Psalmii 54
- Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea, ruga mea n’o trece cu vederea; †
- ia aminte la mine şi mă ascultă. Mâhnitu-m’am întru tânguirea mea
- şi m’am tulburat de glasul vrăjmaşului şi de apăsarea păcătosului, căci ei au abătut fărădelege asupra mea şi cu mânie m’au duşmănit. †
- Inima mea s’a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea,
- teamă şi tremur au venit peste mine şi întuneric m’a acoperit .
- Şi am zis: „Cine-mi va da aripi ca de porumbel ca să zbor şi să mă odihnesc?”
- Iată, am fugit departe şi m’am sălăşluit în pustie.
- L-am aşteptat pe Cel ce mă mântuieşte de nevolnicie şi vifor.
- Aruncă-i, Doamne, în adâncul mării şi împarte limbile lor, că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate.
- Ziua şi noaptea se rotesc pe zidurile ei; în mijlocul ei: fărădelege şi trudă şi nedreptate;
- din uliţele ei n’au plecat camăta şi vicleşugul.
- Că, dacă vrăjmaşul m’ar fi ocărât, aş fi răbdat; şi dacă cel ce mă urăşte s’ar fi năpustit asupra mea cu gură mare, m’aş fi ascuns de el.
- Dar tu, omule cu sufletul întocmai ca al meu, tu, povaţa mea şi apropiatul meu,
- tu, cel ce împreună cu mine te-ai îndulcit din bucatele mele, cu tine în acelaşi gând am umblat eu în casa lui Dumnezeu; †
- moarte să vină peste unii ca aceştia şi de vii să se pogoare ei în iad, că vicleşug se află în sălaşele lor, în mijlocul lor.
- Dar eu către Dumnezeu am strigat şi Domnul m’a auzit. †
- Seara şi dimineaţa şi’n amiazăzi voi povesti, voi vesti şi El va asculta glasul meu.
- Cu pace îmi va mântui El sufletul de cei ce se apropie de mine, că în multe lucruri erau cu mine .
- Dumnezeu îi va auzi şi îi va smeri, El, Cel ce este mai înainte de veci. Că’n ei nu se află îndreptare, fiindcă nu s’au temut de Dumnezeu.
- El Şi-a întins mâna să plătească, ei I-au pângărit făgăduinţa;
- risipiţi au fost de mânia feţei Sale şi inimile lor mi s’au apropiat ; buzele li s’au făcut mai moi decât untdelemnul, dar ele sunt lănci. †
- Aruncă-ţi grija spre Domnul, şi El te va hrăni ; El în veac nu va îngădui ca dreptul să se clatine. †
- Dar Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în groapa stricăciunii; oamenii sângeroşi şi vicleni nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor, dar eu, Doamne, voi nădăjdui în Tine. †
