Înţelepciunea lui Iisus Sirah 12

17 versete·citire ~2 min

  1. Dacă faci bine, să ştii cui i-l faci şi vei avea mulţumire pentru fapta ta cea bună.
  2. Fă-i bine celui credincios şi vei afla răsplată; dacă nu de la el, de la Cel-Preaînalt.
  3. Nici un bine celui ce pururi se îndeletniceşte cu răul şi nici celui ce nu face milostenie!
  4. Dă-i celui credincios, dar nu-l ajuta pe cel păcătos!
  5. Fă-i bine celui smerit, dar nu-l ajuta pe cel păcătos; ţine-i pâinea la tine, nu i-o da, ca nu cumva să devină mai tare decât tine; altminteri, vei afla un rău de două ori mai mare pentru toate binefacerile pe care i le-ai făcut.
  6. Că şi Cel-Preaînalt îi urăşte pe păcătoşi şi-i va pedepsi pe cei nelegiuiţi.
  7. Dă-i omului de bine, dar nu-l ajuta pe cel păcătos.
  8. Prietenul nu se cunoaşte când îţi este bine, şi nu în duşmănie se ascunde duşmanul.
  9. Când omului îi merge bine, duşmanii lui se întristează; când îi merge rău, chiar şi prietenul îl lasă.
  10. Niciodată să nu te încrezi în duşmanul tău; că precum se cocleşte arama, aşa şi răutatea lui;
  11. chiar când se umileşte şi umblă aplecat, ţine-ţi inima trează şi fereşte-te de el; fii cu el precum cel ce şterge oglinda şi vei cunoaşte că rugina de pe el nu s’a dus.
  12. Nu-l pune să stea lângă tine, ca nu cumva să te împingă şi să-ţi ia locul; să nu ţi-l pui de-a dreapta ta, ca nu cumva să încerce să-ţi ia scaunul; atunci, la urmă, vei înţelege cuvintele mele şi te vei căi amintindu-ţi de cele ce ţi-am spus.
  13. Cui îi va fi milă de descântătorul muşcat de şarpe şi de toţi cei ce se înfruntă cu fiarele sălbatice?
  14. Aşa e cel ce-şi face din păcătos un tovarăş şi care se face părtaş la păcatele lui;
  15. pentru o vreme rămâne cu tine, dar, dacă te datini, nu se va opri.
  16. Duşmanul are dulceaţă pe buze, dar în inimă cugetă cum să te arunce în groapă; duşmanul are lacrimi în ochi, dar, dacă-i pică bine, nu se va sătura de sânge;
  17. dacă te pândeşte ceva rău, îl vei afla acolo înaintea ta: pretinzând că te ajută, îţi va săpa sub picioare, va da din cap şi din mâini şi, multe şuşotind, nu va face decât să-şi schimbe faţa.