Iov 41
- Tu, nici că l-ai văzut, nici te-ai mirat de cele ce-asupra lui se spun. †
- Nu te gândeşti cu teamă că-acesta-i semnul Meu? Căci cine este oare acel ce-Mi stă’mpotrivă? †
- sau cine-Mi stă’mpotrivă şi va rămâne viu? Au lumea nu-i a Mea? †
- Mă voi rosti asupră-i şi’n veac voi milui cu logosul puterii pe cel cu el întocmai.
- Poţi tu să-i scoţi din taină vestmântul de deasupra, ori să-i pătrunzi sub zale în cuta căptuşelii?
- el are porţi pe chipu-i: cin’ le-a deschis vreodată? El are dinţi în gură, împrejmuiţi cu frică.
- Lăuntrul său făcut e din scuturi de aramă cu’ncheieturi legate ca piatra grea, de şmirghel :
- atât de mult sunt strânse’ntre ele laolaltă, că nici măcar suflare de vânt nu le răzbate;
- aşa cum se lipeşte un om de al său frate, tot astfel se ţin ele şi nu se mai despart.
- El numa’ ce strănută şi scapără lumină, în ochii săi e chipul luceafărului nou.
- Din gura lui ies parcă văpăi de torţe-aprinse şi scapără dintr’însul ca un grătar de foc.
- Din nări aruncă’n aer fum gros, ca de cuptor în care ard cărbuni.
- Suflarea lui, jăratic, din gura lui, vâlvori.
- Grumazul său adună în el puterea toată, în faţa lui, pierzanie.
- Pe trupul său sunt cărnuri lipite şi’ndesate: izbeşte’n el cu apă, el nu se va clinti.
- Iar inima într’însul e’nfiptă ca o piatră şi ca o nicovală rămâne neclintită.
- Când el se’ntoarce, groază în cele patru labe simt fiarele din preajmă şi fug mâncând pământul.
- Aruncă lănci asupră-i: nimic nu-l înspăimântă, nici suliţa ce zboară, nici platoşa’n văzduh;
- căci el socoate fierul fiind ca nişte paie, arama, putregai.
- Nu-l vatămă săgeata din arcul de aramă; dacă-l loveşti cu piatra, o simte fir de iarbă.
- De cad pe el ciocane, l-ating ca nişte trestii, şi-şi râde de’ncruntatul aruncător de flăcări.
- Ţepuşele-ascuţite îi ţin de aşternut; sub el, aurul mării e tot – n’o ştii! – mocirlă,
- adâncul clocoteşte ca o căldare’ncinsă, căci lui îi este marea un vas de fiert unsori,
- prăpastia genunii, un rob adus din luptă, genunea însăşi, locul în care el se plimbă.
- Aici, pe’ntreg pământul, ca el nu-i nimeni altul, făcut să-şi râdă’n joacă, de el, îngerii Mei;
- el vede tot înaltul, el, împărat a toată făptura de sub ape”.