Isaia 24
- Iată, Domnul va să nimicească lumea şi o va face pustie şi-i va lăsa faţa descoperită, iar pe cei ce locuiesc într’însa îi va risipi. †
- Şi poporul va fi ca preotul şi sluga precum stăpânul şi slujnica precum stăpâna; cel ce cumpără va fi precum cel ce vinde, cel ce dă cu împrumut va fi precum cel ce se împrumută, iar datornicul precum cel căruia îi este dator. †
- Pământul va fi stricat pe de-a’ntregul, pe de-a’ntregul pustiit pământul; căci gura Domnului a grăit acestea. †
- Plânge pământul, lumea e stricată, plâng înalţii pământului.
- Nelegiuire săvârşit-a pământul din pricina celor ce îl locuiesc, pentru că ei au călcat legea şi au schimbat poruncile şi legământul cel veşnic. †
- De aceea, blestem va mistui pământul, din pricină că locuitorii de pe el au păcătuit; de aceea locuitorii de pe pământ vor fi săraci, şi puţini vor fi oamenii care vor rămâne. †
- Vinul se va jeli, via se va jeli, şi toţi cei care-şi veseleau inima vor suspina.
- Veselia timpanelor a încetat, încetat-a îndrăzneala şi avuţia necredincioşilor, glasul alăutei a încetat. †
- Plini sunt ei de ruşine, vin n’au băut, băutura tare le-a devenit amară celor ce o beau.
- Toată cetatea s’a făcut pustie; omul îşi va închide casa, pentru ca nimeni să nu intre. †
- Un vaiet pentru vin e pretutindeni; veselia a încetat, toată bucuria pământului s’a dus.
- Şi vor rămâne cetăţi pustii, şi case părăsite se vor dărăpăna.
- Acestea toate vor fi pe pământ, în mijlocul neamurilor; aşa cum cineva culege măslinul, tot astfel îi vor culege pe ei; iar când culesul va fi gata, †
- aceia vor striga cu glas mare; iar cei rămaşi pe pământ se vor veseli laolaltă întru slava Domnului: apa mării se va tulbura. †
- De aceea fi-va slava Domnului în insulele mării; slăvit va fi numele Domnului. †
- Doamne, Dumnezeul lui Israel, de la marginile pământului minuni am auzit, nădejde fi-va celui binecredincios; dar ei vor zice: „Vai trădătorilor, celor ce trădează legea!” †
- Frică şi groapă şi laţ vor fi asupra voastră, a celor ce locuiţi pe pământ; †
- cel ce va fugi de frică, va cădea în groapă, iar cel ce va scăpa din groapă, va fi prins în laţ, căci ferestre s’au deschis din cer , iar temeliile pământului se vor clătina; †
- pământul se va tulbura pe de-a’ntregul, pe de-a’ntregul se va ului pământul. †
- Pământul se va povârni şi se va clătina ca o colibă într’o vie, ca un om beat şi ameţit, şi va cădea şi nu va fi în stare să se ridice, pentru că fărădelegea l-a copleşit. †
- Şi Dumnezeu Îşi va aduce mâna peste armia cerului şi peste regii pământului. †
- Şi ei îi vor strânge mulţimea în închisori şi o vor închide în temniţă grea; după multe generaţii vor fi cercetaţi; †
- şi cărămida se va şubrezi şi zidul va cădea; luna va roşi, iar soarele se va ruşina ; căci Domnul va împărăţi în Sion şi în Ierusalim , şi’n faţa bătrânilor Săi Se va preamări. †
