„Vino, Fulger dătător de lumina veșniciei, vino, Vistierul smereniei și Veselia celor blânzi”

Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

A grăi despre cele ale Duhului Sfânt nu este la îndemâna oricui, ci numai a aceluia dintre oameni care a primit putere şi înţelepciune de la Duhul Însuşi. Căci asemenea vântului, Duhul „suflă unde voieşte şi peste cel care voieşte El şi în măsura în care voieşte”. Duhul a participat, împreună cu întreaga Sfântă Treime, la crearea omului şi S-a sălăşluit într-însul. Când omul a căzut, Duhul nu l-a părăsit cu totul. A lucrat prin profeţi şi a călăuzit neamul omenesc în mileniile de rătăcire prin noaptea păcatului. Mai apoi, Dumnezeu a hotărât ca timpul Pogorârii Duhului la oameni să fie legat de Întruparea Fiului Său Unul Născut. Sfântul Ioan Botezătorul a văzut în repejunile Iordanului pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El (Matei 3, 16). Iar Fiul lui Dumnezeu Întrupat a primit Duhul fiindcă S-a făcut om, Duhul rămânând în firea asumată de El, ca să-L dobândim şi noi într-Însul, ca purtători ai firii omeneşti.

Puternică este lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră!

Pericopa evanghelică de astăzi redă cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Iar Evanghelistul Ioan adaugă: „Aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau ­să-L primească cei ce cred în El” (Ioan 7, 37-39). Râurile ce vor curge din pântecele credinciosului se referă la harul dat oamenilor prin ­Duhul Sfânt. Când Domnul rostea acestea, nu fusese dat încă Duhul, fiindcă Iisus nu fusese preaslăvit, prin Înviere. Dar după Învierea Sa, El le-a zis Ucenicilor Săi: „Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi şi Îmi veţi fi Mie martori” (Fapte 1, 8). Iar prin Pogorârea Duhului peste aceştia, ei au devenit „mădulare ale puterii Sale”.

Vredniciile omeneşti văzute, cele de mulţi râvnite, „pălesc” în faţa Harului dumnezeiesc, cu care Duhul îi împodobeşte pe cei bineplăcuţi Lui

Cartea Faptele Apostolilor ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer, Ucenicii Săi s-au întors la Ierusalim „de la Muntele ce se chema al Măslinilor” şi „s-au suit în încăperea de sus”, unde de obicei se adunau Apostolii. Şi „toţi aceştia într-un cuget stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria” (Fapte 1, 13-14).

„Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună la un loc” (Fapte 2, 1). Fără de veste, din cer „s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt”, care a umplut toată casa unde ei şedeau. Şi „li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc”, care au stat „pe fiecare dintre ei” (Fapte 2, 2-3). Sfinţii Părinţi, tâlcuind sensul cuvintelor ca de foc şi ca de suflare de vânt ne îndeamnă la o înţelegere duhovnicească, pentru a nu ne gândi la lucrările Duhului ca fiind asemănătoare cu cele percepute de noi cu ajutorul simţurilor. Aşa cum în momentul Botezului Domnului în Iordan Acelaşi Duh Sfânt a fost văzut de Ioan Botezătorul pogorându-se „ca un porumbel şi venind peste” Hristos (Matei 3, 16). Limbile ca de foc „au şezut pe fiecare dintre ei”, dintre Apostoli. Şi „s-au ­umplut toţi de Duhul Sfânt” şi „au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 3-4).

Cei care cu puţină vreme mai înainte se întrecuseră ca să ia locul slujirii şi apostoliei din care Iuda căzuse, încât a fost nevoie să se tragă la sorţi, se bucurau acum de aceeaşi cinste din partea Duhului şi nici cei care nu fuseseră aleşi, ca Matia, nu sufereau.

Limbile ca de foc, măcar că erau împărţite şi au şezut pe fiecare dintre apostoli, veneau totuşi dintr-un singur izvor, „dintr-o rădăcină”, cum spunea Sfântul Grigorie Palama, iar rădăcina aceea era Duhul Sfânt. Fiecare dintre ele era rodul lucrării Mângâietorului, a Duhului adevărului, care pogora asupra Ucenicilor Domnului belşugul Său de har.

Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, începând să grăiască mulţimilor adunate. Căci erau acolo locuitori din Ierusalim şi „din toate neamurile care sunt sub cer”. Le vorbeau „în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 4). Iar cei prezenţi, parţi, mezi, din Iudeea, Capadocia, din Egipt şi chiar din Roma, îi auzeau – fiecare dintre ei – pe Ucenicii Domnului „grăind în limba sa” şi se minunau, ştiindu-i oameni simpli, galileeni. Aşadar, Duhul le dădea Apostolilor să grăiască în dialectul înţeles de fiecare dintre cei prezenţi, fiindcă deveniseră „mădularele” Duhului Sfânt, iar limba le era mişcată de puterea Lui.

Duhul Sfânt face inimile noastre cele de ­tină să se prefacă în aur

Tâlcuind sensul expresiei limbi ca de foc, în chipul cărora s-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli, Sfinţii Părinţi ne trimit cu gândul la deofiinţimea Duhului cu Cuvântul. Căci ce poate fi mai înrudit cu cuvântul ­decât limba? Iar limbile în care ei au început să grăiască, întocmai ca nişte învăţători, s-au arătat a fi pline de har. Cât despre folosirea cuvântului foc, ne aduce aminte că Dumnezeu este foc ce luminează şi arde, aşa cum Evanghelia Sa îi luminează pe toţi cei care o ascultă şi o primesc în inima şi în mintea lor, iar pe cei care nu răspund chemării Sale mântuitoare îi arde, osândindu-i veşnic.

Duhul Sfânt nu S-a pogorât peste unul singur, ci peste toţi Apostolii „s-au arătat împărţite limbi ca de foc”. Sfântul Grigorie Palama explică de ce Apostolii au primit limbile de foc „împărţite”. Fiindcă numai Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu fiind, nu I s-a dat Duhul în parte de la Tatăl, ci a avut „întreagă, deplină, dumnezeiasca putere”. Peste toţi ceilalţi Apostoli harul a venit, însă nu în deplinătatea lui, nici necontenit, ci fiecare a primit o parte din darurile Duhului Sfânt.

Petru, verhovnicul, împreună cu cei unsprezece Apostoli, şi-a ridicat plin de curaj glasul şi a grăit mulţimilor adunate acolo, mustrându-i pe cei care îi batjocoreau, zicând că sunt plini de must şi grăind: „Bărbaţi iudei…, luaţi aminte la cuvintele mele că aceş­tia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă” (Fapte 2, 14-15). Şi le-a reamintit cuvintele Domnului, rostite prin gura profetului Ioil, cuvinte care acum se împlineau: „Turna-voi din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi…” (Ioil 3, 1-5). Le-a repetat lor multe alte profeţii mesianice. Le-a adus aminte de Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între ei cu puteri, minuni şi semne, pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul celor cărora Apostolul Petru le vorbea acum şi pe care ei le ştiau. Cum L-au luat şi L-au omorât „răstignindu-L prin mâinile celor fără de lege”. Dar Dumnezeu L-a înviat şi ei toţi sunt martorii acestei învieri. Apoi Petru i-a adus pe ascultătorii săi la realitatea momentului pe care cu toţii îl trăiau: „(Iisus) înălţându-Se de-a dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, El L-a revărsat pe Acesta, aşa cum ­vedeţi voi şi auziţi acum” (Fapte 2, 33). Şi ei au fost pătrunşi la inimă, pocăindu-se, primind botezul spre iertarea păcatelor şi odată cu el Harul Sfântului Duh, Har care a trecut la toate neamurile, luminându-le.

Duhul Sfânt este „viaţă şi de viaţă făcător, lumină şi de lumină dătător, bunătatea în sine şi izvor al bunătăţii”

Înţelegând-o, psalmistul exclama: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmi 32, 6). Mântuitorul Însuşi întărea aceste cuvinte, zicând: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!” (Ioan 3, 5). Iar Sfinţii Părinţi au tâlcuit cele descoperite de Sfânta Scriptură, fiind ei înşişi luminaţi de Duhul, învăţându-ne că Duhul a fost pururea, „este şi va fi împreună-lucrând cu Tatăl şi cu Fiul cele create sub vreme”. Duhul le înnoieşte pe cele stricate, păstrându-le neschimbate pe cele ce sunt statornice. Duhul nu ne va părăsi până la plinirea veacului şi va rămâne cu cei vrednici şi în veacul viitor, dăruind nemurirea şi slava.

Aşa cum glăsuieşte troparul Rusaliilor, Hristos, Dumnezeul nostru, este Iubitor de oameni, ca Unul care preaînţelepţi pe pescari i-a arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt. Dar şi Duhul este Iubitor de oameni, înţelepţindu-i, căci „dacă află pescari, îi prinde în năvod pentru Evanghelie” şi îi face „vestitori cutezători”. Iar Apostolii au prins toată lumea în „mreaja” cuvântului lor. Însă Duhul blândeţii şi al mângâierii suspină pentru cei care păcătuiesc. El plineşte cu darurile Sale lipsurile noastre, ne sfinţeşte viaţa şi inima, ne îndumnezeieşte mintea şi ne ajută în neputinţe.

De la Pogorârea Duhului Sfânt şi până la sfârşitul veacurilor nu a existat şi nu va exista nicio clipă în care neamul omenesc să fie lipsit de purtarea de grijă a Mângâietorului nostru. Prin Duhul Sfânt ne izbăvim din robia păcatelor, suntem chemaţi la libertate şi suntem urcaţi la înfiere. Prin Duhul Sfânt avem soboare de preoţi şi cete de dascăli. Din izvorul Duhului curg darurile revelaţiilor şi toate cele care împodobesc Biserica (spunea Sfântul Ioan Hrisostom). Şi aşa cum Duhul Sfânt trezeşte la viaţă natura după iarna rece, tot la fel sufletul viază când se atinge de el focul Duhului şi „Duhul lui Dumnezeu locuieşte în noi” (I Cor. 3, 16).

Iată câte motive avem ca să exclamăm ca Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu: De ce mai stai în cumpănă, suflete? Hai, cântă şi a Duhului slavă!

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin I. Băjău 

Sursa: http://ziarullumina.ro


Puteţi citi şi:

Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici – Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

Cincizecime și Duhul Sfânt (I)

Când Duhul Cel Sfânt se pogoară în suflet, omul iese afară din sine (Cincizecime și Duhul Sfânt II)

Pacea lui Dumnezeu este ceva foarte înfricoșător (Cincizecime și Duhul Sfânt III)

Cei care vor mărturisi în vremurile cele de pe urmă vor fi mai slăviți decât Mucenicii din vechime (Cincizecime și Duhul Sfânt IV)

Duhul Sfânt…Mângâietorul (I)

Duhul Sfânt…Mângâietorul (II)

Ce înseamnă Rusalii și ce sărbătorim în Duminica Pogorârii Sfântului Duh?

Ce semnifică ramurile de tei de la Rusalii?

Părintele Gheorghe Calciu – Cuvânt la Rusalii

Împărate ceresc

Duhul Sfânt, Mângâietorul

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Carele pretutindenea eşti şi toate le împlineşti

Erminia Icoanei Pogorârii Duhului Sfânt

Sfântul Duh – Trezorierul, Iconograful și Hagiograful Bisericii

Certificatul de naştere al Bisericii

Rusalii: minunea „auzirii“ sau a „vorbirii“ în limbi?

Şi dacă Cincizecimea a avut loc alaltăieri?

Ce este glosolalia sau vorbirea în limbi?

Previous Post

Evaghelia zilei (Ioan 7, 37-53; 8, 12)

Next Post

Astăzi este “ziua de naştere” a Bisericii noastre

Related Posts
Total
0
Share