea roţii rotită’n vântoasă:
  14. curând asupra serii, şi plângere va fi; ’nainte de-a fi ziuă, nimic nu va mai fi. Aceasta va fi partea celor ce v’au jefuit şi moştenirea celor ce v’au moştenit.