Înţelepciunea lui Iisus Sirah 50
- Simon – fiul lui Onia –, marele preot , el a fost cel ce’n timpul vieţii sale a reparat Casa si’n timpul zilelor sale a întărit templul. †
- De el a fost întemeiată îndoita înălţime , înaltul zid de sprijin din jurul templului.
- În zilele lui a fost săpată casa apelor – un iezer cu o’ntindere cât marea.
- În grija de a-şi feri poporul de cădere, a întărit cetatea împotriva oricărei împresurări.
- Cât de măreţ era el, înconjurat de poporul său, când ieşea din sfânta-sfintelor :
- ca luceafărul de dimineaţă în mijlocul unui nor, ca luna când e plină,
- ca soarele strălucind peste locaşul Celui-Preaînalt, ca un curcubeu lucind în nişte nori de slavă,
- ca o floare de trandafir în plină primăvară, ca florile de crin pe malul unei ape, ca ramurile Libanului în zilele de vară,
- ca focul şi tămâia în căţuie, ca un vas lucrat întreg din aur împodobit cu tot felul de pietre preţioase,
- ca un măslin când îşi plineşte rodul, ca chiparosul ce se înalţă’n nori.
- Când îşi punea tunica preaslăvită şi se înveşmânta în toate podoabele sale, când se suia la sfântul jertfelnic, umplea de slavă curtea templului. †
- Iar când primea părţile din mâinile preoţilor, el însuşi aproape de focul de pe jertfelnic, înconjurat era de o cunună de fraţi ca de frunzişul unor cedri din Liban; ca nişte trunchiuri de finic îl înconjurau,
- ei, fiii lui Aaron, în măreţia lor, purtând în mâini prinoasele Domnului în faţa obştii întregi a lui Israel!
- Şi’n timp ce-şi împlinea slujba la altar să înfrumuseţeze prinosul către Cel-Preaînalt, Atotţiitorul,
- mâna şi-o întindea spre cupă şi făcea libaţia sângelui de strugure; îl vărsa la temelia jertfelnicului, mireasmă bineplăcută Celui-Preaînalt, Împăratul-a-toate. †
- Atunci fiii lui Aaron izbucneau în strigăte, sunau din trâmbiţele lor de metal ciocănit şi făceau să se-audă o larmă uriaşă spre pomenire’n faţa Celui-Preaînalt.
- Atunci tot poporul deodată se punea’n mişcare şi cădea cu faţa la pământ să I se închine Domnului său, Atotţiitorul, Dumnezeul Cel-Preaînalt.
- Iar cântăreţii cântau cu glasul laude: dintr’un tumult, o dulce melodie.
- Iar poporul înălţa cereri către Domnul Cel-Preaînalt, stând la rugăciune înaintea Celui-Milostiv până ce se isprăvea serbarea Domnului şi slujba Lui se încheia.
- Atunci, coborându-se, el îşi ridica mâinile peste toată obştea fiilor lui Israel ca să le dea, cu buzele lui, binecuvântarea Domnului şi slăvit să fie întru numele Lui. †
- Apoi, pentru a doua oară, cădeau cu faţa la pământ ca să primească binecuvântarea de la Cel-Preaînalt.
- Şi acum, binecuvântaţi-L pe Dumnezeul-a-toată-făptura, Cel ce pretutindeni face lucruri mari, Cel ce ne-a înălţat zilele încă din sânul mamei şi S’a purtat cu noi după mila Sa. †
- Să ne dea nouă veselia inimii, iar pacea să ne vină’n zilele noastre, în Israel, ca’n zilele de-odinioară. †
- Rămână mila Sa cu noi, nedespărţită, şi’n zilele noastre să ne mântuiască!
- Două sunt neamurile de care sufletului meu îi e silă, iar al treilea nu este neam:
- cei ce locuiesc în muntele Seir , Filistenii şi poporul cel prost care locuieşte în Sichem. †
- O învăţătură de pricepere şi de ştiinţă a scris în această carte Isus, fiul lui Sirah, fiul lui Eleazar, din Ierusalim, cel ce ca o ploaie şi-a răspândit înţelepciunea inimii.
- Fericit e cel ce fără’ncetare va reveni asupra acestor cuvinte! Acela care le aşază în inima sa va deveni înţelept;
- că, dacă le va plini, puternic va fi întru toate, de vreme ce lumina Domnului e cărarea lui.