Cuviosul Efrem Filotheitul

Cuviosul Efrem s-a născut în anul 1927 în Volos, Grecia, primind la botez numele de Ioan. A crescut în sărăcie, ajutându-l pe tatăl său în atelierul de tâmplărie, dar încercând să urmeze şi vieții smerite a mamei sale, devenită mai târziu monahie sub numele de Teofana. Încă de la vârsta de 14 ani a dorit să devină călugăr, dar nu a primit binecuvântare de la duhovnicul său părintele Efrem din Volos, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul. Citiți mai mult


Vă propunem să urmăriți un film despre Cuviosul Efrem Filotheitul:


Aici puteți viziona un scurt clip cu fotografii ale Cuviosului Efrem Filotheitul:


Scrierile Cuviosului Efrem Filotheitul cuprind cuvinte de zidire și mângâiere, ce se adresează nu numai monahilor, ci și tuturor creștinilor. Vă îndemnăm cu dragoste să citiți cărțile traduse cu dragoste de ieroschimonah Ștefan Nuțescu și apărute la Editura Evanghelismos

  • Starețul meu Iosif Isihastul
  • Povețe părintești
  • Arta Mântuirii

Găsiți aici câteva fragmente din scrierile Cuviosului Efrem Filotheitul:

https://marturieathonita.ro/category/cuviosul-efrem-filotheitul/


Sfaturi duhovnicești

Orice osteneală și suferință și ispită, binecuvântatul meu fiu, nu se poate compara cu acea viață fericită. Mii de vieți să fi avut și pe toate să le fi jertfit, nu am fi făcut nimic vrednic în comparație cu slava cea viitoare, pe care Stăpânul Hristos, prin Cinstitul și de viață făcătorul Său Sânge, vrea să ne-o împărtășească. Pentru aceasta Apostol Pavel spune: „Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum de a se asemăna cu slava cea viitoare, care va să se descopere întru noi” Citiți mai mult

*

Mărturisirea în anii cei de pe urmă

Noi, creștinii, care cunoaștem dragostea lui Dumnezeu, va trebui să ne rugăm pentru fiecare făptură pe pământ, pentru fiecare om pierdut sau îndurerat, căci numai atunci ne vom împlini datoria față de Dumnezeu și vom fi copii adevărați ai lui Dumnezeu. Și Dumnezeu astfel face. Acoperă toată lumea, indiferent dacă oamenii Îl hulesc, dacă L-au uitat sau nu-L cunosc deloc. Dragostea noastră trebuie să se întindă, să nu se limiteze doar la familia noastră, ci la toată lumea. Sfinții Părinți chiar și față de animale aveau milostivire și îndurare. Aveau milă față de ele și le iubeau datorită sfințeniei sufletului lor. Citiți mai mult

*

Anii grei se apropie…

Când vom vedea războaie și cutremure și diferite evenimente, înseamnă că vremea este aproape. Așteptăm să se petreacă multe. Potrivit cu profețiile Sfinților, în vremurile de pe urmă se vor petrece mari evenimente. Și cuvântul lui Dumnezeu, și cuvintele Sfinților sunt adevărul. Nevoința pe care așteptăm să o ducem este pentru credința în Dumnezeu-Omenitatea lui Iisus, de vreme ce credem că Hristos este Dumnezeu și S-a făcut om și S-a pogorât pe pământ, ca să dea izbăvire și să alunge întunericul necredinței și al nedumnezeirii. Iar noi, ca ostași ai lui Hristos, de vreme ce suntem oastea lui Hristos, suntem datori să ne pregătim și să ne înarmăm. Un stat, atunci când observă că alt stat pregătește atac, începe pregătirea defensivei și a contraatacului. Tot astfel și noi. Iar pregătirea este cunoscută. Citiți mai mult

*

În ce te voi găsi, întru aceea te voi judeca

Dacă însă te găsește întru cele potrivnice – o, omule – atunci ți se vor deschide ochii sufletului și vei vedea cât de mult te-ai păgubit. Dacă Dumnezeu îl judecă pe om, atunci de prisos este pocăința. Când praznicul se termină, de prisos sunt cuvintele cele multe, căci totul s-a sfârșit. O, cât de mare este taina aceasta! O, Dumnezeul meu, Preadulcele meu Iisus, deschide ochii sufletului meu ca să văd limpede această taină mare a veșnicei mele mântuiri! Ca să-mi pregătesc merinde, ajutat fiind de Harul Tău, ca nu cumva la sfârșitul vieții mele să fiu aflat fără de câștig. Citiți mai mult

*

Despre mântuirea sufletului și Rai

Acum, primăvara, când natura își poartă veșmântul ei cel mai frumos, desfătarea este negrăită, atunci când este însoțită de o stare duhovnicească bună. Cu adevărat, „toate întru înțelepciune” le-a făcut Dumnezeu! Sufletul nu se satură să contempleze frumusețea naturii. O, de-ar urca mintea mai presus de acest glob pământesc, la Ierusalimul cel de sus, la bunătățile stătătoare ale Raiului. Atunci mintea cea învechită și pământească își încetează lucrarea. Citiți mai mult

*

Milostenia duhovnicească

La a Doua Venire a Sa Hristos îi va ferici pe unii, iar pe alții îi va osândi. Îi va ferici pe cei din dreapta Sa, pentru că au dat milostenie și au arătat dragoste și îi va osândi pe cei din stânga Sa, pentru că au fost lipsiți de aceste virtuți. Milostenia urcă până la tronul lui Dumnezeu și face să se coboare mila lui Dumnezeu asupra omului. Milă dăruiește, milă află, dragoste dă, dragoste primește. Nu avem nevoie de multe lucruri, ca să facem milostenie. Și ceva mic dacă dăruim cu dragoste, are mare preț înaintea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, pe cât ne stă în putință, să ajutăm și să miluim. Citiți mai mult

*

Ispitele sunt întotdeauna la fel, deoarece și demonii sunt aceiași

Fiecare om, fiecare creștin ortodox, se îndreaptă spre Dumnezeu și se apropie de El, după ce mai întâi este încercat prin „apă și foc”. Dacă nu trece prin cuptor, creștinul nu ajunge la odihnă. De aceea și Bunul Dumnezeu, Care „cercetează inima și rărunchii”, cunoaște foarte bine ce ascunde fiecare dintre noi în adâncul inimii sale, atât în privința patimilor, cât și în cea a harismelor și a intențiilor, și, potrivit cu ele, intervine de obicei cu medicamente amare. De multe ori intervine și cu o adevărată răstignire pentru a ne îndrepta sufletește și a ne face sănătoși cu sufletul… Citiți mai mult

*

Cuvânt de mângâiere

De ce ești întristat și mâhnit în timp ce mergi pe calea lui Dumnezeu? Să se întristeze cei care  L-au uitat pe Dumnezeu, care nu au nicio nădejde în izvorul cel pururea-curgător și viu al lui Dumnezeu. Noi cei care credem în Dumnezeu cel viu și nădejdea noastră în El o avem trebuie să ne bucurăm că avem un astfel de Părinte în Ceruri Care ne iubește mai mult decât orice tată și mamă și are o nesfârșită purtare de grijă, ca să ne facă vrednici de El. Dar greșim în fiecare clipă. Da, nu neg aceasta, dar știu că firea noastră este din lut și de aceea pe cele de pe pământ le dorește și pe cele josnice le caută; că cugetul omului „se pleacă spre cele viclene din tinerețile lui” și că vedem înlăuntrul nostru o lege care caută să ne robească voința liberă, să o supună și roabă a păcatului să o facă. Citiți mai mult

*

Puterea Rugăciunii lui Iisus

Harul Sfântului Duh se manifestă în multe chipuri și darurile aduse de el sunt multe și diferite. Sfântul Duh prin lucrarea înaltă a rugăciunii și a trezviei dăruiește darul lacrimilor, darul bucuriei, darul mai-înainte-vederii, darul învățăturii, al îndelungii-răbdări, al dumnezeieștii mângâieri, al nădejdii, darul dumnezeieștii dragoste, al contemplației, al răpirii minții. Noi învățăm mereu, dar cu cât învățăm, cu atât datoria noastră față de Dumnezeu și părinți crește. Fiecare din noi, potrivit cu sporirea și cu folosul pe care l-a primit din rugăciune, primește și vindecarea de patimile cele sufletești și trupești. Îndreptarea patimilor și a neputințelor arată cât de sporit este omul în rugăciune. Citiți mai mult

*

Cinstirea icoanei lui Hristos

Închipuirea vie a lui Hristos o poartă părintele duhovnicesc, căruia ucenicul este dator să i se supună și să-l iubească numai și numai pentru dragostea lui Hristos. Nu pentru persoana starețului, căci acesta poate să fie un om păcătos, poate fi un osândit, ca și mine, ci pentru dragostea lui Hristos, cum am spus, iar în felul acesta ascultarea se ridică direct la Hristos. Și fiindcă dragostea lui Hristos ne-a chemat aici ca să ne nevoim și să ne mântuim sufletul, trebuie cu orice chip să dobândim această virtute de temelie a ascultării, care este izvorul tuturor virtuților în general. Căci atunci când cineva va vedea un ucenic bun, cu siguranță că acesta nu va avea numai ascultare, ci în afară de ascultare este împodobit și cu alte multe virtuți și izbânzi. Citiți mai mult

*

Ortodoxia este calea împărătească a Evangheliei

Ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărul, dogma dreaptă despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ne-a predanisit-o însuşi Dumnezeu cel întrupat prin minunata Lui învă­ţătură, prin viaţa Lui Sfântă, prin jertfa Lui izbă­vitoare, aşa cum au formulat-o mai apoi cugetul si inima iluminată a Apostolului Pavel, aşa cum a trăit-o ucenicul dragostei şi ceilalţi Evanghelişti şi Apostoli prin lumina cerească a Sfântului Duh, aşa cum ne-au predat-o şi nouă Sfinţii Părinţi ai Alexandriei, ai Constantinopolului, ai Capadociei, ai Siriei, ai Palestinei şi mai târziu ai Sfântului Munte. Toţi aceştia, de la Sfântul Policarp, ucenicul Apostolilor, până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XlX-lea, prin înţelepciunea şi sfinţenia lor, prin jertfele şi nevoinţele lor, ne-au predat moştenirea dreptei credinţe şi trăiri, comoara tradiţiei ortodoxe. Citiți mai mult

*

Înfruntarea gândurilor de hulă

Se duc, de pildă, creștinii să se împărtășească și îi atacă cu gânduri necurate, chiar și în privința Sfintei Împărtășanii. Satana nu ezită să aducă gânduri atât de necurate, astfel încât omul, care nu are experiență, să se sperie și să spună: „Ce fel de gânduri sunt acestea? Și cum mă voi împărtăși acum?”. Și într-adevăr, sunt atât de înfricoșătoare și urâte, încât creștinul crede că el este pricina gândurilor și că ele provin din starea sa păcătoasă. Îl convinge asta și el se tulbură, se mâhnește, se panichează. „Acum ce se va întâmpla? Mă voi împărtăși? Nu cumva nu trebuie? Cum să mă împărtășesc, din moment ce am avut gândul acela și acela?…”. Dar toate acestea sunt gânduri ale satanei, ca să-l convingă pe creștin că acele gânduri provin din starea sa cea rea și astfel să-l țină departe de Sfânta Împărtășanie sau să-l facă să se apropie foarte tulburat, să se împărtășească și să nu simtă folosul. Citiți mai mult

*

Dragoste evanghelică

Dacă noi ne smerim cugetul înaintea lui Dumnezeu și înțelegem cine este sinele nostru, cu patimile, cu neputințele, cu necurățiile ce le avem și plecându-ne capul, cerem iertare de la Dumnezeu și de la frații noștri și iubim și ne jertfim pentru toți oamenii, fără să socotim pe niciunul necurat, când iertăm orice ne-ar fi făcut aproapele, atunci ne asemănăm cu Dumnezeu. Citiți mai mult

*

Iubiți pe vrăjmașii voștri!

Vă voi spune despre un suflet, înaintea căruia și eu am rămas uimit în fața măreției lui. Aici în diaspora, în urmă cu câțiva ani, era o femeie, care fusese părăsită de soțul ei. A intrat o altă persoană în casa lor, a luat pe bărbatul ei și a plecat. Această femeie a venit într-o zi în locul unde spovedeam, și s-a apropiat cu multă dragoste și respect. A îngenuncheat și plângea. Citiți mai mult

*

Cine este de vină pentru păcătuirea noastră?

Diavolul dintru început păcătuiește și până la sfârșitul lumii va păcătui. Și cum păcătuiește? Se luptă să-l ducă pe om la lepădarea de Dumnezeu, să-l câștige și să-l aibă împreună-osândit în iad. Acesta, din primul înger cum era, a devenit cea mai păcătoasă făptură a lui Dumnezeu. Oricât ar păcătui omul, nu-l ajunge pe ispititor câtuși de puțin în fărădelegile ce le-a făcut. Diavolul ca un duh necurat se mișcă în toată lumea. Este pururea-mișcător și preaviclean. Lucrează fără să obosească, fără program și pauze. Are o bucurie nebună când lucrează împotriva mântuirii omului. Vrea să ne aibă împreună cu el în iad, care este făcut doar pentru el și întinde curse ca să tragă destulă lume în focul cel veșnic. Citiți mai mult

*

Stăruința în rugăciune

Într-o parabolă evanghelică vedem pe o văduvă că deranja cu insistența ei, că „supăra” un judecător, care nu avea frică de Dumnezeu și nici de oameni nu se rușina, dar care i-a făcut dreptate, adică a ocrotit-o și a scăpat-o de o nedreptate. Ați văzut ce a făcut judecătorul cel nedrept? După multă insistență și deranj, ce i-a pricinuit femeia, ca să scape, i-a împlinit cererea[1]. Dacă acest judecător netemător de Dumnezeu a ajuns să împlinească cererea văduvei, pentru că-l deranja cu insistența ei, cu atât mai mult Părintele Ceresc va împlini cererile fiilor Săi! Citiți mai mult

*

Mirul pocăinței

Nenumărați sunt marii păcătoși, pe care Hristos i-a primit atât de frumos! Apostolul Petru s-a lepădat de El, dar și-a înțeles greșeala sa, s-a pocăit și a vărsat râuri de lacrimi, a plâns cu amar… Avea inima puțin deschisă și au intrat în ea razele cunoașterii de sine și ale pocăinței. Și Domnul l-a privit cu ochi milostiv, încurajându-l: „Chiar dacă te-ai lepădat de Mine, tu însă când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi!”. Și a devenit marele Apostol Petru. În vreme ce Iuda, care L-a trădat, nu a avut smerenie și pocăință, a deznădăjduit și a pierdut jocul. Citiți mai mult

*

Cum trebuie să fie rugăciunea noastră, ca să fie auzită?

Un popă idolatru a spus unor monahi:
– Când vă rugați Dumnezeului vostru, vă răspunde?
– Nu, au răspuns monahii.
– Mie îmi răspunde dumnezeul meu. Dacă nu vă răspunde, înseamnă că aveți gânduri rele.
– Cu adevărat, așa este, au răspuns părinții. Citiți mai mult

*

Virtuțile ucenicului

Monahul trebuie să cugete: „Sunt dator cu ascultarea pentru dragostea lui Hristos, Care S-a făcut ascultător față de Părintele Său până la moarte, pentru mântuirea noastră. Sunt dator față de ascultarea lui Hristos să ofer și eu această mică ascultare a mea. Oricât m-aș supune, niciodată nu voi ajunge să plătesc datoria mea față de Marele Ascultător, Iisus Hristos, Care de dragul ascultării a fost condus la Cruce, la disprețuire, la cuvinte de ocară, la batjocoriri, umilire, înjosire, loviri cu palma, lucruri pe care eu, ca ucenic, nici pe departe nu le-am suferit. Prin urmare, pentru ce slăvirea în deșert? Și un al doilea motiv pentru care să nu mă slăvesc în deșert, este că această ascultare se face cu binecuvântarea starețului. Eu sunt un om de nimic, un zero tăiat și nu pot să fac de unul singur nimic”. Citiți mai mult

*

Dacă meritam unul mai bun, ne trimitea mai bun

Am luat, aşadar, sacul plin de la acea mănăstire şi, încărcat şi cu traista care era umplută cu diferite lucruri, am început să urc spre vârful Sfântului Vasilie. Când am deschis sacul împreună cu Stareţul, ce să vedem? Posmagul era plin de viermişori! Citiți mai mult

*

Puterea credinței și a rugăciunii

Vedeți marile izbânzi ale mamelor? Nu s-au temut, nu au deznădăjduit atunci când îi vedeau pe fiii lor distrugându-se. Niciodată nu lăsat loc descurajării. Aceasta este un mare rău. De aceea trebuie să-i întărim pe copii, să le sădim sămânța dreptei cinstiri și să nu ne pierdem curajul, căci ceea ce semănăm, nu se pierde. Intră sămânța în sufletul lor și chiar dacă acum la tinerețe nu primesc nimic, vorbesc împotrivă, ies în afară, nu vin la biserică și fac oarecari greșeli. Înlăuntrul lor însă au credință, în lăuntrul lor se ascunde un om foarte frumos. Să știți că sămânța va da rod. Va veni vremea când Dumnezeu va da vânt prielnic, va ploua, va răsări soarele și vo rodi însutit. Citiți mai mult


Aici puteți urmări slujba de înmormântare a Cuviosului Efrem Filotheitul:


Să avem parte pururea de rugăciunile Cuviosului Efrem Filotheitul!

Total
78
Shares
Previous Post

Propunere cărți Cuviosul Efrem Filotheitul

Next Post

Am simțit atunci, cu toată ființa mea, că Raiul îmi zâmbește

Related Posts