De la Duminica Tomei, glasul 1, câte o săptămână, până la Paștile următoare.
Post
Sfântul și Marele Post, zi de rând: o dată în zi, după ceasul al nouălea, mâncare uscată.
La un sfânt cu polieleu, la Aflarea capului Înaintemergătorului, la 40 de Mucenici, în joia Canonului celui Mare și în vinerea Acatistului: untdelemn și vin (Triodul).
Vezi textul zilei.
Liturghie
Nu se face liturghieLiturghia Darurilor nu se face până miercuri în săptămâna întâi.
Catavasie
«Deschide-voi gura mea», pentru sfântul care se prăznuiește în Post cap. 21.
Ceea ce ești mai cinstită
Se cântă «Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii» cap. 22.
Catisme
Postul Mare, săptămâna 1.
Utreniecatismele 10, 11 și 12.
La ceasul întâicatisma 13.
La ceasuricatismele 14, 15 și 16.
La vecerniecatisma 18.
Miezonopticăcatisma 17.
Pravila zilei
Apostolul, Evanghelia și Psaltirea
În zilele de rând ale Postului Mare nu se face Liturghie, deci nu sunt Apostol și Evanghelie; citirile sunt din Proorocie (Triodul).
Tipicul cel MareRânduiala din Tipic, cu textul întreg
Triod sau Penticostar · varianta 1 din 2
ÎNTRU ACEASTĂ DUMINICĂ A BRÂNZEI SEARA · ÎNCEPUTUL SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST · PUNERE DE LEGE PENTRU METANII ŞI PENTRU RUGĂCIUNEA BISERICEASCĂ
Capitolul acoperă zilele -48 până la -47 față de Paști. Ziua aleasă este -47. Rânduiala e cea a capitolului, nu o slujbă scrisă aparte pentru fiecare zi a intervalului.
Slujba din titlul zilei.
La Vecernie
După Psalmul de seară cel obişnuit, la: Doamne strigat-am... punem patru Stihiri ale Pocăinţei, din Octoih, ale glasului de rând, care sunt scrise: două la Vecernie şi două la Stihoavna Utreniei. (la fel şi în celelalte Duminici începem Slujba aşa, până la Duminica a cincea a Sfântului Post, cântând la: Doamne strigat-am... pe glasul de rând al Octoihului), apoi punem trei Podobnice ale Triodului astfel: prima alcătuită de Sfântul Iosif (de două ori), Podobia: Când de pe lemn...;
Cu înfrânare toţi să ne sârguim a smeri trupul... şi una a Sfântului Teodor acelaşi glas şi apoi trei Podobnice ale Sfântului din Minei, pe care le punem în cinstea Sfântului, dacă are Podobnice, iar dacă nu are punem Slavă...Şi acum... a Născătoarei pe glasul din Minei.
Apoi se face Vohodul cu cădelniţa după obicei şi cântăm Prochimenul cel mare, glas 8: Să nu întorci faţa Ta de la robul tău când mă necăjesc degrab mă auzi ia aminte spre sufletul meu şi îl mântuieşte pe el..., cu Stihul: Mântuirea ta Dumnezeule să mă sprijinească pe mine..., Stihul al doilea: Să vadă săracii să se veselească..., Stihul al treilea: Lăudaţi-l pe Domnul şi va fi viu sufletul vostru..., şi iarăşi spunem Stihul cel de început: Să nu întorci faţa Ta...
Se cuvine să ştim: că în toate Duminicile Sfintei Patruzecimi, seara se face Vohod şi se pune Prochimenul cel mare, iar după Prochimen nu mai punem Ectenia: Să zicem toţi…, ci îndată cel mai mare zice: Învredniceşte-ne Doamne în seara aceasta... şi punem Tricântare (de aici începem a face metanii), apoi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră... şi împreună amândouă stranele cântă la Stihoavnă Samoglasnica Triodului glas 4: Strălucit-a darul Tău Doamne... (de două ori), cu obişnuitele Stihuri cele de seară, apoi Mucenicina, Slavă... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu are punem Slavă...Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas: Cetele îngereşti... Apoi: Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii, iar după Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul: Că a ta este împărăţia... iar noi zicem Troparele acestea, glas 1: Născătoare de Dumnezeu Fecioară bucură-te... şi se face o metanie mare, Slavă...: Botezătorului Hristos... şi iar se face o metanie mare, Şi acum: Rugaţi-vă pentru noi... şi iarăşi se face o metanie mare.
Apoi zicem Stihira Născătoarei: Sub milostivirea ta..., fără să se facă metanie, Doamne miluieşte... (de 40 de ori) cu glas blând şi lin zicând toţi odată, apoi Slavă... Şi acum: Ceea ce eşti mai cinstită..., Întru numele Domnului binecuvântează părinte!, iar preotul zice: Cel ce este binecuvântat..., şi citeţul zice Rugăciunea: Împărate ceresc…, după care preotul stă în mijlocul bisericii şi zice cu glas mare Rugăciunea Sfântului Efrem: Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al iscodirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii de deşertăciuni nu mi-l da mie. -şi face o metanie, Iar duhul răbdării întreitei înţelepciuni, al smereniei cugetări, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-le mie robului tău. -face o metanie.
Aşa Doamne Împărate dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că bine eşti cuvântat în vecii vecilor.
Amin! -Şi iarăşi facem o metanie.
Apoi sărutăm Sfintele şi Cinstitele Icoane, iar după aceea preotul zice: Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie... şi se face Otpustul cel final.
Iar după Vecernie, la masă se face mângâiere fraţilor şi după scularea de la masă cântăm Pavecerniţa cea mică după obicei, cu metaniile şi închinăciunile cele din Post.
La Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... facem trei închinăciuni (iar dacă a fost Priveghere nu mai punem Canonul Născătoarei de Dumnezeu), apoi Cuvine-se să te fericim..., Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii şi după Tatăl nostru... punem Troparele
cele obişnuite, apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori), apoi: Cel ce în toată vremea..., Doamne miluieşte... (de trei ori),
Slavă...Şi acum...Ceea ce eşti mai cinstită... şi apoi: Întru numele Domnului Binecuvintează părinte..., iar preotul zice: Dumnezeule milostiveşte-te spre noi... şi facem trei metanii mari, cu Rugăciunea Sfântului Efrem, apoi facem celelalte doisprezece închinăciuni şi iarăşi o metanie mare, cu Rugăciunea Sfântului Efrem întreagă.
Apoi Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Doamne miluieşte... (de 12 ori), apoi Rugăciunea: Nespurcată neîntinată... şi Rugăciunea: Şi ne dă nouă Stăpâne… şi Otpustul. (Aşa după cum s-a arătat în capitolul acesta, Slujba Vecerniei şi a Pavecerniţei Duminicii acesteia, aşa trebuie să se facă în toate celelalte Duminici ale Sfintei Patruzecimi).
Se cuvine să ştim: că dacă se va întâmpla să treacă la Domnul vreun frate de-al nostru în aceste Sfinte zile, în mijlocul Săptămânii acesteia, nu i se face pomenirea cea de trei zile, până Vineri seara, pentru că atunci se săvârşeşte Parastasul lui, iar Sâmbătă se face Liturghia lui.
În Sâmbăta viitoare a Săptămânii a doua, i se face pomenirea de nouă zile, dacă se va întâmpla Sâmbătă sau nu, iar cea de patruzeci de zile se face când i se vor împlini numărul zilelor lui.
Iar prinoasele şi pomenirea lui se încep de la Duminica cea nouă, până la împlinirea a patruzeci de zile.
ÎNCEPUTUL SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În Lunea Săptămânii celei dintâi, paracliserul toacă mai târziu pentru mângâierea cea de seară şi adunându-ne toţi în pridvor cântăm Miezonoptica fără de metanii.
Numai după: Ceea ce eşti mai cinstită... punem trei metanii mari cu Rugăciunea: Doamne şi stăpânul vieţii mele..., însă aceasta se face numai în ziua cea dintâi, iar în celelalte zile ale Sfântului şi Marelui Post cântăm Miezonoptica, toată cu metanii.
La primul Sfinte Dumnezeule... punem trei închinăciuni.
La: Veniţi să ne închinăm... facem iarăşi trei închinăciuni, la: Fericiţi cei fără de prihană în cale..., la fiecare Slavă... punem trei închinăciuni.
După: Cred într-unul Dumnezeu..., Sfinte Dumnezeule... punem iarăşi trei închinăciuni.
După: Cela ce în toată vremea şi în tot ceasul... şi Ceea ce eşti mai cinstită... şi Ecfonisul: Dumnezeule milostiveşte-te spre noi... facem iarăşi trei metanii mari, la care zicem Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, în trei stări, aşa după cum s-a arătat, apoi facem doisprezece închinăciuni mici, spunând fiecare pentru sine: Dumnezeule curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte... şi iarăşi după aceea se pune toată Rugăciunea Sfântului Efrem şi se face o metanie mare.
Urmează apoi Rugăciunea: Stăpâne Dumnezeule Părinte Atotţiitorule..., iar după aceea: Veniţi să ne închinăm... şi se fac trei închinăciuni.
Apoi Psalmii: Ridicat-am ochii mei la Domnul...;
Iată acum binecuvântaţi pe Domnul...,
Slavă...Şi acum..., Sfinte Dumnezeule... şi iarăşi trei închinăciuni.
După Tatăl nostru... punem Ecfonisul: Că a Ta este împărăţia... şi apoi Troparele cele obişnuite, Doamne miluieşte... (de 12 ori) şi Rugăciunea: Pomeneşte Doamne..., apoi: Preaslăvită pururea fecioară..., apoi: Nădejdea mea este Tatăl..., iar preotul spune: Slavă Ţie Hristoase Dumnezeule... şi face Otpustul.
Se face apoi iertăciunea cea obişnuită şi sculându-se preotul zice: Să ne rugăm pentru binecredinciosul... şi toate celelalte după obicei.
După sfârşitul acestora preotul merge şi face obişnuita metanie înaintea celui mai mare, după care intră în Sfântul Altar şi luând cădelniţa zice Rugăciunea tămâiei.
Apoi stând înainte Sfintei Mese, o cădeşte în chipul Crucii şi dă binecuvântarea: Binecuvântat este Dumnezeul nostru acum şi pururea şi-n vecii vecilor, iar noi răspundem: Amin!
Apoi citeţul cel rânduit zice: Sfinte Dumnezeule..., fără metanii, iar după Tatăl nostru... preotul spune Ecfonisul: Că a Ta este
împărăţia..., apoi Doamne miluieşte... (de 12 ori),
Slavă...Şi acum...Veniţi să ne închinăm... (de trei ori), fără să se facă metanii, şi apoi Psalmul 19: Auzi pe Domnul... şi Psalmul 2: Doamne întru puterea ta....
După sfârşitul lor spune Sfinte Dumnezeule..., fără metanii, iar după Tatăl nostru... zice Troparele cele obişnuite.
În timpul citirii Troparelor preotul cădeşte Sfântul Altar şi toată Biserica şi pe fraţi, apoi întorcându-se în Sfântul Altar zice Ectenia cea mică: Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule... şi Ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni eşti... Apoi citeţul spune Amin.
Întru numele Domnului binecuvântează părinte! şi preotul stând înaintea Sfântului Altar zice Ecfonisul: Slavă Sfintei şi Celei deofiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi totdeauna acum şi pururea şi-n vecii vecilor!, iar cel mai mare zice Amin! şi începe: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... (de trei ori), fără de închinăciune, apoi: Doamne buzele mele vei deschide... (de două ori) şi citeşte cei şase Psalmi cu toată luare aminte şi cu frica lui Dumnezeu ca şi cum ai vorbi cu însuşi Dumnezeu.
Şi nu are nimeni voie să şoptească, nici să scuipe sau să tuşească ci mai vâ.rtos trebuie să ia aminte la Psalmii cei ce se citesc, mâinile avându-le strânse la piept, iar capetele fiind plecate, privirea având-o plecată în jos, iar ochii inimii căutând spre răsărituri, rugându-ne astfel pentru greşelile noastre şi aducându-ne aminte de moarte, de munca ce va să fie şi de viaţa cea veşnică.
Iar la începutul Psalmului 102 preotul citeşte rugăciunile Utreniei stând înaintea Uşilor Împărăteşti, cu capul descoperit, după obicei.
Iar după sfârşitul celor şase Psalmi zice Ectenia cea mare cu Ecfonisul ei.
Apoi monahul cel rânduit sau preotul zice Aliluia... pe glasul de rând al Octoihului, cu Stihurile lor, Stihul întâi: De noapte mânecând duhul meu către Tine Dumnezeule..., Stihul al doilea: Dreptatea am învăţat pe cei ce locuiesc pe pământ..., Stihul al treilea: Pizmuire va lua pe poporul cel neînvăţat..., Stihul al patrulea: Adăuga-vor lor rele Doamne, adăuga-vor lor rele, celor slăbiţi ai pământului... Iar după fiecare Stih cântăreţii cântă Aliluia... (de trei ori), apoi Troparele glasului cântându-se în cele două strane, cu umilinţă, cu mare glas şi rar.
La al doilea Tropar punem Slavă..., iar la al treilea punem Şi acum... Apoi citim prima Catismă a Psaltirii şi după fiecare Slavă..., la Aliluia facem trei închinăciuni toţi odată urmând egumenului sau ecleziarhului.
După Catisme nu mai punem Ectenii în toată perioada Postului Mare, afară de Sâmbătă şi de Duminică.
După prima Catismă punem Sedealna cea de Umilinţă a Octoihului şi Mucenicina, apoi Slavă...Şi acum... a Născătoarei.
Urmează Citire de la Sfântul Efrem, pentru că din această zi se încep Stihirile Sfântului Efrem şi se citeşte până la Vinerea Săptămânii Floriilor.
Triod sau Penticostar · varianta 2 din 2
ÎNTRU ACEASTĂ DUMINICĂ A BRÂNZEI SEARA · ÎNCEPUTUL SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST · PUNERE DE LEGE PENTRU METANII ŞI PENTRU RUGĂCIUNEA BISERICEASCĂ
Capitolul acoperă zilele -48 până la -47 față de Paști. Ziua aleasă este -47. Rânduiala e cea a capitolului, nu o slujbă scrisă aparte pentru fiecare zi a intervalului.
De la acest Stih
La Vecernia cea mare
Stăpâne mult milostive Hristoase Dumnezeul nostru…, după Rugăciune fiind în genunchi la pământ cel mai mare face metanie până la pământ zicând: Fraţilor, Binecuvântaţi Părinţi sfinţi şi mă iertaţi. pe mine păcătosul câte am greşit cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândurile şi cu toate simţirile mele;
iar fraţii spun: Dumnezeule să te ierte pe tine părinte sfinte iar preotul zice: Să ne rugăm pentru Binecredinciosul şi Domnul nostru,;
celelalte cereri, după cum s-au spus mai înainte La Miezonoptică.
Iar noi spunem Doamne miluieşte... după fiecare Stih şi pe urmă cel mai mare zice: Pentru Rugăciunile Părinţilor noştri… şi apoi încep toţi din strana să-şi ia, începând din strana cea stângă, după rânduială unul după altul a face metanie şi apoi încep a-şi lua iertăciune de la cel mai mare, spunând: Binecuvintează părinte sfinte şi mă iartă pe mine păcătosul… şi celelalte, cel mai mare stând în mijlocul bisericii până să-şi ia iertăciune toţi şi luându-şi toţi iertare de la cel mai mare mergem la chiliile noastre zicând fiecare Rugăciunea aceasta care se zice de către tot omul: Pe cei ce ne urăsc şi ne fac nouă strâmbătate….
Această rânduială se face în toată Sfânta Patruzecime la Pavecerniţă şi se cuvine celui mai mare ca şi aceasta să o urmeze pentru ca atunci când se vor slobozi de la Pavecerniţă să nu fie semn de ziuă, adică mai înainte de întuneric.
Deci iată căci cu deadinsul cercetând cele ce s-au scris mai înainte, am expus aici Slujba din perioada Sfântului şi Marelui Post pe care o am pus înaintea dragostei voastre şi am pus şi câte Cântări de Psalmi, împreună se vor zice şi suma metaniile care s-au însemnat întru dânsa, de la Sfinţii Părinţi pe care nu este de cuviinţă să le treacă cu vederea nici chiar celui mai mare Puitorul de lege;
am pus şi suma metaniilor, care se fac ziua şi noaptea în Biserică şi care sunt 300, în afară de cele ale Miezonopticii şi am luat învăţătură, precum este şi în Palestina, ca fiecare în chilia sa să cânte Psaltirea, cei ce pot să o facă pe dânsa într-o zi şi o noapte, iar alţii să o cânte (de trei
ori) în Sâmbete, iar alţii (de două ori), iar metanii să facă fiecare după puterea sa după cum va rândui cel mai mare.
PUNERE DE LEGE PENTRU METANII ŞI PENTRU RUGĂCIUNEA BISERICEASCĂ
Nu în zadar au socotit Sfinţii Părinţi rânduiala pentru sfintele metanii şi pentru Rugăciunile ce se pun şi care au fost scrise în Tipicul cel Bisericesc de către dânşii;
ci înţelepciune având pentru Sfintele metanii şi pentru Rugăciuni, cu dreaptă socotinţă pentru ca roade să avem.
Mai întâi să vorbim despre metaniile cele mari, care în Sfintele cele patruzeci de zile ale Sfântului Celui Mare şi întru alte Posturi se fac şi pe care mai sus le-am însemnat pentru dragostea voastră, scrise în vechi izvoare ale Sfintelor cărţi şi scrise de la cei ce au ştiut aceasta cu de-a dinsul am întrebat ce înseamnă metanii mari şi în care chip se fac.
Să nu se facă Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul trebuie să se face sfintele metanii cele mari, atuncea fiecare ridicând mâinile şi împreună cu ochii cei simţiţi şi cu ochii minţii înălţăm către Dumnezeu după cum Dumnezeiescul Pavel învaţă scriind către Timotei: Voiesc zice ca bărbaţii să facă rugăciuni în tot locul ridicând mâini cuvioase fără de mânie şi fără de gânduri, apoi începe Rugăciunea cu umilinţă şi cu frica lui Dumnezeu şi dacă are darul lacrimilor atunci aşa să se roage cu Rugăciunea Sfântului Efrem zicând: Doamne şi Stăpânul vieţii mele… stând drept şi neabătut căutând către Dumnezeu cu ochii cei sufleteşti şi trupeşiti şi săvârşind Rugăciunea face o metanie mare astfel încât să poată ajunge cu capul la pământ.
Apoi sculându-se şi stând drept iarăşi ridicându-se precum mai înainte şi cu ochii cei sufleteşti şi trupeşti căutând către Dumnezeu se roagă zicând a doua parte a Rugăciunii Sfântului Efrem, Iar duhul întregii înţelepciuni şi sfârşind Stihul Rugăciunii iarăşi face o metanie mare după cum şi prima dată a făcut şi sculându-se a doua oară zice şi a treia parte din Rugăciunea Sfântului Efrem: Aşa Doamne împărate dă-mi mie ca să văd greşelile mele… şi sfârşind-o iarăşi face a treia metanie mare.
Că mare nu s-a spus aşa rău mare cipentru că este mărime pentru că omul stând drept şi numai puţin plecându-şi capul la pământ se poate închina fără nici un fel de adăugare iar unii pun scaune înaintea lor iar alţii îşi pun altceva şi cu aceştia îşi mângâie lenevirea lor şi socotesc cum că ei se aseamănă cu cei ce drept se ostenesc pentru Sfintele metanii cele mari (şi iată Samoglasnica zis aceasta pentru felul metaniilor celor mari).
Iarăşi după acestea şi pentru celelalte doisprezece metanii mici să începem a scrie după cum se vorbeşte despre ele în Tipice, iar în alte Învăţături se numesc metanii mici.
Măcar că unii zic dintre cei neştiutori zic că aceste metanii trebuie să se facă ca şi celealte mari, chiar dacă ele se numesc: altele sau uşoare sau mici.
Iar dacă s-ar fi învăţat să se facă aceste metanii după cum se fac şi cele mari atunci ar fi fost şi aceeaşi Rugăciune a Sfântului Efrem şi nu alte Rugăciune mai scurtă, după cum este: Dumnezeule curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte... şi nu ar mai fi fost nevoie să se mai scrie: metaniile cele mari, ci pretutindeni trebuia să se scrie închinăciune obişnuită.
În timp ce închinăciune se numeste alta, adică atât cât poate omul stând drept să se plece, fără să cădă în genunchi şi fără să-şi plece capul până la pământ şi iată că astfel ne învată şi cum se fac închinăciunile cele usoare.
Pentru aceasta câţi dintre voi vor dori să păzească Predaniile Sfinţilor Părinti şi în Biserică cu bună cucernicie să-şi facă rugăciunea şi metaniile, să nu fie nebăgător de seamă, câtuşi de puţin la acestea, şi chiar de ar fi Întâi stătător sau chiar dacă ar fi cleric s-au mirean atunci să ia aminte unde este scris metanie mare, să facă metanie mare fără să se grăbească, după ce spune Sfânta Rugăciune, cu frica lui Dumnnezeu, iar unde este scris
închinăciune, să facă închinăciune normală, după cum s-a arătat mai înainte, fără ca să facă închinăciunea îm acelaşi timp cu rugăciunea, ci mai întâi să zică rugăciunea şi după rugăciune să facă metanie, deci să nu facă precum fac unii care nu se supun Învăţaturilor Sfinţilor Părinti, şi de asemeni, nici singuri să-şi rânduiască felul Sfintelor metanii, care după ce se pleacă o singură dată, rămâne la pământ, iar după aceea ridicându-se puţin îşi fac Cruce şi îşi pleacă iaraşi capul, în chip de metanie, şi care întru a lor neorânduială socotesc că implinesc rânduiala metaniilor celor învăţate de Sfintii Părinti.
Deci aceştia nici cu rugăciunea, nu se roagă lui Dumnezeu cu mintea şi cu sufletul, ci câtă vreme gârbovindu-se işi fac deşartele lor metanii, atâta spun şi Rugăciunea Sfântului Efrem ca nişte ieşiţi din minţi.
De asemeni şi toate celelalte Rugăciuni se grăbeşte să le potrivească cu metaniile.
Iar de la acele urâte şi necinstite metanii şi de la nebuna lui rugăciune se scoală ca un nebun, nici el însuşi neştiind ce a făcut, dar nici nu priveşte la cel mai mare al Bisericii, ci unul pe altul se întrece, şi se clătesc ca o treştie de vânt clătinându-se, fără ca să caute la cel care face bine, şi nici nu vrea ca să se înveţe, căci precum cineva şi-a alcatuit năravul său aşa se şi întăreşte ca să şi-l menţină.
Însă vreau să spun un înfricoşat lucru, că aceştia ştiind hotărarea Părinţilor să nu cumva să cădă sub pedeapsa care se citeşte în Duminica Ortodoxiei cea dintâi a Sfântului Post, aşezată în cinstea Sfântului celui de-al şaptelea sinod Ecumenic, unde se spune că toate cele în afără de Predania cea bisericească, atât învăţaturile, cât şi închipuirile Sfinţilor şi de-a pururea Pomeniţilor Părinti, în noapte sau pe urmă lucrate să fie anatema.
Iar pentru metanii şi pentru Rugăciuni vom urma celui ce zice: Duh este Dumnezeu, deci cu Duhul şi cu adevărul voieşte pe cei ce i se închină Lui.
Iar dumnezeiescul şi verhovnicul Apostolilor care cu iscusinta ştia să se închine la rugăciune, zice aşa: Că de mă voi ruga cu limba, Duhul meu se roagă, iar mintea mea este fără de rod, deci ruga-mă-voi cu Duhul ruga-mă-voi şi cu mintea, cânta-voi cu Duhul, cânta-voi şi cu mintea...;
şi iaraşi zice: Voiesc în Biserică cinci cuvinte cu mintea să grăiesc decât mulţime de cuvinte cu limba.
Iar Sfântul Ioan Scararul spune: Strigat-am cu toată inima mea adică cu trupul şi cu Duhul... Iar dumnezeiescul Grigore Sinaitul spune: Începutul rugăciunii mintii este lucrarea, adică puterea Duhului cea curăţitoare şi tainică, care cu sfintenie lucrarea mintii este, iar sfârşitul este uimire şi răpire a minţii catre Dumnezeu.
Apoi Sfântul Antioh zice: Rugăciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu.
Că în acest fel are trebuinţă mintea să economisească cuvinte, ca să poată vorbi cu Dumnezeu, şi iaraşi Sfântul Ioan Scararul spune: Rugăciunea este după Facerea ei înfiinţare şi unirea a oamenilor cu Dumnezeu, şi iaraşi tot el spune: Începutul rugăciunii este ca din însăşi începăturile, cu un cuvânt al izgonirii asupririlor.
Iar mijlocul este ca şi la sâmbure, cele ce se zic, să fie ca gândurile;
iar sfârşitul este răpirea catre Dumnezeu.
De aceea noi toti care din Sfintele Scripturi cele multe, asuzind aceste cuvinte puţine să luăm aminte şi să nu cuvântăm mult la Rugăciune precum fac păgânii, despre care zice Hristos: Că li se pare că în multa lor cuvântare vor fi ascultati.
Iar Sfântul Ioan Scararul spune: Nu te socoti înţelept în cuvintele rugăciunii tale că de multe ori şi rugăciunile cele copilareşti cele de rând şi nemesteşugite, au placut Tatălui lor, Celui din ceruri.
Deci să nu începi a grăi multe, ca să nu se împrăştie mintea ta, în căutarea cuvintelor, pentru că un singur cuvânt al Vamesului L-a făcut milostiv pe Dumnezeu şi un grai credincios a mântuit pe tâlharul.
Pentru că multa cuvântare în rugăciune, de multe ori a năucit mintea şi a împrăştiat-o, iar puţina cuvântare, de multe ori poate să adune mintea.
Îndulcindu-te sau umilindu-te în cuvintele rugăciunii petreci întru dânsa, pentru că Pazitorul nostru se roagă atunci, împreună cu noi.
Pentru aceea noi cu osteneală şi cu adunare de multe, ca niste nedesăvârşiti să ne rugăm, pentru că cea de-a doua, este mijlocitoare a celei dintâi.
Că cel ce dă zice rugăciune curăta, fără de lenevire, faţă de cel ce se poartă spurcat şi cu durere.
Dar alta este rugăciunea cea spurcată, alta este pierderea, alta furarea şi alta prihană, care rugăciune spurcată este, când stă înaintea lui Dumnezeu şi gândurile necuvioase şi necurate întunecă mintea.
Pierzare este când în griji nefolositoare se robeşte, furare este când zboară gândurile fără de simţire, prihană este
asuprirea în orice fel, care atunci, adică în timpul rugăciunii, se apropie de noi.
Iată deci că aici facem sfarşit la Sfânta Sfinţita şi pururea pomenita rugăciune a minţii.
Învăţătură pentru Sfânta Rugăciune, cea una a tuturor, care în tainele cele bisericesti este pusă în Capitolul 82, când preotul zice doxologia: Cu pace Domnului să ne rugăm!
Atunci, cu pace să ne rugăm Domnului şi să cerem ce fel de rugăciune să facem, pentru că, precum se cuvine nu ştim şi pentru că să nu punem multe, ne învată pe noi ceea ce se cuvine mai întâi să cerem la rugăciune, şi anume că în pace se cuvine să ne rugăm.
Dar îndată după doxologie ne porunceşte să cerem să ne miluiasca, nemărturisindu-ne mai înainte, nici dând multumire lui Dumnezeu, pentru că această cerere este a oamenilor osandiţi şi a celor care gresesc şi care nu au nici un răspuns sau vreo cauză de îndreptare să zică înaintea Judecatorului, atunci ei slobozesc acest glas şi stigă: Doamne miluieşte-ne nu pentru judecăţile noastre ci pentru iubirea Ta de oameni…, şi celelalte, după care preotul zice: Pentru pacea de sus şi mântuirea sufletelor noastre Domnului să ne rugăm!, pentru că preotul se roagă împreună cu poporul şi zice: O popoare ia să ne rugăm Domnului ca să ne dea pacea Sa nouă şi să mântuiasca sufletele noastre!, iar poporul răspunde;
Doamne miluieşte..., iar după aceea se pun şi celelalte cereri, iar când zice diaconul: Să zicem toti..., atunci această cerere nu altceva ne dă a intelege, ci numai singură rugăciunea căci toti împreună să ne rugăm, nu doar preotul singur ci toti câti se afla în biserică.
Apoi diaconul zice: Din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem! deci ce anume zicem, nimic altceva decât doar rugăciunea cea de obste: Doamne miluieşte... Pentru această Sfantă Rugăciune, Sfinţitul Ioan Gura de Aur scrie la Tâlcuirea Epistolei Sfântului Pavel cea către Corinteni, în Capitolul 18: Învăţătura de năravuri, zicând că pentru Rugăciunele cele ce se lucrează şi de preot şi de popor, care se fac pentru cele ce sunt spre pocainţa cea de obste, toti spun o rugăciune, care este plina de milă adică: Doamne miluieşte... Pentru aceasta şi la Sfintele Liturghii este scris că poporul zice aceasta sau aceea, la locurile în care a fost scrisă.
Şi în toată Sfânta Biserică a Răsăritului nu se face altfel, ci aşa precum este scris acolo, unde s-a scris că poporul, deci toţi câti se află în Biserică zic împreună: Doamne miluieşte..., sau Dă Doamne, sau Şi duhului tău, sau Tatăl nostru..., deşi la noi nu se face aceasta însă se cuvine să se facă, deoarece aşa cum s-a spus mai sus diaconul zice: Cu pace, Domnului să ne rugăm... sau: Să zicem toti..., atunci toti se cuvine să răspundă Doamne miluieşte... Dacă s-ar fi spus să se răspundă numai de către cântăreţ, atunci nu s-ar fi spus: Poporul zice.
Iar tot Sfântul Sfinţitul Ioan Gură de Aur, în aceeaşi: Învăţătură de năravuri, zice iaraşi: In vremea înfricoşatelor Taine, preotul zicând catre popor: Pace vouă, iar poporul răspunzând preotului: Şi Duhului tău, nu este nimic altceva decât aceasta, adică mulţumirile cele de obşte, pentru că nu numai preotul singur mulţumeste ci şi tot poporul.
Pentru că mai întâi primind noi glasul preoţilor apoi unindu-ne şi împreună vorbind cu danşii, cu cuviinţă şi dreptate se fac acestea, adică poporul începe multumirea.
Şi de ce să te minunezi dacă atunci poporul răspunde împreună cu preotul, pentru că inşişi Heruvimii, împreună cu puterile cele de sus, înalţă împreună acele Sfinte cântări.
Însă aceste toate sau zis ca fiecare şi stăpânitorii şi cei supuşi să se trezească la învăţatura aceasta, şi să ştim ca toţi suntem un trup, având atata deosebire unii faţă de alţii, cât madularele trupului faţă de celelalte mădulare.
Şi nu trebuie să le aruncăm toate asupra preotului ci şi noi înşine că într-un trup, împreună pentru Biserică toţi aşa să ne rugăm şi să ne îngrijim.
Pentru ca această mare întărire atat nouă cât şi vouă să ne dea pildă, ca mai multe fapte bune să facem, până când cei ce voindu-le pe acestea vor dobândi aici mila lui Dumnezeu, iar în veacul cel ce va să fie cunună în împărăţia cerurilor, în Hristos Iisus Domnul nostru căruia I se cuvine Slavă... împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh în veci.
Amin.
Minei · varianta 1 din 2
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Vecernia cea mare
După Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma.
La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, apoi patru ale Triodului şi trei ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Triodului, Şi acum... a Născătoarei glasului.
Iar dacă este în Duminica Lăsatului sec de brânză, atunci cântăm trei Stihiri ale Învierii, apoi una a lui Anatolie, trei ale Triodului şi trei ale Sfântului, Slavă... a Triodului, Şi acum... a Născătoarei glasului.
La Litie
Punem Stihira Hramului şi apoi punem Stihirile Triodului cele de la Laude şi două Tropare.
Iar dacă este în Duminica Lăsatului sec de carne atunci punem un Tropar pe glas 6: Gândesc de ziua aceea... şi al doilea Tropar acelaşi glas: O, ce ceas şi ce zi va fi atuncea...
Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de brânză zicem de asemenea două Tropare, la Litie, cele de la Laude.
Primul Tropar glas 5: Vai mie Adam cu plângere a strigat... şi al doilea, acelaşi glas: Noian de fapte bune s-a deschis...,
Slavă... a Mergătorului Înainte glas 6: Comoara dumnezeieştelor daruri...Şi acum... a Triodului cea scrisă la Slava... de la Litie.
La Stihoavnă
Punem Stihirile Învierii, Slavă... a Mergătorului Înainte glas 2: Preacinstitul ceas al dumnezeieştelor rânduri...,
Şi acum... a Triodului.
Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de trei ori).
Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 şi Citire din Tâlcuirea Faptelor Apostolilor.
Minei · varianta 2 din 2
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Vecernia cea mare
După Psalmul de seară cel obişnuit cântăm Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... toată Catisma.
La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie şi şase ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei glasului.
Vohodul şi Citirile Mergătorului Înainte.
La Litie
Punem Stihira Hramului şi Stihirile Mergătorului Înainte, cele de la Stihoavnă, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii pe glasul Slavei... Sfântului.
La Stihoavnă
Punem Stihirile Învierii, după Alfavita, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii.
Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară (de trei ori), apoi urmează Binecuvântarea pâinilor şi după aceea: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori),
Slavă...Şi acum... Psalmul 33 şi Citire din Tâlcuirile Faptelor Apostolilor.
Minei
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
Miezonoptica o cântăm după obicei, cu Catismă şi cu obişnuitele Tropare, după cum s-a scris în ziua de Luni a celei de-a doua Săptămâni din Post.
La fel se face şi Utrenia şi toată Slujba Mergătorului Înainte.
Dacă se va întâmpla aflarea cinstitului Cap al Mergătorului Înainte în Sâmbăta a doua sau a treia a Sfântului Post, atunci:
Vineri seara la Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând.
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece.
Samoglasnica Triodului o punem (de două ori) şi punem patru Mucenicine ale Octoihului şi patru ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei glasului de rând.
Vohodul, Prochimenul şi Citirile le punem ale zilei şi apoi punem trei Citiri ale Mergătorului Înainte.
Urmează: Să se îndrepteze rugăciunea mea... şi celelalte ale Liturghiei Darurilor.
Iar dacă nu este Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Mergătorului Înainte pe şase, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei glasului de rând.
Vohodul, Prochimenul şi Citirile zilei, apoi ale Sfântului.
Urmează Învredniceşte-ne Doamne... Iar la Stihoavnă punem Samoglasnica Triodului (de două ori) şi apoi Mucenicina Octoihului, pe glasul Samoglasnicei, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei.
Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii glasului de rând.
Urmează Ectenia la care se fac trei metanii mari şi apoi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori),
Slavă...Şi acum... şi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul... Apoi Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... şi Otpustul.
Cântăm Pavecerniţa cea mare la care cântăm Patrucântarea Sâmbetei.
Minei · varianta 1 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori),
Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii: Taina cea din veac ascunsă... Apoi obişnuitele Catisme, iar după prima Catismă punem Sedealna glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină... (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citire.
După a doua Catismă punem Sedealna glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe cruce... (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citire a Mergătorului Înainte.
Urmează Polieleul, cu Psalmii cei aleşi şi cu Stihirile Mărimurilor Sfântului, apoi Sedealna glas 8 (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citire.
Se pune Antifonul întâi glas 4, apoi Prochimenul glas 4: Acolo voi răsări fruntea lui David..., cu Stihul: Adu-ţi aminte, Doamne de David...Urmează Toată suflarea..., Evanghelia de la Luca: În vremea aceea ieşit-a vestea lui Iisus în toată Iudeea... şi Psalmul 50, cu Stihira glas 6: Cinstitul cap al Botezătorului Tău Doamne... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe şase şi al Mergătorului înainte cu Irmosul pe opt.
Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Porunca cea cu taină... (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei După Cântarea a şasea punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...;
Proorocule al lui Dumnezeu şi Mergătorule Înainte al darului..., apoi Icosul şi Sinaxarul.
După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei.
La Laude
Punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 4, Podobia: Dat-ai semn...,
Slavă...glas 6: Prea cinstitul cap al Botezătorului Tău Doamne care s-a arătat astăzi din pământ...,
Şi acum... a Născătoarei: Iubitorule de bine Dumnezeule şi Mântuitorule... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului, Slavă...Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul, şi se miruiesc fraţii cu untdelemn din candela Sfântului Urmează Ceasul 1, la care punem Troparul Sfântului, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Sfântului.
Asemenea facem şi al celelalte Ceasuri.
Minei · varianta 2 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori),
Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei, pe acelaşi glas.
După Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, Apoi Polieleul: Lăudaţi numele Domnului..., al doilea Psalm: Mărturisiţi-vă Domnului că este bun... şi zicem şi al treilea Psalm: La râul babilonului... cu Aliluia.
Apoi cântăm Psalmii cei aleşi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului Înainte şi Troparele: Soborul îngeresc... Urmează Sedelnele Sfântului, amândouă punându-se câte o dată, Slavă... cea după Polieleu, Şi acum... a Născătoarei şi Citire a Mergătorului Înainte.
Punem Antifoanele şi Prochimenul glasului.
Apoi Toată suflarea..., Evanghelia Învierii, Învierea lui Hristos văzând..., şi Psalmul 50, cu Slavă...glas 8: Uşile pocăinţei...,
Şi acum... acelaşi glas: În cărările mântuirii..., apoi: Miluieşte-mă Dumnezeule şi Stihira glas 6: La mulţimea faptelor mele celor rele... Urmează Canonul Învierii cu Irmosul pe patru, apoi Canonul Triodului cu Irmosul pe şase şi Canonul Mergătorului Înainte cu Irmosul pe patru.
Catavasiile le punem ale Triodului.
Dacă este în Duminica Lăsatului sec de brânză zicem Canonul Învierii cu Irmosul pe patru, apoi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe doi, Canonul Triodului cu Irmosul pe 4 şi al Mergătorului cu Irmosul pe patru.
Catavasiile le punem tot ale Triodului.
După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Mergătorului Înainte şi Sedealna lui (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Triodului şi Citirea Mergătorului Înainte.
După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Triodului şi Sinaxarul.
După Cântarea a noua punem: Ceea ce eşti mai cinstită... iar după Cântarea a noua punem Luminânda Învierii, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Triodului.
La Laude
Punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Sfântului, cu cele de la Slavă..., cu Stihurile lor.
Iar după Stihurile Sfântului zicem şi Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... şi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului glas 8: Daniil Proorocul bărbat al doririlor fiind...,
Slavă...glas 1: Mai înainte să ne curăţim pe noi înşine fraţilor...,
Şi acum...Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară...
Iar de se va întâmpla în Duminica Lăsatului sec de brânză, atunci zicem Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... şi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului glas 6: Adam din rai s-a izgonit...,
Slavă... acelaşi glas: Sosit-a vremea, începătura nevouinţeor celor duhovniceşti..., Şi acum: Preabinecuvântată eşti...Urmează Doxologia cea mare iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, apoi Ecteniile şi Otpustul, şi se face obişnuita ieşire în pridvor, la care se cântă Slavă...Şi acum... Stihira Evangheliei şi Ceasul 1.
La Ceasuri
Punem Troparul Învierii, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei Ceasului.
După Tatăl nostru... zicem Condacul Triodului şi al Mergătorului Înainte, schimbându-le.
Minei · varianta 3 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii.
Urmează obişnuitele Catisme, iar după prima Catismă punem Sedealna Triodului (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei ei.
După Catisma a doua punem amândouă
Sedelnele Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citire a Mergătorului Înainte Urmează Polieleul, Psalmii cei aleşi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului Înainte.
Apoi Sedealna Sfântului (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citirea Mergătorului Înainte.
Primul Antifon îl punem pe glas 4, apoi Prochimenul Mergătorului Înainte;
Toată suflarea... Evanghelia Mergătorului Înainte şi Psalmul 50, după care urmează Stihira Mergătorului Înainte.
Punem Canonul întâi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe şase şi apoi al Mergătorului Înainte cu Irmosul pe opt.
Catavasiile: Deschide-voi gura mea..., iar unde avem Tricântare, atunci Canonul Născătoarei de Dumnezeu se lasă şi în locul lui cântăm Canonul Mergătorului Înainte cu Irmosul pe şase şi al Triodului cu Irmosul pe opt.
După Cântarea a treia punem Sedealna Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citire a Mergătorului Înainte.
După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Mergătorului Înainte şi Sinaxarul.
După Cântarea a noua punem Luminânda Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei.
La Laude
Punem Stihirile Mergătorului Înainte pe patru, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei.
La Stihoavnă
Punem Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, apoi Slavă... a Mergătorului Înainte glas 6: Cinstitul cap al Botezătorului Tău Doamne...;
Şi acum... a Născătoarei.
Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.
Urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul Mergătorului Înainte şi după Sfinte Dumnezeule... Condacul lui.
La fel facem şi la celelalte Ceasuri.
Minei · varianta 4 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei Învierii.
După Catisme punem Sedelnele Părinţilor, cu Stihira Născătoarei lor şi Citirea Părinţilor.
Apoi Polieleul, Psalmii cei aleşi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului Înainte şi Sedelnele Mergătorului Înainte, toate cântându-se câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Şi acum... a Născătoarei ei şi Citirea Mergătorului Înainte.
Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4, apoi Toată suflarea... şi Evanghelia Mergătorului Înainte, Psalmul 50 şi Stihira Mergătorului Înainte.
Se pune Canonul Mergătorului Înainte cu Irmosul pe şase şi al Părinţilor, pe opt.
Catavasiile sunt de fapt Irmoasele Triodului.
Citim şi a doua Cântare a Triodului, iar Cântarea a doua a Psaltirii nu o mai citim.
După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Mergătorului Înainte şi Sedealna lui, Slavă... a Părinţilor, Şi acum... a Născătoarei şi Citirea Mergătorului Înainte.
După Cântarea a şasea punem Condacul, Icosul Păirnţilor şi Sinaxarul.
După Cântarea a noua punem Luminânda Mergătorului Înainte, Slavă... a Părinţilor, Şi acum... a Născătoarei.
La Laude
Punem Stihirile pe şase, trei ale Mergătorului Înainte şi trei ale Părinţilor, Slavă... a Părinţilor, Şi acum... a Născătoarei.
Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei, şi obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul 1.
La Ceasuri
Punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor.
După Tatăl nostru... zicem Condacul Mergătorului Înainte şi al Părinţilor schimbându-le.
Minei · varianta 5 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă... al Sfântului Teodor, Şi acum... al Născătoarei: Toate tainele Tale sunt mai presus de minte... După prima Catismă punem amândouă Sedelnele Octoihului, Slavă...Şi acum... a Născătoarei, una din Sedelne, apoi Citirea Mergătorului Înainte.
După a doua Catismă punem Sedealna Sfântului Teodor, Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Stihira Sfântului Teodor.
Apoi Polieleul, Psalmii cei aleşi, cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului Înainte.
Punem apoi Sedealna (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citirea Mergătorului Înainte.
Antifonul glas 4 şi Prochimenul glas 4, apoi Toată suflarea... şi Evanghelia Mergătorului Înainte, Psalmul 50 şi Stihira Mergătorului Înainte.
Se pune apoi Canonul Mergătorului Înainte cu Irmosul pe şase şi două Canoane ale Sfântului Teodor cu Irmoasele pe opt.
Catavasia: Deschide-voi gura mea... Iar Cântarea a şaptea şi a opta din Psaltire le citim mai înainte Vineri.
După a treia cântare punem Condacul, Icosul şi Sedealna Mergătorului Înainte, Slavă... a Sfântului Teodor, Şi acum... a Născătoarei, apoi Citire pentru Sfântul Teodor.
După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Sfântului Teodor, şi citim Sinaxarul.
După Cântarea a noua punem Luminânda
Mergătorului Înainte, Slavă... a Sfântului Teodor, Şi acum... a Născătoarei.
La Laude
Punem Stihirile pe şase, trei Podobnice ale Mergătorului Înainte şi trei Podobnice ale Sfântului Teodor, apoi Stihul: Veseli-se-va dreptul de Domnul... şi cântăm Stihira Samoglasnică a Mergătorului Înainte glas 6: Prea cinstitul Cap al Botezătorului Tău Doamne care s-a arătat astăzi...,
Slavă... a Sfântului Teodor, Şi acum: Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă... al Sfântului Teodor, Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul, şi se face obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul 1.
La Ceasuri
Punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă... al Sfântului Teodor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor.
Iar Condacele le zicem schimbându-le.
Minei · varianta 6 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei Învierii.
După prima şi a doua Catismă zicem Sedelnele Triodului, iar Ecteniile nu se mai spun, după care urmează Citirea Sfântului Efrem.
După a treia Catismă preotul zice Ectenia cea mică şi amândouă Sedelnele Mergătorului Înainte, punându-se câte o dată, Slavă...Şi acum... a Născătoarei, apoi Citirea Mergătorului Înainte.
Urmează Polieleul, Psalmii cei aleşi şi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului Înainte,
şi Sedealna Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei, apoi Citirea Mergătorului Înainte.
Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4, apoi Evanghelia Mergătorului Înainte şi Psalmul 50, cu Stihira Mergătorului Înainte.
Se pune Canonul Mergătorului Înainte cu Irmosul pe opt şi Catavasia: Deschide-voi gura mea... Iar unde este Tricântare cântăm Canonul Mergătorului Înainte cu Irmosul pe şase şi Tricântarea cu Irmosul pe opt.
Catavasiile Triodului.
După Cântarea a treia punem Sedealna Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citirea Mergătorului Înainte.
După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Mergătorului Înainte, apoi Sinaxarul.
După Cântarea a noua punem Luminânda Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei.
La Laude
Punem Stihirile Mergătorului Înainte pe patru, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei lui.
După aceea, cel mai mare sau diaconul zice: Slavă Ţie celui ce ne-ai arătat nouă lumina... şi citeţul citeşte: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu..., apoi: Doamne scăpare te-ai făcut nouă... şi Rugăciunea: Învredniceşte-ne Doamne în ziua aceasta..., iar preotul spune Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă... Cântăm apoi Stihoavna Samoglasnică a zilei din Triod (de două ori) şi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei.
Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii.
Apoi Ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule..., la care facem trei metanii mari şi nu se mai face Otpust, ci se trece direct la Ceasul 1.
La Ceasuri
Zicem Troparul Mergătorului Înainte şi după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul lui şi apoi la sfârşit se fac trei metanii mari.
Şi după metanii nu mai spunem Sfinte Dumnezeule... ci zicem: Hristos, lumina cea adevărată... şi Otpustul.
Iar Ceasul 3, 6, 9 le citim cu Catismele şi cu Citirile în vremea cea obişnuită a lor.
La Ceasul 6 se citeşte Proorocia zilei după rânduiala ei, iar Rugăciunile Marelui Vasile le citim neschimbat, după fiecare ceas, aşa cum sunt: Stăpâne Dumnezeule...;
Dumnezeule şi Doamne al puterilor... şi: Stăpâne Doamne şi Hristoase... Şi când cântăm Polieleul la Ceasuri, nu batem clopotele şi toaca.
După Catisme punem Aliluia (de trei ori), apoi Doamne miluieşte... (de trei ori) şi citeţul zice Slavă... Troparul Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor.
După Tatăl nostru... punem Condacul Mergătorului Înainte.
După Ceea ce eşti mai cinstită... facem trei metanii, iar după Ceasul 9 spunem Fericirile fără să le cântăm.
După Rugăciunea: Slăbeşte, lasă, iartă... şi după Tatăl nostru... zicem Condacul Hramului, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu, dacă este Hramul ei, iar dacă nu este Hramul Născătoarei de Dumnezeu punem Şi acum: Ceea ce eşti ce eşti părtinitoare creştinilor...Urmează Doamne miluieşte... (de 40 de ori),
Slavă...Şi acum...Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi facem trei metanii mari şi Rugăciunea: Preasfântă Treime stăpânie de o fiinţă... şi Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... şi Otpustul.
După Otpust preotul cel de rând dă Binecuvântarea pentru începutul Vecerniei, iar noi începem Vecernia după obicei.
Cel mai mare sau citeţul zice: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi cântăm Vecernia cu obişnuitele metanii, după rânduiala Apostolului.
După Psalmul cel de seară obişnuit citim Catisma cea de rând.
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece din Triod, Samoglasnica zilei (de două ori), apoi Mucenicina, trei Podobnice ale Triodului şi patru Stihiri ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei pe glasul de rând.
Iar dacă este Miercuri sau Vineri seara zicem Stihira Născătoarei Crucii pe glasul Slavei... Urmează Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină, Prochimenul şi Citirea zilei.
Urmează Să se îndrepteze rugăciunea mea... şi se fac trei metanii mari.
Ectenia cea mică n-o mai spunem ci îndată se spune Prochimenul zilei, apoi Apostolul, Aliluia şi Evanghelia Mergătorului Înainte şi punem Priceasna: Gustaţi şi vedeţi..., apoi Priceasna Mergătorului Înainte şi pe rând se pune Liturghia Darurilor.
La Otpust preotul pomeneşte mai întâi pe Sfântul cel mai înainte prăznuit, adică pe Sfântul Ioan, iar după aceea pe Sfântul cel ce este de rând.
Iar Canonul Sfântului celui ce se întâmplă să fie de rând îl cântăm la Utrenie după rânduială.
Iar Stihurile
lui cele scrise la Vecernie, la: Doamne strigat-am... le zicem la Laude.
Iar dacă pentru oarecare mare trebuinţă, la vreo pomenire a unor Sfinţi mari, care au Polieleu s-ar întâmplat să nu se facă Liturghia darurilor, atunci Ceasurile le citim după cum s-a scris mai sus.
După Ceasul 9 şi după Rugăciunea: Stăpâne Doamne Iisuse hristoase... zicem şi Psalmul: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul...,
Slavă...: Laudă suflete al meu pe domnul..., Şi acum: Unule Născut Fiule..., apoi Fericirile: Întru împărăţia Ta pomeneşte-ne pe noi Doamne... le spunem fără să le cântăm.
Zicem şi Fericirile Mergătorului Înainte de la Cântarea a treia şi a şasea, pe opt.
Apoi Apostolul şi Evanghelia Mergătorului Înainte.
După aceea spunem Rugăciunea: Pomeneşte-ne pe noi Doamne... (de trei ori), apoi: Ceata cerească..., iar după aceea Crezul: Cred într-unul Dumnezeu... Iar după Rugăciunea: Slăbeşte, lasă, iartă... şi după Tatăl nostru... punem Condacul Hramului, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu.
Iar dacă nu este Hramul ei atunci punem: Ceea ce eşti ce eşti părtinitoare a creştinilor neruşinată... Apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori) şi se fac trei metanii mari şi în vremea aceea paracliserul toacă şi trage două clopote.
Iar noi după ce facem trei metanii mari zicem: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi Psalmul cel de seară obişnuit şi cântăm Vecernia cu metanii şi cu obişnuita Catismă.
La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri Podobnice ale Triodului şi trei ale Sfântului Tarasie, Slavă...Şi acum... a Născătoarei.
Iar când este Miercuri sau Vineri zicem: Slavă...Şi acum... a Născătoarei Crucii.
Apoi Rugăciunea: Lumină lină..., Prochimenul şi Citire din Triod a zilei de rând.
La Stihoavnă
Punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, Slavă...Şi acum... a Născătoarei.
După Acum slobozeşte... şi Tatăl nostru... punem Troparele: Născătoare de Dumnezeu bucură-te... şi celelalte cu metaniile lor după rânduiala Postului.
Apoi după: Ceea ce eşti mai cinstită... şi după metanii zicem: Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... urmează Doamne miluieşte... (de 12 ori) şi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... Apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) şi se fac trei metanii şi apoi Rugăciunea: Bine voi cuvânta pe Domnul.... şi: Cuvine-se să te fericim..., şi Otpustul.
La Otpust preotul pomeneşte pe Sfântul cel de rând, iar după Otpust intrăm la masă şi mâncăm două fierturi cu untdelemn şi cu vin.
Iar Miercuri şi Vineri mâncăm două fierturi fără untdelemn, dar bem în schimb puţin vin.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte în oricare din zilele Postului atunci Slujba lui se cântă aşa:
Minei · varianta 7 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
Şi la Ceasuri cântăm toată Slujba Mergătorului Înainte, după cum s-a arătat mai înainte.
Minei · varianta 8 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori),
Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei Învierii pe glasul Troparului Sfântului.
După Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei.
Apoi Polieleul, Psalmii cei aleşi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului Înainte.
După aceea punem amândouă Sedelnele Mergătorului Înainte, câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Şi acum... a Născătoarei.
Apoi Citire a Mergătorului Înainte, Antifoanele şi Prochimenul glasului.
Apoi Toată suflarea... şi Evanghelia, Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50, apoi Slavă...glas 8: Uşile pocăinţei... şi celelalte.
Urmează Canonul Învierii cu Irmosul pe patru, apoi Canonul Triodului cu Irmosul tot pe patru şi al Mergătorului Înainte cu Irmosul pe şase.
Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia punem Condacul Triodului, apoi Condacul şi Icosul Mergătorului Înainte, apoi Sedealna Mergătorului Înainte (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citirea Mergătorului Înainte.
După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Învierii.
După Cântarea a noua punem Luminânda Învierii, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii.
La Laude
Punem Stihirile Învierii pe patru şi ale Mergătorului Înainte tot patru, cu cea de la Slavă... cu Stihurile lui.
Apoi zicem Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... şi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului, Slavă... tot aceasta, Şi acum...: Preabinecuvântată eşti... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul şi se face ieşirea în pridvor, când se cântă Slavă...Şi acum... Stihira Evangheliei pentru Ceasul 1, la care zicem Troparul Învierii, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei Ceasului.
După Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Triodului şi apoi facem Otpustul cel desăvârşit.
La celelalte Ceasuri zicem, Condacul Triodului şi a Mergătorului Înainte schimbându-le.
Minei · varianta 9 din 9
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori),
Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Crucii.
După Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citirile din Tâlcuirea Evangheliei.
Polieleul, Psalmii cei aleşi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului Înainte.
Punem apoi amândouă Sedelnele Mergătorului Înainte, câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Şi acum... a Născătoarei şi Citirea Mergătorului Înainte.
Antifoanele şi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea..., Evangheliei Învierii şi Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50, cu Slavă...glas 8: Uşile pocăinţei... şi celelalte după obicei.
Punem Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru şi al Mergătorului Înainte, pe patru şi al Crucii, pe şase.
Punem Catavasiile Crucii: Pre Dumnezeiescul Moise de demult mai înainte a închipuit... (din Triod).
După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul şi Sedealna Mergătorului Înainte, (de două ori),
Slavă...Şi acum... a Crucii şi Citirea Mergătorului Înainte.
După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Crucii.
La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită... iar după Cântare punem Luminânda Învierii, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Crucii.
La Laude
Punem patru Stihiri ale Învierii şi trei Podobnice ale Crucii, prima punându-se de două ori, cu Stihurile lor.
Primul Stih: Adu-ţi aminte de adunarea ta..., al doilea Stih: Iar Dumnezeu împăratul nostru mai înainte de veci..., apoi Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... şi cântăm Stihira Samoglasnică a zilei din Triod, Slavă... iarăşi această Stihiră, apoi Şi acum: Preabinecuvântată eşti... Urmează Doxologia cea mare, apoi Sfinte Dumnezeule... pe care-l cântăm.
După Vohod zicem Troparul: Mântuieşte Doamne poporul Tău... (de trei ori) şi se face sărutarea Cinstitei Cruci după obicei, (după cum se va arăta în perioada Postului în Duminica a treia).
Apoi Ecteniile şi Otpustul şi ieşirea în pridvor, la care se cântă Slavă...Şi acum... Stihira Evangheliei şi învăţătura Sfântului Teodor Studitul, apoi se face Ceasul 1.
La Ceasuri
Punem Troparul Învierii, Slavă...Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor.
După Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Învierii.
La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor.
După Tatăl nostru... zicem Condacele schimbându-le.
Minei
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Ceasuri
După Rugăciunea: Slăbeşte, lasă, iartă... şi după Tatăl nostru... punem Condacele după Tipic, apoi Doamne miluieşte... (de 12 ori),
Slavă...Şi acum...Ceea ce eşti mai cinstită... Iar după metaniile cele cu Rugăciunea Sfântului Efrem zicem: Sfinte Dumnezeule..., iar după Tatăl nostru... spunem: Doamne miluieşte... (de 12 ori) şi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... şi îndată începem: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori), Psalmul de seară cel obişnuit şi Catisma cea de rând, la care se zice Ectenia mică după fiecare Slavă... a Catismei.
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, punem Samoglasnica zilei din Triod (de două ori), apoi Mucenicina şi trei Podobnice ale Triodului şi apoi patru Stihiri ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum: Cine nu te va ferici pe tine... Urmează Vohodul, apoi Prochimenul şi Citirile zilei, după care punem trei Citiri ale Mergătorului Înainte.
Apoi cântăm: Să se îndrepteze rugăciunea mea... şi se fac trei metanii mari şi urmează pe rând Liturghia Darurilor.
Iar unde nu este Liturghia Darurilor, după Rugăciunea: Slăbeşte, lasă, iartă..., Tatăl nostru... şi după Condacele cele din tipic şi metaniile cele mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem, citeţul zice: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi se fac trei metanii, apoi Psalmul cel de seară: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul... şi cântăm Vecernia, fără de metanii.
După obişnuita Catismă punem Stihirile pe şase, trei Podobnice ale
Triodului şi trei ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine...Urmează Vohodul şi Rugăciunea Lumină lină..., Prochimenul şi Citirile zilei şi ale Mergătorului Înainte.
Apoi îndată Rugăciunea: Învredniceşte-ne Doamne..., şi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară...
La Stihoavnă
Punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei, pe glasul de la Slavă..., apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii: Taina cea din veac ascunsă... Urmează Ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule..., după care se fac trei metanii mari şi se spune Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... apoi Fie numele Domnului binecuvântat...,
Slavă...Şi acum...: Bine voi cuvânta pe Domnul... şi Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... şi apoi Otpustul.
Cântăm Pavecerniţa cea mare fără de metanii.
După primul Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii, pe glasul Troparului Mergătorului Înainte.
După al doilea Sfinte Dumnezeule... punem Troparele cele obişnuite: Miluieşte-ne pe noi Doamne, Miluieşte-ne pe noi... După Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim..., punem Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... punem Condacul Mergătorului Înainte.
Iar Doamne al puterilor fii cu noi... nu-l cântăm.
După Ceea ce eşti mai cinstită... facem trei metanii mari, iar Sfinte Dumnezeule... nu-l mai spunem şi apoi se face Otpustul cel mic.
Minei · varianta 1 din 8
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Liturghie
Punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia, pe patru şi de la Cântarea a şasea, tot pe patru.
Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: Fraţilor Dumnezeu care a zis să strălucească lumina întru întuneric..., Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori..., cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Matei: În vremea aceea auzind Ioan din închisoare lucrurile lui Hristos... Apoi Priceasna: Întru pomenire veşnică...
Se cuvine să ştim: că dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Ioan în Duminica Lăsatului sec de carne sau în a Lăsatului sec de brânză, deoarece ea poate cădea începând din Miercurea Săptămânii Lăsatului sec de carne şi poate să meargă până în ziua de Marţi a Săptămânii a patra a Marelui Post, atunci:
Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem patru Stihiri ale Învierii, Slavă...Şi acum... a Născătoarei glasului.
La Stihoavnă
Punem Stihira Învierii (o dată), apoi Stihoavna Mergătorului Înainte, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei.
Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei Învierii, Ectenia cea mică şi Otpustul.
Minei · varianta 2 din 8
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Liturghie
Punem Fericirile glasului pe patru, apoi ale Triodului, de la Cântarea a treia, pe patru şi a Mergătorului Înainte, de la Cântarea a şasea, pe patru.
După Vohod punem Troparul Învierii şi al Mergătorului Înainte, Slavă... Condacul Mergătorului Înainte, Şi acum... al Triodului.
Prochimenul, Apostolul, Evanghelia şi Priceasna întâi le punem ale zilei şi apoi ale Mergătorului Înainte.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al lui Ioan Mergătorul Înainte în Sâmbăta Lăsatului sec de carne atunci Slujba Mergătorului Înainte se cântă toată neschimbată mai înainte în ziua de Vineri a Lăsatului sec de carne.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Ioan în Lunea sau Marţea Săptămânii Brânzei atunci:
Duminică seara după Psalmul de seară cel obişnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... prima Slavă... (iar în celelalte zile ale Săptămânii Brânzei se citeşte Catisma cea de rând).
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Mergătorului Înainte pe şase, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii pe acelaşi glas.
Prochimenul zilei şi Citirile Mergătorului Înainte.
La Stihoavnă
Punem Samoglasnica Triodului (de două ori), şi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei.
Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii, Ecteniile şi Otpustul.
Minei · varianta 3 din 8
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Liturghie
Punem Fericirile Mergătorului Înainte de la Cântarea a treia şi a şasea, pe opt.
Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna zilei şi apoi ale Mergătorului Înainte.
De se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al lui Ioan Mergătorul Înainte în Miercurea Săptămânii Brânzei, atunci cântăm Slujba lui cea de seară şi cea de dimineaţă în Marţea Săptămânii Brânzei.
Iar de se va întâmpla Vineri în Săptămâna Brânzei, atunci cântăm Slujba lui în ziua de Joi a aceleiaşi Săptămâni, aidcă cu apoi zi înainte.
De se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap în Joia Săptămânii Brânzei atunci:
Miercuri la Ceasuri după Rugăciunea: Slăbeşte lasă iartă.. şi după obişnuitele metanii cele cu Rugăciunea Sfântului Efrem, paracliserul toacă după obicei şi bate toate clopotele şi noi îndată zicem: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi Psalmul cel de seară obişnuit.
Apoi după Ectenia cea mare citim Catisma cea de rând.
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Mergătorului Înainte pe şase, după cum s-a scris mai înainte, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii.
După Vohod punem Prochimenul şi Proorociile zilei, iar după acestea punem Prochimenul: Să nădăjduiască Israel spre Domnul... Apoi trei Citiri ale Sfântului, şi Rugăciunea: Învredniceşte-ne Doamne...
La Stihoavnă
Punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei.
După Acum slobozeşte..., şi după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii.
Urmează Ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule... şi se fac trei metanii mari.
După aceea punem Rugăciunea: Preasfântă Treime, stăpânie deofiinţă..., apoi Fie numele Domnului binecuvântat...(de trei ori), cu trei metanii, Psalmul 33 şi Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... şi Otpustul.
Iar după aceea se intră la masă şi se face dezlegare la brânză şi ouă.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Ioan în Sâmbăta Lăsatului sec de brânză atunci:
Vineri seara după Psalmul de seară cel obişnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri Podobnice ale Mergătorului Înainte şi trei ale Părinţilor, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei glasului de rând.
Vohodul şi Prochimenul zilei, apoi Proorocia şi după aceea iarăşi Prochimenul glas 6: Să nădăjduiască Israel spre Domnul... şi Citirile Mergătorului Înainte.
Apoi Rugăciunea Învredniceşte-ne Doamne în seara aceasta... şi Ectenia: Să plinim Rugăciunea noastră cea de seară...
La Stihoavnă
Punem Samoglasnica Triodului (de două ori) şi Mucenicina, după care zicem Stihul: Veseli-se-va dreptul de Domnul... şi cântăm Stihira Samoglasnică a Mergătorului Înainte glas 6: Cinstitul Cap al Botezătorului Tău Doamne...,
Slavă... a Părinţilor glas 8: Mulţimile monahilor...,
Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas.
Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei Învierii: Taina cea din veac ascunsă... După aceasta punem Ectenia: Miluieşte-ne Dumnezeule... şi facem trei metanii mari.
Apoi Rugăciunea: Preasfântă Treime stăpânie deofiinţă..., şi urmează: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) şi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea....
Apoi Cuvine-se să te fericim... şi Otpustul.
La masă dezlegăm la brânză şi la ouă.
La Pavecerniţă
Cântăm Canonul celor adormiţi al glasului de rând al Octoihului sau al Născătoarei de Dumnezeu.
După Cuvine-se să te fericim..., Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Părinţilor din Triod.
Minei · varianta 4 din 8
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Liturghie
Punem Fericirile Mergătorului Înainte de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Părinţilor de la Cântarea a şasea, pe patru.
După Vohod punem Troparul Hramului (dacă este Hramul Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu), apoi al Mergătorului Înainte şi al Părinţilor.
Punem apoi Condacul Hramului şi al Mergătorului Înainte, Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu sau: Ceea ce eşti folositoare a creştinilor... Apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna mai întâi le punem ale Mergătorului Înainte şi după aceea ale Părinţilor.
Iar Apostolul şi Evanghelia cea de rând le citim la urmă.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte în Lunea primei Săptămânii a Sfântului şi Marelui Post, atunci toată Slujba Mergătorului Înainte se cântă în Duminica Brânzei.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte în oricare zi a Săptămânii celei dintâi a Sfântului Post, Slujba Lui se cântă ori în Duminica Lăsatului sec de brânză, ori în prima Sâmbătă a Sfântului Post.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte în Sâmbăta întâia a Sfântului Post atunci:
Vineri seara la Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând.
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece.
Punem Samoglasnica zilei din Triod (de două ori), apoi patru Stihiri ale Mergătorului Înainte, patru ale Sfântului Teodor, Slavă... a Sfântului Teodor, Şi acum... a Născătoarei glasului de rând.
Vohodul, Prochimenul şi Citirile le punem ale zilei şi apoi punem trei Citiri ale Mergătorului Înainte.
După: Să se îndrepteze rugăciunea mea..., se fac trei metanii mari şi punem celelalte ale Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.
După Rugăciunea Amvonului cântăm Canonul Sfântului Teodor cel pentru colivă, precum se va arăta în Sâmbăta cea dintâi a Sfântului Post, şi Otpustul.
Şi unde nu este Liturghia Darurilor, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Mergătorului Înainte şi trei ale Sfântului Teodor, Slavă... a Sfântului Teodor, Şi acum... a Născătoarei glasului celui care a trecut.
Nu se mai face Vohod.
Punem Prochimenul şi Citirile zilei şi apoi ale Mergătorului Înainte.
La Stihoavnă
Punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, apoi Stihul: Veseli-se-va dreptul de Domnul... şi cântăm Stihira Mucenicului glas 2: Pe tine cel numit cu numele dumnezeieştelor daruri... (este scrisă la Stihirile Vecerniei),
Slavă... a Mergătorului Înainte glas 6: Comoara dumnezeieştelor daruri...,
Şi acum... a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei: Toate tainele Tale sunt mai presus de minte..., apoi Ectenia, la care se fac trei metanii mari şi apoi cântăm Canonul Sfântului Teodor cel pentru colivă şi Otpustul.
Se cântă Pavecerniţa cea mare, la care cântăm Canonul celor adormiţi şi apoi Canonul Mineiului, al Sfântului de rând.
Iar Troparele, după primul Sfinte Dumnezeule... le zicem ale ambilor Sfinţi.
Iar la Sfinte Dumnezeule... cel de pe urmă zicem numai Condacul Mergătorului Înainte.
Minei · varianta 5 din 8
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Liturghie
Punem Fericirile Mergătorului Înainte de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Sfântului Teodor de la Cântarea a şasea, pe patru.
După Vohod punem Troparul Mergătorului Înainte şi al Sfântului Teodor, apoi Condacul Mergătorului Înainte, Slavă... Condacul Sfântului Teodor, Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu sau al Născătoarei: Ceea ce eşti folositoare creştinilor... Prochimenul, Aliluia şi Evanghelia le punem întâi ale Sâmbetei, apoi ale Mergătorului Înainte şi ale Sfântului Teodor.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul Înaintemergătorul Domnului în Duminica cea dintâi a Sfântului Post atunci: Slujba lui se cântă precum este arătat în Duminica a treia a Sfântului Post, în afară de închinăciunea Sfintei Cruci.
Numai la Litie se cântă Slava... Mergătorului Înainte, (care este scrisă la: Doamne strigat-am...),
Şi acum... a Triodului.
La Stihoavnă
Punem Stihirile Învierii, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Triodului.
La Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori),
Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum: Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule... Apoi Catavasiile se pun ale Triodului.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul Mergătorul Înainte în a doua, a treia sau a patra Săptămână din Post atunci:
Duminică seara la Vecernie după Psalmul cel de seară obişnuit, cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., Slava... cea dintâi.
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, trei din Triod ale zilei, pe patru, repetând una şi apoi şase ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii.
Vohodul şi Prochimenul cel mare al Triodului, apoi trei Citiri ale Mergătorului Înainte şi Rugăciunea: Învredniceşte-ne Doamne în seara aceasta..., apoi Ectenia: Să plinim Rugăciunea noastră cea de seară...
La Stihoavnă
Punem Stihirile Triodului şi Samoglasnica zilei (de două ori), apoi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii.
Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă...Şi acum... al Născătoarei Învierii.
Urmează Ectenia: Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule... şi se fac trei metanii mari.
Iar Miezonoptica o cântăm după obicei împreună cu Catisma şi Troparele cele obişnuite.
După: Ceea ce eşti mai cinstită... se fac iarăşi trei metanii mari.
Minei · varianta 6 din 8
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Liturghie
Se pune Slujba zilei şi apoi a Mergătorului Înainte.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Ioan în Duminica a doua a Sfântului Post, atunci:
Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih.
Minei · varianta 7 din 8
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Liturghie
Punem Fericirile Învierii pe şase şi ale Mergătorului Înainte de la Cântarea a treia pe patru.
Apoi se face pe rând cealaltă Slujbă a Duminicii şi a Mergătorului Înainte.
Iar Slujba Sfântului Grigorie o cântăm când va socoti cel mai mare, ori în Duminica a patra sau în a cincea după cum se arată în alte Tipice.
Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Duminica a treia din post a Închinăciunii Crucii atunci:
Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile de la: Doamne strigat-am... şi de la Stihoavnă toate ale Triodului după obicei.
La Vecernia cea mare
După Psalmul de seară, cel începător cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma.
La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, apoi patru ale Crucii şi trei ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Crucii, Şi acum... a Născătoarei glasului de rând.
Prochimenul zilei şi Citirile Mergătorului Înainte.
La Litie
Punem Stihira Hramului şi Stihirile Mergătorului Înainte, care sunt la Stihoavnă şi cele de la Laude, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Crucii.
La Stihoavnă
Punem Stihirile Învierii, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Crucii.
Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) şi Troparul Crucii (o dată): Mântuieşte Doamne, poporul tău... Apoi Binecuvântarea pâinilor şi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori),
Slavă...Şi acum... Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul... şi Citirea Crucii.
Minei · varianta 8 din 8
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
La Liturghie
Punem Fericirile glasului pe patru, apoi ale Crucii de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Mergătorului Înainte de la Cântarea a şasea, pe patru.
După Vohod punem Troparul Învierii, al Crucii şi al Mergătorului Înainte.
Apoi Condacul Învierii, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Crucii.
Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna mai întâi le punem ale Crucii şi apoi ale Mergătorului Înainte.
Triod sau Penticostar
ÎNTRU ACEASTĂ DUMINICĂ A BRÂNZEI SEARA · ÎNCEPUTUL SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST · PUNERE DE LEGE PENTRU METANII ŞI PENTRU RUGĂCIUNEA BISERICEASCĂ
Capitolul acoperă zilele -48 până la -47 față de Paști. Ziua aleasă este -47. Rânduiala e cea a capitolului, nu o slujbă scrisă aparte pentru fiecare zi a intervalului.
ÎNCEPUTUL SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
ÎNSEMNARE
Se cade să se citească Psaltirea în Sfânta şi Marea Patruzecime, după cum s-a scris mai înainte în Capitolul 19(prima serie).
Şi se citeşte de către citeţul cel dintâi, de la prima sau de la a doua strană, după rânduială.
După a doua Catismă punem Sedealna Triodului, a Sfântului Iosif, Slavă... iar aceeaşi Sedealnă, Şi acum... a Născătoarei, punându-se iarăşi Citirea Sfântului Efrem.
După a treia Catismă punem Sedealna Triodului, a Sfântului Teodor, Slavă... iar aceasta, Şi acum... a Născătoarei, apoi Citire din Lavsaicon, după care punem Psalmul 50 şi îndată preotul spune Rugăciunea: Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău..., iar cântăreţii cântă: Doamne miluieşte... şi preotul zice Ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările…, apoi începe Cântarea: Domnului să-I cântăm…, pe glasul Canonului Sfântului zilei din Minei, iar Stihurile se pun repede, fiecare strană punând Stihul său, până ajung la Stihul: Ridicaţi ca un zid apele..., iar de la acel Stih, încep să se citească Stihurile pe paisprezece.
Punem Canonul Mineiului cu Irmosul, pe şase, pe care-l cântăm aşa: Prima strană zice Stihul: Închegatu-s-au când au auzit apele... şi cântă Irmosul, iar a doua strană zice al doilea Stih: Zis-a vrăjmaşul..., iar după Stih pune Troparul Canonului şi apoi se merge în continuare după rânduială cântându-se Stihurile din fiecare strană, până la Stihul: Atunci s-a grăbit... De la acest Stih: Atuncea s-a grăbit... începe Tricântarea Sfântului Iosif, pe patru, iar la Stihul: Domnul cel ce împărăţeşte..., cântăm a doua Tricântare a Sfântului Teodor Studitul, cântând Troparul o
dată, iar cealaltă strană zice Stihul al doilea şi iarăşi Troparul.
După aceasta amândouă strănile împreună cântăm Slavă... punând Treimica glasului, cu glas înalt, Şi acum... a Născătoarei, după care zicem iarăşi, cu glas înalt: Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie... şi cântăm celălalt Tropar al Triodului, deoarece Cântarea lui are cinci Tropare.
Catavasii zicem Irmoasele Canonului al doilea.
Tot aşa se cântă şi Cântarea a opta şi a noua.
Iar Cântarea a treia o cântăm aşa: prima strană zice Stihul: Domnul s-a suit în ceruri... şi Troparul Canonului din Minei.
Strana a doua zice Stihul: Şi va da tărie împăraţilor... şi pune al doilea Tropar al Canonului din Minei, apoi Slavă... Troparul al treilea al Canonului Sfântului din Minei, Şi acum... al Născătoarei lui.
Apoi cântă prima strană Irmosul Cântării a treia a Mineiului şi pe urmă Irmosul Canonului.
Tot în acest fel cântăm şi Cântarea a şasea iar Cântările a patra, a cincea şi a şaptea le cântăm aşa: citeţul zice mai întâi Irmosul Canonului din Minei, apoi cântăm două Stihuri, cele de la sfârşitul Cântării, cu Troparele Canonului, Slavă... punem al treilea Tropar, Şi acum... al Născătoarei.
Iar Cântarea nu se sfârşeşte cu Irmosul, deoarece Irmosul s-a zis la începutul Cântării, iar Irmoasele Mineiului se cântă după Canon, numai după Cântarea a treia şi a şasea, deoarece în aceste Cântări, Irmoasele se cântă la începutul Cântării.
În celelalte zile ale Săptămânii, în afară de Luni, aşa se cântă prima Cântare, după cum s-a arătat pentru Cântarea a patra şi a cincea.
Iar care Cântare avem Tricântări, ele se cântă după Canonul din Minei.
Catavasiile se pun Irmoasele Tricântării, după cum s-a arătat mai sus.
Trebuie să se ştie: că Octoihul nu se cântă în toată perioada Postului Mare, afară de Duminică, şi se cântă numai Mineiul şi Tricântarea.
Iar la care Cântare nu avem Tricântare, se cântă numai Mineiul.
După Cântarea a treia preotul zice Ectenia cea mică, apoi Sedealna Sfântului, Slavă...Şi acum... a Născătoarei şi Citire.
La Cântarea a şasea se pune Ectenia cea mică, apoi Sedealna Mineiului, iar dacă Sfântul are Condac, zicem Condacul lui, iar Mucenicina o zicem după prima Catismă, apoi Sedealna Octoihului, cu Pripeala: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi... şi citim Sinaxarul.
După Cântarea a noua punem: Cuvine-se să te fericim… şi facem o metanie, apoi se pune Ectenia cea mică şi Luminânda Treimică, a glasului (de trei ori), iar citeţul citeşte cei trei Psalmi obişnuiţi: Lăudăţi-L pe Domnul..., Cântaţi Domnului.. şi Lăudaţi-L pe Domnul întru Sfinţii Săi...
Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla în zilele Săptămânii, în afară de Sâmbătă şi de Duminică să fie doi Sfinţi în Minei la rând, atunci cântăm Stihirile unuia la Vecernie, iar ale celuilalt, dacă are, le punem la Laude, pe patru, iar Canoanele lor le citim ale amândorura, pe şase.
Cântăm Irmosul Sfântului celui dintâi (o dată) şi după dânsul zicem două Tropare pentru primul Sfânt şi apoi Troparul cel dinaintea Troparului Născătoarei, iar Troparul Născătoarei se lasă.
Apoi punem două Tropare ale celui de al doilea Sfânt, în loc de unul şi apoi Troparul al treilea, cel dinaintea Născătoarei şi apoi al Născătoarei.
Punem apoi Tricântarea, iar dacă nu, cel mai mare zice cu glas mare: Ţie se cuvine slavă Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm..., iar apoi zice: Slavă Ţie cel ce ne-ai arătat nouă lumina... şi celelalte, şi facem trei metanii, stând fiecare la locul său.
Apoi preotul zice Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă Domnului..., cu Ecfonisul ei.
După aceea la Stihoavnă cântăm Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei punându-se (de două ori), glas 5: Venit-a postul maica întregii înţelepciuni..., cu Stihul: Umplutu-ne-am dimineaţa... şi iarăşi se pune aceeaşi Samoglasnică, apoi Stihul al doilea: Fie lumina Domnului... şi cântăm Mucenicina, Slavă...Şi acum... a Născătoarei: Pe Tine Maică a lui Dumnezeu... Iar de va avea Sfântul Slavă... la Stihoavna Utreniei, punem Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei.
Apoi cel mai mare sau citeţul zice: Bine este a ne mărturisi Domnului... (de două ori), Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii, iar
după Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul: Că a Ta este împărăţia... iar noi zicem Troparul: În biserica slavei Tale stând..., Doamne miluieşte... (de 40 de ori), cu glas lent, Slavă...Şi acum...Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi: Întru numele Domnului binecuvintează părinte..., preotul zice: Cel ce eşte binecuvântat Hristos Dumnezeul nostru..., iar citeţul zice Rugăciunea: Împărate ceresc..., iar preotul stând în mijlocul bisericii zice cu glas mare Rugăciunea Cuviosului Părintelui nostru Efrem, după obicei.
Apoi după ce ne închinăm noi, cel mai mare zice: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi se fac trei metanii şi apoi citeţul cel orânduit citeşte Ceasul 1, după obicei.
Urmează Psalmul 5: Durerile mele auzi-le Doamne... şi ceilalţi doi Psalmi, Slavă...Şi acum... Aliluia (de trei ori) şi se fac iarăşi trei metanii.
Se cuvine să ştim: că în toate Lunile Sfintei şi Marii Patruzecimi, la Ceasul 1 nu citim Catisma, iar în celelalte zile citim Catismă şi facem la fiecare Slavă... trei metanii.
De asemenea şi Vineri la Ceasul 1 şi 9 nu citim Catisma, iar citeţul cel orânduit sau preotul stând în mijlocul bisericii cântă Troparul glas 6: Dimineaţa auzi glasul meu împăratul meu şi Dumnezeul meu..., iar noi cântăm cu glas mare acelaşi Tropar, în amândouă strănile (de trei ori).
Prima strană cântându-l (de două ori) şi strana a doua (o dată).
Iar preotul, cel ce stă în mijlocul bisericii zice Stihurile, la care noi facem plecarea genunchilor până la pământ.
Şi când cântă strana, atunci preotul se închină şi zice Stihul întâi: Graiurile mele ascultă-le Doamne..., apoi Stihul al doilea: Căci către Tine mă voi ruga Doamne... şi după aceea zice: Slavă..., iar citeţul cel rânduit să citească Ceasul, spune: Şi acum... şi citeşte Stihira Născătoarei: Ce te vom numi pe tine, O, ceea ce eşti cu daruri dăruită... şi se fac iarăşi trei metanii.
Apoi stranele cântă: Paşii mei îndreptează-i după Psalmul cel de seară obişnuit punem Catisma cea de rând.ă cuvântul Tău..., şi se cântă: Să nu mă stăpânească toată fărădelegea..., după care cântă şi cealaltă strană acelaşi Stih.
Apoi: Izbăveşte-ne de prevestirile oamenilor şi voi păzi poruncile Tale... şi iarăşi acelaşi Stih îl spune cealaltă strană: Viaţa Ta arată peste robul Tău şi mă învaţă îndreptările Tale... Apoi cealaltă strană zice acelaşi Stih, iar după aceea zice Stihul acesta (de trei ori) cu mare glas: Să se umple gura mea....
Apoi Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii şi după Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul, iar noi zicem Stihira Născătoarei.
Luni, Marţi şi Joi zicem: Preaslăvită Maică a lui Dumnezeu..., iar Miercuri şi Vineri zicem: Degrab ne întâmpină pe noi mai înainte până ce nu ne robim... Apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori) şi Rugăciunea: Cel ce în toată vremea..., Doamne miluieşte... (de trei ori) Slavă... Şi acum: Ceea ce eşti mai cinstită... şi: Întru numele Domnului binecuvântează părinte!, apoi preotul zice: Dumnezeule milostiveşte-te spre noi şi ne binecuvintează... şi facem trei metanii mari, preotul zicând Rugăciunea: Doamne şi Stăpânul vieţii mele..., şi celelalte după obicei.
După aceea cel mai mare sau citeţul începe: Sfinte Dumnezeule... şi face trei metanii, iar după Tatăl nostru... zicem Doamne miluieşte... (de trei ori) apoi Rugăciunea: Hristoase, lumina cea adevărată..., care se spune de cel mai mare.
Apoi preotul zice: Slavă Ţie Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră slavă Ţie..., iar citeţul răspunde: Slavă Tatălui şi Fiului...,
Şi acum..., apoi Doamne miluieşte... (de trei ori) Părinte binecuvintează!, şi se face Otpustul.
Apoi se zice La mulţi ani! şi se sărută Sfintele Icoane, iar după Otpust ieşim în pridvor şi se face Litie pentru cei adormiţi citindu-se Învăţătura Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul, care se citeşte negreşit în toate Miercurile şi Vinerile Sfintei Patruzecimi, de cel mai mare sau de eclesiarh, după cum s-a arătat mai înainte.
Apoi se face Otpustul cel final.
Aşa se face Utrenia şi Ceasul 1 neschimbat în toată perioada Patruzecimii.
Iar după sfârşitul lor ieşim din biserică şi mergem cu toată tăcerea fiecare la chilia sa sau la Slujba sa.
Şi nu ni se cade nouă să vorbim unul cu altul, în mănăstire sau pe cale pentru că aceasta e făcută de Sfinţii Părinţi.
Iar la al patrulea ceas din zi toacă paracliserul în toaca cea mare şi ne adunăm în biserică şi făcând mai înainte fiecare din noi, cu trei metanii înainte de începutul cântării spunem aşa: Dumnezeule frăţeşte pe mine păcătosul... La ceasul al cincilea din zi, atunci când ieşim din biserică, aşa facem în toate zilele. (Iar Sâmbăta şi Duminica facem închinăciunile cele obişnuite).
Apoi sărutăm Sfintele Icoane, şi apoi facem iarăşi către amândouă stranele o închinăcine, apoi binecuvântând preotul, cel mai mare începe: Amin, apoi Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie... şi Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei închinăciuni.
Iar paracliserul luând binecuvântare de la cel mai mare merge şi loveşte în toacă (de trei ori).
După Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul, iar cel mai mare răspunde Doamne miluieşte... (de 12 ori);
Slavă... Şi acum: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi se fac trei metanii.
Apoi citeţul zice Ceasul 3 cu cei trei Psalmi, după obicei, iar la sfârşitul celui de al treilea Psalm zice Slavă...Şi acum...Aliluia... (de trei ori) şi se fac trei metanii.
Apoi citim Catisma Ceasului celui de rând şi după fiecare Slavă... facem trei metanii, iar după Citirea Catismei citeţul sau preotul stând în mijlocul bisericii zice Troparul glas 6: Doamne cela ce pe Preasfântul tău Duh…, acelaşi Tropar îl cântă şi stranele amândouă, pe acelaşi glas prima strană zicându-l de două ori iar a doua strană o dată şi citeţul zice şi Stihurile, Stihul întâi: Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule…, Stihul al doilea: Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta…, apoi când cântă el, atunci noi facem plecarea genunchilor până la pământ.
Apoi celelalte două Stihuri, apoi zice Slavă.... iar citeţul cela ce a citit Ceasul spune Şi acum... a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată… şi se fac trei metanii de îndată citim Citirile Sfântului Ioan Scărarul şi începe a citi această citire cea mai mare sau Cântăreţul cel dintâi al stranei celei din dreapta. (şi începe de acum monahul cel rânduit a deştepta pe fraţi în toată Sfânta Patruzecimea şi umblă împrejur în linişte şi priveşte pe cei ce dorm şi îi deşteaptă pentru ascultarea celor ce se citesc, aşa cum s-a arătat în capitolul de la începutul Tipicului).
Iar după citire zicem Amin şi apoi: Domnul Dumnezeul nostru este binecuvântat…, Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii mari.
După Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul şi preotul zice Troparele glas 8: Bine eşti cuvântat Hristoase Dumnezeu nostru…, Slavă... Grabnică şi adevărată mângâiere, Şi acum: Nădejdea şi folositoarea… Apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori) şi Rugăciunea: Cel ce în toată vremea… Apoi Doamne miluieşte... (de trei ori),
Slavă... Şi acum… Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…;
şi se fac trei metanii apoi numele Domnului Binecuvintează, iar preotul zice: Dumnezeule miluieşte-ne pe noi… şi facem metanii după cum s-a arătat mai nainte.
Apoi îndată începe cel mai mare Rugăciunea: Stăpâne Dumnezeule… iar paracliserul făcând obişnuita metanie cel mai mare şi mergând loveşte în toacă de şase ori iar cel mai mare după sfârşitul Rugăciunii zice: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi se fac trei metanii apoi citeţul citeşte Ceasul 6după obicei şi după sfârşitul Psalmilor celor trei punem Slavă... Şi acum… Aliluia (de trei ori) şi se fac trei metanii, citim Catisma Ceasului cea de rând iar după fiecare Slavă.... punem Aliluia (de trei ori) şi se fac trei metanii iar după Citirea Catismelor citeţul cântă Troparul Pe cel ce în ziua şi în Ceasul acela … şi în Ceasul 6, pe acela, noi îl cântăm după cum mai înainte s-a arătat.
Iar citeţul zice Stihurile, Stihul: Auzi Dumnezeule…, Rugăciunea mea şi Stihul al doilea: Eu către Dumnezeu am strigat… şi zice Slavă.... apoi noi spunem Şi acum... a Născătoarei: că nu avem îndrăzneală…;
se fac trei metanii.
După aceea Troparul Proorociei după cum s-a arătat în Miercurea şi Vinerea Săptămânii Brânzei.
Apoi Prochimenul Proorociei se citeşte Proorocia Isaiei, iarăşi alt Prochimen după Proorocie, apoi Citirea de la Sfântului Ioan Scărarul;
după aceea punem Rugăciunea: Degrab ne-ntâmpină pe noi… apoi Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii iar după Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul.
Apoi zicem Troparul glas 2: Mântuire ai lucrat…;
Slavă....: Preacuratului tău chip… şi se face o metanie, Şi acum… Ceea ce eşti izvorul milostirii… Iar Miercuri şi Vineri punem a Născătoarei Crucii: Prea Binecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Doamne miluieşte... (de 40 de ori) şi
Rugăciunea: Cel ce în toată vremea…, apoi Doamne miluieşte...Slavă... Şi acum… Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…;
apoi numele Domnului binecuvintezi părinte, preotul spune: Dumnezeule milostiveştete spre noi.. şi iarăşi facem trei metanii mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul celelalte după rânduială.
Apoi punem Rugăciunea: Dumnezeule şi Doamne al puterilor… apoi Cuvine-se să te fericim...Sfinte Dumnezeule... şi facem iarăşi trei metanii. după Tatăl nostru... punem Doamne miluieşte... de paisprezece ori apoi preotul zice: Slavă Ţie Hristoase nădejdea noastră Slavă Ţie;
apoi noi spunem Slavă... Şi acum… şi se face Otpustul şi în Otpust preotul pomeneşte pe Sfântul al căruia este ziua şi cântă mulţi ani.
Apoi sărutăm Sfintele Icoane şi apoi Sfintele Cruci de la piepturile noastre şi face fiecare dintre noi câte trei închinăciuni.
Tot în acest fel şi cu aceeaşi rânduială se cuvine să se facă şi în celelalte zile ale Sfintei şi Marii Patruzecimi la Ceasul al treilea şi al şaselea.
Iar unde nu se face ieşire după Rugăciunea: Dumnezeule şi Doamne al puterilor… zicem: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi se pune Ceasul al nouălea.
Iar unde se face ieşire la Ceasul al nouălea paracliserul luând Binecuvântare de la cel mai mare loveşte în toaca cea mare de nouă ori şi adunându-ne în Biserică şi preotul binecuvântând cântăm Ceasul al nouălea şi zicem: Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... şi facem trei metanii, apoi Prea Sfântă Treime...Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul.
Apoi Doamne miluieşte... (de trei ori) Slavă...Şi acum… Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi se fac trei metanii iar paracliserul mergând loveşte în toacă de nouă ori, după cum s-a arătat mai sus şi cântăm Ceasul al nouălea, cei trei Psalmi, iar la sfârşitul celui de al treilea Psalm zicem Aliluia (de trei ori) şi facem trei metanii.
Apoi punem Catisma Ceasului cea de rând şi după fiecare Slavă.... facem trei metanii.
Iar după Citirea Catismei citeţul... stând în mijlocul Bisericii cântă Troparul pe glas 8: Cel ce în Ceasul al nouălea… acelaşi Tropar îl cântă şi stranele (de trei ori) după cum s-a arătat.
Apoi zicem Stihurile, Stihul întâi Să se apropie rugăciunea mea…;
Stihul al doilea: Să intre cererea mea inaintea ta Doamne…, făcând metanii la aceste Stihuri, apoi zice Slavă.... iar citeţul, cel ce citeşte Ceasul zice, Şi acum…: Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară… şi face trei metanii şi apoi se citeşte din Sfântul Ioan Scărarul iar după citire punem Rugăciunea:... în sfârşit, apoi Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii iar după Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul iar noi zicem Troparele acestuia glas 8: Văzând tâlharul…;
Slavă....: În mijlocul a doi tâlhari…, Şi acum…: Pe Mieluşelul şi Născătorul şi Mântuitorul lumii… Apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori) şi Rugăciunea: Cel ce în toată vremea…, Doamne miluieşte... (de trei ori),
Slavă... Şi acum…: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii… În numele Domnului Binecuvintează Părinte… iar preotul spune: Dumnezeule miluieşte-ne pe noi… se fac iarăşi trei metanii mari şi preotul spune Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul în auzul tuturor după cum s-a arătat mai înainte.
Acum nu mai face celelalte doisprezece închinăciuni ci zicem Rugăciunea: Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru…;
şi îndată cântă strana cea dintâi pe glas 8: Întru împărăţia ta pomeneşte-ne pe noi, Doamne... şi apoi aceeaşi strană zice iarăşi Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este împărăţia cerurilor… şi Pripeala: Pomeneşte-ne pe noi Doamne când vei veni întru împărăţia Ta… Şi imediat cea de-a doua strană zice: Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia…;
apoi Pomeneşte-ne pe noi, Doamne… La fel se cântă celelalte Fericiri cu o cântare dulce pe acelaşi glas zicându-se rar.
Apoi Slavă....
Pomeneşte-ne pe noi Doamne…, Şi acum... Pomeneşte-ne pe noi Doamne…, apoi împreunându-se amândouă stranele cântă cu glas mai înalt având capetele descoperite: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne când vei veni din Împărăţia Ta, şi fac toţi o metanie până la pământ şi iarăşi cu glas mai înalt spun: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta şi iarăşi o metanie până la pământ.
Apoi cu glas încă şi mai înalt punem toţi Pomeneşte-ne pe noi, Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta şi se face o metanie cu capul plecat până Laudele pământ iar după aceea zicem: Ceată îngerească: Apropiaţi-vă către Dânsul…;
şi iarăşi: Ceată îngerească... apoi Slavă....: Ceata Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli…, Şi acum…: Cred într-Unul Dumnezeu.
Apoi Rugăciunea: Slăveşte, lasă iartă…, apoi Tatăl nostru... Condacul zilei şi al Hramului Sfântului iar dacă este Hramul Domnului Hristos zicem mai întâi Condacul Hramului Hristos şi al Sfântului de rând sau al Sfintei, apoi al zilei şi al Sfântului de rând a căreia este ziua;
Slavă....: Cu Sfinţii odihneşte Hristoase…, Şi acum… al Hramului Născătoarei de Dumnezeu sau: Ceea ce eşti folositoare creştinilor...Doamne miluieşte... (de 40 de ori),
Slavă... Şi acum…: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…, Întru numele Domnului binecuvintează părinte… Preotul zice: Dumnezeule milostiveştete spre noi..., şi apoi se fac trei metanii mari Sfântului Efrem Sirul celelalte după rânduială paracliserul face metanii la cel mai mare şi luând Binecuvântare merge şi toacă.
Apoi cel mai mare începe: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) se fac trei metanii şi citeţul cel rânduit citeşte Psalmul de seară cel obişnuit: Binecuvintează suflete al meu pe Domnul…, cu glas lin şi domol.
Iar preotul citeşte obişnuitele Rugăciuni ale Vecerniei înaintea Sfinţilor lui şi după sfârşitul Psalmului zice Slavă... Şi acum… Aliluia (de trei ori) şi face trei metanii, Ectenia cea mare şi după aceea citim Catisma a optsprezecea: Către Domnul când mă necăjesc…;
după fiecare stare zicem Slavă... Şi acum… Aliluia (de trei ori) şi se fac trei metanii apoi Ectenia cea mică cântăm la: Doamne strigat-am... pe glas Podobnicelor din Triod şi cântăm Stihirile pe şase, ale Triodului două Podobnice alcătuite de Sfântul Iosif şi una a Sfântului Teodor Studitul, trei Podobnice ale Sfântului din Minei, Slavă.... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu are Slavă...Şi acum... a Născătoarei glas acelaşi şi aceeaşi Podobie.
Apoi Lumină lină.. şi apoi se zice Prochimenul Paremiei glas 6, după care se citeşte de la Facere.
După aceea se pune alt Prochimen al Paremiei glas 5 şi apoi se citeşte de la Pilde.
Deoarece întru toată Sfânta şi Marea Patruzecime seara se citeşte de la Facere şi apoi de la Pilde.
Apoi cel întâi stătător zice: Învredniceşte-ne Doamne... în seara aceasta se fac trei metanii iar preotul zice: Să plinim Rugăciunea noastră… şi apoi după Ecfonis cântăm Stihoavna Triodului Samoglasnica zilei (de două ori), glas 3: Să postim Post primit Domnului bine plăcut…;
apoi Mucenicina pe acelaşi glas, Slavă.... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu are Slavă...Şi acum... a Născătoarei Triodului.
Apoi cel mai mare face obişnuita închinăciune pentru amândouă stranele.
Asemenea şi cele două strane se închină către dânsul, iar după aceea merge la locul său.
Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... trei metanii iar după Tatăl nostru... preotul zice Ecfonisul şi după Amin…, Născătoare de Dumnezeu Fecioară… şi se face o metanie apoi Slavă....
Dătătorului lui Hristos, şi iarăşi se face o metanie, Şi acum…: Rugaţi-vă pentru noi… şi se face iarăşi o metanie.
Apoi preotul cântă: Sub milostivirea ta… toţi fac metanii apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori) spunându-se cu glas Slavă... Şi acum…: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…, În numele Domnului Binecuvintează părinte…;
preotul: Cel ce este binecuvântat…, apoi Rugăciunea:.. şi facem obişnuitele şaisprezece metanii cu Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.
Iar după aceea începe cel mai mare: Sfinte Dumnezeule... şi face trei metanii.
După Tatăl nostru... punem Ecfonisul, apoi Doamne miluieşte... (de 12 ori) şi zice cel mai mare Rugăciunea Prea Sfântă Treime... apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) se fac trei metanii şi Citeţul spune Slavă... Şi acum… şi Psalmul 33, apoi Binevoicuvânta pe voi în toată vremea.
După aceea spune Cuvine-se să te fericim.. şi face o metanie apoi cealaltă strană zice Slavă... Şi acum…, Doamne miluieşte... (de trei ori), Părinte Binecuvintează…apoi Otpustul.
După care se cântă Mulţi ani! şi se iese în pridvor cântăm după obicei Stihira Sfântului al căruia este Hramul şi apoi zice preotul obişnuita Rugăciune pentru cei adormiţi şi se face Otpustul cel final.
Această Vecernie se face în toate cele patruzeci de zile ale Postului celui Mare atunci când nu este Liturghia Darurilor Celor Mai Înainte Sfinţite.
Nu am luat învăţătură să facem Liturghia Darurilor, până Miercuri pentru că după învăţătura Sfinţilor Părinţi trebuie să se postescă de către toată suflarea, iar cei ce pot să o petreacă Postind până Vineri.
Iar în Tipicul Sfântului Munte al Athosului în ziua cea dintâi, adică Luni, nicidecum nu porunceşte să se mănânce, iar Marţi, Miercuri şi Joi se cuvine să se mănânce puţină pâine şi un litru de apă şi nimic altceva.
Se cuvine să ştim cum că la Mănăstirea Cuviosului Sfântului nostru Sava nu se cântă Pavecerniţa în Biserică fiecare o face în chilia sa după rânduiala ei iar prin vieţile cele de obşte ale Palestinei, se cântă aşa: În Ceasul al zecelea din zi merge paracliserul şi face metanii la cel mai mare şi apoi merge şi toacă în toaca cea mică împrejurul Bisericii celei mari.
Apoi loveşte în toaca cea mare (de 12 ori) şi ne adunăm toţi în Biserică făcând fiecare obişnuitele metanii stăm puţin până se adună toţi fraţii şi apoi sculându-se preotul face metanie la cel mai mare şi mergând la locul său obişnuit zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru..., Slavă.
Ţie Dumnezeul nostru slavă Ţie…, apoi Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii după obicei.
La fel şi la Veniţi să ne închinăm... se fac trei metanii şi îndată zicem Psalmul 64: Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte.
Iar în celelate săptămâni zicem Psalmul acesta, după Rugăciunea: Stăpâne Doamne…, care este după al treilea Veniţi să ne închinăm... Apoi începem Canonul cel Mare împărţindu-l pe el în patru părţi cu Irmosul, astfel încât el trebuie să se termine Joi seara, cântându-se pe glas 6 Irmoasele punându-se de câte două ori şi facem la fiecare Tropar câte trei închinăciuni zicând cântăreţii Pripeala: Miluieşte-mă Dumnezeule miluieşte-mă… După Cântarea a şasea, punem Condacul Canonului celui mare glas 6, Suflete al meu scoală-te pentru ce dormi... După Cântarea a a noua punem Irmosul cel de pe urmă: Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă…, iar după sfârşitul Canonului citeţul începe să citească Psalmul 4: Când am strigat eu… La fel citeşte şi ceilalţi Psalmi ai Pavecerniţei celei mari.
La Aliluia se fac trei metanii şi îndată se începe cea de-a doua stare: Către Tine Doamne am ridicat sufletul meu… şi apoi se pun ceilalţi doi Psalmi zicând la sfârşitul lor, Slavă...Şi acum... (de trei ori) şi se fac trei metanii.
Apoi strana cea de... începe: Cu noi este Dumnezeu… iar a doua strană cântă aceeaşi cântare şi zicem Stihurile cu glas mare şi cu luare aminte, fiecare strană spune Stihul său, apoi se spune: Firea cea fără de trup… iar apoi: Cred Într-Unul Dumnezeu…, pe care-l zice cu glas mai lin.
Apoi preotul zice: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu roagă-te lui Dumnezeu pentru noi... şi după aceea zice şi citeţul tot aceasta iar noi toţi facem câte o metanie la fiecare Stih, iar o stând zicem: Dumnezeule curăţeşte-mă pe minei păcătosul şi mă miluieşte… (de trei ori) şi facem trei metanii toţi odată.
Apoi Sfinte Dumnezeule... fără de metanii şi zicem Troparele cele de rând pe glas 2 pe care le şi cântăm cu mare glas şi cu dulce cântare: Luminează ochii mei Hristoase Dumnezeule… Slavă....: Sprijinitor al sufletului meu…, Şi acum…: Să nu avem îndrăzneală… Sunt şi alte popoare care se cântă de rând, pe glas 8, adică Marţi şi Joi seara: Neadormirea nevăzuţilor mei vrăjmaşi…;
Stihul: Caută, auzi-mă Doamne Dumnezeul meu…;
apoi: Cât va fi de înfricoşata ta Doamne…;
apoi Slavă....: Lacrimi dă-mi mie Dumnezeule…, Şi acum…: Neruşinată nădejde a ta având-o Născătoare de Dumnezeu… apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori),
Slavă...Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii;
Întru numele Domnului binecuvintează părinte, preotul zice: Pentru Rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri… iar citeţul zice Rugăciunea: Doamne cel ce ne-ai izbăvit pe noi… Apoi Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) se fac trei metanii, zicem Psalmul 50 şi 101 apoi Rugăciunea Împăratului Manasie: Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul Părinţilor noştri…, apoi Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei metanii, şi după Tatăl nostru... preotul spune: Că a Ta este împărăţia…, iar după Amin, se spun Troparele acestea pe glas 6: Miluieşte-ne pe noi, Doamne miluieşte-ne…;
Slavă.... din nou.
Doamne miluieşte... (de 40 de ori),
Slavă... Şi acum… Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii,... Binecuvintează părinte…, iar... Pentru Rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri… şi
Rugăciunea: Stăpâne Dumnezeule Părinte Atotţiitorule… Apoi Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) se fac trei metanii iar după Rugăciunea Doamne auzi Rugăciunea mea…, se pune Slavă.... pe Dumnezeu;
apoi: Doamne scăpare Te-ai făcut nouă..., o Învredniceşte-ne Doamne în noaptea aceasta, Urmează Sfinte Dumnezeule... cu trei metanii apoi Prea Sfântă Treime... Miluieşte-ne pe noi…, Tatăl nostru…, iar preotul spune Ecfonisul: A ta este împărăţia… Apoi cântăm cu mare glas şi rar pe glas 7: Doamne al puterilor fii cu noi că pe altul afară de Tine, ajutorîntru necazuri nu avem, Doamne al puterilor miluieşte-ne pe noi… şi cealaltă strană spune iarăşi acelaşi Tropar, apoi prima strană zice Stihul: Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii săi…;
şi iarăşi Troparul: Doamne al puterilor... După fiecare Stih cântând acelaşi Tropar.
Iar după sfârşitul Stihurilor zic amândouă stranele Stihul cel dintâi şi Troparel: Doamne al puterilor…, Apoi strana cea care a început întâi spune Slavă…Doamne de nu am avea…, Şi acum… cealaltă strană Cântă: Multe sunt mulţimile greşelilor mele Născătoarei de Dumnezeu.
Apoi: Preasfântă Născătoarei de Dumnezeu, toată nădejdea mea, apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori) şi Rugăciunea: Cel ce în toată vremea…, Doamne miluieşte (de trei ori) apoi Slavă... Şi acum…Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…Întru numele Domnului Binecuvintează părinte, iar preotul zice: Dumnezeule milostiveşte-ne pe noi… şi facem şaisprezece metanii după obicei cu Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, după cum s-a arătat.
Apoi cel mai mare spune Sfinte Dumnezeule… şi face trei metanii iar după Tatăl nostru... spunem Doamne miluieşte... de 12 ori şi zicem Rugăciunea: Nespurcată, neîntinată… apoi: Şi ne dă nouă Stăpâne… după care urmează: Preasfântă pururea Fecioară…, apoi Nădejdea mea este Tatăl… după aceea zice preotul: Slavă Ţie Hristoase nădejdea noastră… Slavă....
Ţie, iar strana răspunde Slavă...Şi acum… Doamne miluieşte... (de trei ori) şi Părinte Binecuvintează… şi noi, îngenunchind la pământ, cel mai mare sau preotul cel de rând zice Rugăciunea care este
Minei
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE
Seara, dacă nu este Post, după Psalmul de seară cel obişnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., Slava... cea dintâi.
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe şase glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor...,
Şi acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine... Urmează Vohodul apoi Prochimenul zilei şi trei Citiri, prima din Proorocia Isaiei: Aşa grăieşte Domnul, mângâiaţi pe poporul meu..., a doua din Proorocia lui Maleahi: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul..., a treia din Proorocia lui Solomon: Dreptul de va ajunge să se săvârşească..., apoi Ecteniile.
La Stihoavnă
Punem Stihirile glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., cu Stihurile ei, Slavă...glas 2: Preacinstitul ceas al dumnezeieştilor rânduri...,
Şi acum... a Născătoarei Învierii.
Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Din pământ răsărind capul Mergătorului Înainte...,
Slavă...Şi acum... al Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă..., Ecteniile şi Otpustul.
Cărțile de slujbăSlujbele zilei, în română și în greacă
Textele românești: arhiva ortodox007 (Minei, Octoih, Triod, Penticostar, Ceaslov) și Liturghierele; cele grecești: glt.goarch.org.
Calendarul îndreptat, ținut în România din 1924: sfinții și praznicele cu dată fixă stau la data de stil nou, iar Paștile și tot ciclul Triodului și al Penticostarului se socotesc după pascalia veche. Rânduiala tipicului e aceeași; se schimbă doar întâlnirile dintre mineu și ciclul mobil.
Vecernia din capitolul zilei este cea din seara precedentă: ea deschide ziua liturgică. Catismele de la «vecernie» din cap. 19 sunt cele din seara datei alese.
Hramul bisericii este local. Tipicul îl rânduiește în capitolele 4, 6 și 17.