Psalmii 146

11 versete·citire ~1 min

  1. Lăudaţi-L pe Domnul, că bun lucru este un psalm; dulce să-I fie Dumnezeului nostru lauda. †
  2. Când Domnul va zidi Ierusalimul, El la un loc îi va aduna pe risipiţii lui Israel, †
  3. El, Cel ce-i vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă la un loc frânturile , †
  4. Cel ce numără mulţimea stelelor şi pe toate le cheamă pe nume . †
  5. Mare este Domnul nostru şi mare Îi este tăria şi priceperii Sale nu-i este hotar. †
  6. Domnul îi ia asupra Sa pe cei blânzi, dar pe cei păcătoşi pân’la pământ îi smereşte. †
  7. Începeţi cântare Domnului prin cântare de laudă, în alăută cântaţi-I Dumnezeului nostru,
  8. Celui ce cu nori înveleşte cerul, Celui ce pregăteşte ploaie pământului, Celui ce’n munţi face să răsară iarbă şi verdeaţă spre slujba oamenilor, †
  9. Celui ce le dă animalelor hrana şi puilor de corb care pe El Îl cheamă. †
  10. Nu în puterea calului Îi este vrerea, nici în gleznele omului bunăvoirea.
  11. Bunăvoirea Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădejdea şi-o pun în mila Lui. †