Psalmii 32
- Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul!; celor drepţi li se cuvine laudă. †
- Lăudaţi-L pe Domnul în alăută, în psaltire cu zece strune cântaţi-I . †
- Cântaţi-I Lui cântare nouă, frumos cântaţi-I în strigări de bucurie. †
- Că drept este cuvântul Domnului, şi toate lucrurile Lui întru credinţă.
- Domnul iubeşte mila şi judecata, de mila Domnului este plin pământul. †
- Prin cuvântul Domnului s’au întemeiat cerurile, iar puterea lor, prin duhul gurii Sale, †
- adunând ca un burduf apele mării , punând adâncurile’n cămări. †
- Tot pământul să se teamă de Domnul, de El să se cutremure toţi cei ce locuiesc în lume;
- că El a zis şi ele s’au făcut, El a poruncit şi ele s’au zidit . †
- Domnul risipeşte sfaturile neamurilor, aruncă planurile popoarelor şi dezice sfaturile mai-marilor. †
- Dar sfatul Domnului rămâne în veac, din neam în neam gândurile inimii Lui. †
- Fericit e neamul căruia Domnul îi este Dumnezeu, poporul pe care El Şi l-a ales să-L moştenească. †
- Domnul a privit din cer, pe toţi fiii oamenilor i-a văzut; †
- din locul pe care Şi l-a gătit i-a văzut pe toţi cei ce locuiesc pământul,
- El, Cel ce singur le-a plăsmuit inimile, Cel ce toate lucrurile lor le pricepe.
- Un rege nu se mântuieşte prin mulţimea oştirii , şi nici uriaşul se va izbăvi prin mărimea tăriei lui;
- fără folos e calul când să scapi, cu mărimea puterii lui nu te va scăpa.
- Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce în mila Lui nădăjduiesc,
- să le izbăvească sufletele din moarte şi să-i hrănească la vreme de foamete. †
- Sufletul nostru Îl va aştepta pe Domnul, că El este ajutorul şi ocrotitorul nostru;
- că întru El ni se va veseli inima şi în numele Său cel sfânt am nădăjduit. †
- Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit şi noi întru Tine!
