Psalmii 76
- Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, şi El a luat aminte la mine.
- În ziua necazului meu pe Dumnezeu L-am căutat, cu mâinile mele ridicate noaptea’n faţa Lui, şi nu m’am înşelat; sufletul meu n’a vrut să se mângâie. †
- Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m’am veselit; în mine am cugetat şi duhul mi-a slăbit . †
- Ochii mi-au fost veghetori mai’naintea vegherilor ; tulburat am fost şi n’am grăit.
- Gândit-am la zilele cele de demult, anii veacurilor duse i-am chemat în minte şi am cugetat; †
- cugetat-am noaptea întru inima mea şi duhul mi se’nfrigura căutând . †
- Oare’n veci Se va lepăda Domnul de mine şi nu va mai avea nici o bunăvoinţă? †
- oare pân’la sfârşit şi din neam în neam mă va lipsi de mila Lui?
- oare uita-va Dumnezeu să fie milostiv, sau întru mânia Sa Îşi va opri îndurările? †
- Şi am zis: Acum am pus un început; această schimbare e a dreptei Celui-Preaînalt . †
- Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului, că-mi voi aduce aminte de minunile Tale cele dintru început †
- şi la toate lucrurile Tale voi cugeta şi la faptele Tale voi gândi .
- Dumnezeule, calea Ta e’n locul cel sfânt; cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?: †
- Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni. Cunoscută Ţi-ai făcut puterea între popoare; †
- cu braţul Tău Ţi-ai izbăvit poporul, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif. †
- Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s’au înfricoşat şi adâncurile s’au tulburat de clocotul răsunetului apelor. †
- Glas au slobozit norii, căci săgeţile Tale cutreieră; †
- în vârtejul lor e glasul tunetului Tău, fulgerele Tale luminat-au lumea , clătinatu-s’a pământul şi s’a cutremurat. †
- În mare sunt căile Tale, în ape multe cărările Tale, şi urmele Tale nu se vor cunoaşte. †
- Ca pe o turmă Ţi-ai călăuzit poporul prin mâna lui Moise şi a lui Aaron. †
