Iov 23
- Şi răspunzând Iov, a zis:
- „Eu ştiu că-a mea mustrare e chiar din mâna mea, că mâna Lui apasă, grea, pe suspinul meu.
- O, cine’n lumea asta m’ar învăţa să-L aflu şi să ajung odată la un deznodământ?
- Atunci mi-aş spune mie că este-o judecată şi cu mustrări asupră-mi aş umple gura mea;
- cuvintele le-aş paşte, pe care mi le-ar spune, şi spusele Lui toate le-aş pipăi cu mintea.
- Şi de-ar veni asupră-mi, El, cu putere multă, cu una mai puţină nu mă va’nfricoşa:
- din El e adevărul şi de la El mustrarea, prin El mi-i judecata’n deznodământul ei.
- Că eu dacă voi merge’n ce-a fost întâi, mă pierd; iar ce va fi pe urmă, ce pot eu, biet, să ştiu?
- El dac-o ia la stânga şi vreau să-L prind, nu pot, iar de S’a’ntors la dreapta, eu nici aici nu-L văd.
- Dar El îmi ştie calea, şi m’a ales ca focul o lamură de aur. †
- El a grăit porunca, eu am ieşit s’o’ntâmpin, căci calea I-am păzit-o şi nu mă voi abate, †
- şi nici voi sta departe de ale Lui porunci, şi tainiţă mi-i sânul, a graiurilor Lui.
- Dar dacă-aşa El zice , cine-I va sta’mpotrivă?: ce-a vrut a şi făcut. †
- Acesta mi-i temeiul că-am năzuit spre El şi, dojenit, gândit-am la El cu’ngrijorare.
- Şi iată de ce, totuşi, de El îmi scutur pasul, şi mă socot cu mintea, şi iar mă tem de El.
- Din inima mea Domnul făcu o slăbănoagă şi Cel-Atotputernic Se năpusti asupră-mi.
- Căci n’am ştiut că-mi vine de-acolo întuneric şi nici că-mi va fi chipul acoperit de neguri.